Am două mâini stângi, iar inventivitatea mea cred ca e undeva la cota de avarie, aşa că ma bucur mereu când găsesc idei de folosire a obiectelor, altfel decât au fost ele destinate iniţial. De exemplu, nişte nimicuri, cum sunt clipsurile pentru hârtie, îşi găsesc atât de multe întrebuinţări utile, încât prinderea colilor de hârtie pentru care au fost inventate, devine aproape secundară.
La ce mai folosim clipsurile pentru hartie
Că tot e selfie la modă, în caz că vreţi să vă faceţi o poza cu smartfone-ul şi nu ştiaţi cum să-l sprijiniţi 😉
Sunt perfecte să ne ţină cartea de bucate deschisă la pagina cu reţeta pe care tocmai o preparăm 🙂
Sau să “stoarcem” tubul de pastă de dinţi sau pe cel de vopsea de păr. Fetele ştiu la ce mă refer 😉
Şi nici sacul de gunoi nu mai are şanse să fugă de la locul lui 🙂
Iar copiii nu se vor mai certa pe rafturile dulapului pentru că totul va fi clar etichetat 🙂
Simplu şi ingenios, nu-i aşa?
carolina says
f tare 🙂 ingenios