Clubul iubitorilor de lectură din Buhuși. Cum a fost la prima întâlnire.
Dacă te numeri și tu printre cei ce urmăresc activitatea mea de pe Facebook știi deja că am primit din partea doamnei director a Casei de Cultură din Buhuși, orașul meu natal, o frumoasă propunere. Aceea de a ma ocupa și coordona noul înființat Club de Lectură din oraș.
Există, din păcate de prea puțin timp, o preocupare mai mare de a resuscita viața culturală a orașului. Am povestit acum ceva timp despre cum am sărbătorit noi în oraș ia și Sânzâienele – vezi aici detalii, și acum câteva săptămâni despre vernisajul și lansarea de carte pentru copii care au avut loc în holul Casei de Cultură și la care am participat și eu – vezi aici povestea.
Activitățile culturale desfășurate în oraș vor fi din ce în ce mai multe, așa cum îmi povestea doamna Mitrea, directoarea Casei de Cultură și voi încerca să fiu prezentă la cât mai multe dintre ele ca să vă povestesc cum e la noi în oraș din acest punct de vedere.
Astăzi am să scriu câteva cuvinte despre ”Clubul iubitorilor de lectură” din Buhuși, despre cum m-am gândit să ne organizăm pentru început și ce planuri avem pe viitor. Iar în fiecare luna am să scriu pe blog despre cum a fost la întâlniri, cum am procedat să ne organizăm etc. O să dau detalii, ca un fel de jurnal de activitate, în ideea că poate cineva dintre voi ar dori să facă același lucru în orașul lui. De ce nu?!
Virtual, pentru că avem și un grup de Facebook cu ajutorul căruia ne dorim să ținem legătura, am anunțat deschiderea acestuia în aceeași zi în care am sărbătorit Ziua Limbii Române. A urmat lunea aceasta o întâlnire fizică, în holul Casei de Cultură, cu câteva persoane interesate de lectură.
Cum veștile circulă mai greu și cum suntem abia la început în ceea ce privește organizarea clubului, am reușit să invităm doar câteva mămici și bunici iubitoare de lectură și care își așteptau copiii/nepoții cât timp aceștia erau la cursul de dans.
Au fost foarte încântate de invitația de a participa la o discuție despre cărți dar… credeau că va fi vorba despre un club de lectură pentru copii. Au fost surprinse de faptul că ne dorim să organizăm un club de lectură pentru adulți. Însă după ce au aflat detalii despre ce ne dorim să facem au fost încântate de idee.
Ce ne dorim prin înființarea clubului iubitorilor de lectură?
Evident, ne dorim să promovăm lectura. Orice fel de lectură. Important e nu cititul unui anume titlu sau gen de carte. Nu ne propunem o temă anume de discuție. Nu vom avea o carte a lunii pe care să o citim și despre care să discutăm după aceea. Cel puțin acum, la început. Poate în timp vom modifica modul acesta de organizare și vom trece la discuții gen „cartea lunii”.
Din experiență, ca și ca și cititor de cursă lungă, din discuțiile și interacțiunile de pe diferite grupuri de lectură, din recenziile citite pe diferite bloguri am ajuns la concluzia că cititul e relativ. Că depinde de zile, de toane, de gusturi, de plăceri, de personalitatea fiecăruia. Mie îmi poate plăcea un gen anume. Ție altul. Nu suntem toți la fel.
Așa că la întâlniri vom prezenta pe scurt, fiecare, pe rând, cartea citită în luna care a trecut. Nu e chiar așa de greu să citești o carte pe lună. Sunt totuși 30 de zile în care, dacă vrei, poți face acest lucru. Evident că se poate citi și mai multe de atât. Dovadă faptul că, așa ocupată cum sunt anul acesta, am reușit să citesc mai mult de o carte pe săptămână.
În contul meu de pe Goodreads se poate vedea că deja am terminat de citit 52 de cărți. Deci provocarea de lectură pe care mi-am impus-o la începutul anului am trecut-o cu brio. Sinceră să fiu, la începutul anului mă îndoiam că voi fi capabilă să fac asta dar, cu puțină organizare, cu renunțarea la activitățile inutil consumatoare de timp am reușit.
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10211592918233229.1073741846.1073763702&type=1&l=f8d280a6fd
Cum vom organiza clubul de lectură?
Clubul de lectură va fi organizat pe mai multe categorii de vârstă. O prietenă mi-a sugerat pe Facebook că ar fi bine să avem mai mulți tineri la întâlnirile clubului. Da, vor fi tineri în club, dar îl vom organiza pe secțiuni. Adică vrem să facem și club de lectură pentru liceeni, club de lectură pentru școlarii de la gimnaziu și chiar cluburi de lectură pentru copiii mici de la școala primară sau chiar grădiniță.
Această idee mi-a dat-o o doamnă educatoare care anul trecut chiar a organizat un astfel de club la grupa ei. O idee bună care poate fi extinsă și la celelalte grădinițe din oraș.
Aceste mici cluburi de lectură satelit, ca să zic așa, sperăm să le punem în practică cu implicarea profesorilor, învățătorilor, educatorilor din școli și grădinițe.
Ce concluzii am tras eu după prima întâlnire a clubului de lectură?
Concluziile sunt și bune și rele. Partea bună este că lumea e dornică să citească. Partea proastă e că se plânge de lipsa timpului pentru lectură. Cunosc problema. Știu ce înseamnă să îți dorești să fie ziua de 48 de ore în loc de 24. Dar, așa cum spuneam mai sus, nu e imposibil să citești atunci când îți place să faci asta și când găsești cartea potrivită care să te captiveze.
Încă un lucru care m-a pus pe gânduri și pe care l-am desprins ca și concluzie a fost faptul că mămicile, cel puțin nu se mai gândesc la ele, ci doar la copiii lor. Citesc cu cei mici, îi urmăresc, îi îndeamnă la citit, dar ele parcă nu ar avea acest drept.
Da, e frumoasă, nobilă și de înțeles preocuparea acesta și dorința de a educa copilul cât mai bine, însă nu trebuie să uităm că și noi adulții avem dorințele, necesitățile, visele noastre. Ca trebuie să facem și ceea ce nouă ne place. Iar dacă lectura se număra printre pasiunile pe care le avem, atunci de ce sa nu o dezvoltăm?
La noi în țară este impresia asta falsă că de tine nu trebuie să te mai ocupi. Unii adulți, crescuți în concepții închistate în trecut, nu își mai cultivă pasiunile, nu mai fac nimic pentru ei, ci doar pentru copii.
Evident că există și cealaltă extremă în care nu există nici preocupare pentru copil și nici altă pasiune decât aceea de a merge la coafor sau de a sta prin baruri. Dar nu despre aceste persoane e vorba aici ci despre cei ce parcă și-au pierdut curajul să mai facă ceva pentru ei înșiși, motivând că nu mai au timp.
Sigur nu mai există timp pentru citit dacă cititul este pasiunea ta? L-ai căutat cu adevărat? Tu ce părere ai? Cum îți faci timp pentru lectură?
Poate poți da câteva sfaturi, din experiența ta, în felul acesta ajutându-i pe cei ce vor să citească dar cred ca nu au timp fizic pentru asta. Tu câte cărți ai citit luna asta? 😉
Iar dacă ești din Buhuși te aștept să vii și tu la următoarea întâlnire a clubului care va avea loc în prima săptămână din luna octombrie la Casa de Cultură din oraș. Până atunci însă, te invit să te înscrii și în grupul de Facebook și evident, îți doresc lectură plăcută!
Emilia says
Ce initiativa frumoasa! Ma bucur sa vad oameni care inca mai citesc, mai ales in zilele astea, cand cartile sunt lucruri extraterestre pentru unii. In vacanta citeam oricand, avand ziua libera. In timpul scolii doresc sa citesc macar o ora, noaptea inainte de culcare. Chiar daca am de invatat pentru scoala, incerc sa rup din timpul acordat telefonului si sa il aloc cititului. Inca mai am 11 carti de citit pentru acest an, fiind abia la 29, insa sunt sigura ca voi completa provocarea.
Claudia says
Emilia, da oamenii inca mai citesc 🙂 Cel putin cei din viata mea… reala sau virtuala.
Hai ca 11 carti nu e mult. Poti sa le citesti pana la sfarsitul anului 😉
Iti tin pumnii sa reusesti sa duci pana la capat provocarea.
mihaelanistor says
M-am gândit și eu la un moment dat să organizez un astfel de eveniment. O sa ma mai gandesc la acest proiect.
Claudia says
Eu zic sa incerci sa faci si tu unul club de lectura. Incepi incet, incet cu cati oameni iubitori de lectura cunosti si apoi se va alege si inchega ceva frumos. Sunt sigura.
Oana Alexandru says
Ma bucur sa vad ca oamenii inca mai citesc 🙂
Claudia says
Da, mai citeste lumea si asta e bine 🙂
Bratu Gabriela says
wow, chiar e o initiativa tare faina! ma bucur ca ai facut asa ceva si sper ca lumea sa se stranga in numar cat mai mare, e pacat sa nu va intalniti mai multi oameni cu aceeasi pasiune
Laura says
O initiativa foarte faina! Poate se mai mobilizeaza lumea la citit. Si eu m-am lasat pe tanjala de cand am copiii. Parca au intrat zilele in sac.
Claudia says
Pai doar de noi tine sa ne mobilizam. Da, stam toti prost cu timpul dar cred ca jumate de ora pe zi si tot am putea citi ceva pentru noi, care sa ne placa 😉
Irina Sima says
Imi plac cluburile de gen. E o metoda de a cunoaste oameni faini, care impartasesc aceleasi pasiuni. Incetul cu incetul oamenii incep sa aprecieze din nou cartile. 🙂
Spre rusinea mea o sa spun ca luna asta am citit doar o carte. De fapt am recitit-o ca mi-a placut mult abordarea autoarei. Este vorba de India Darshan de Iuliana nalatan. 🙂
Claudia says
Nu e o rusine ca ai citit doar o singura carte. Vezi partea plina a paharului: ai citit o carte deci e ceva. Altii nici macar atat nu au putut face.
Antoaneta says
Ma bucur ca ai demarat proiectul. Te sustinem cum putem, doar sa ne spui. Cu un sfat, o idee, un gand bun.
Succes mai departe!
Claudia says
Multumesc! Da, va cer sfatul la nevoie 😉
coco says
buna idee cu un astfel de club, chiar o sa propun sa se faca si la noi!
Claudia says
Da, nu ar fi o idee rea 🙂
Georgiana Sabina says
Ce frumos, am participat cu mare drag si eu la cateva intalniri de genul la mine in noras, dar asta pe cand eram in liceu.
Claudia`s Choice says
Mi-ar placea sa am si eu asa ceva in oras!
Claudia says
Pai, ce mai astepti? 🙂 Ia tu initiativa 😉
Dragomir Cristina says
O sa par ciudata, dar pe mine nu ma incanta asa tare ideea de club de lectura 😀 si nici nu imi place sa imi fixez un target in ceea ce priveste numarul de carti citite, sa ajung sa citesc ca sa ii fac norma.
Claudia says
Nu esti ciudata 🙂 Fiecare are felul lui de a fi. Pentru mine, a ma tine de un plan ca sa zic asa a functionat. Au fost ani buni in care nu am citit mai nimic si asta chiar nu e fost ok. Planul asta m-a ambitionat 🙂
Clubul de lectura iar e ceva bun din punctul meu de vedere pentru ca mai schimbi informatii despre carti cu ceilalti.
Oana D. says
Foarte frumoasa initiativa si ma bucur sa vad ca se reinvie traditia cenaclurilor de alta data. Poate cu un alt specific, dar oricum, pe teme de cultura generala, de carte, si asta nu poate fi decat imbucurator.
Claudia says
Incercam sa facem ce putem 🙂 Nu e chiar cenaclu dar macar speram sa stimuleze cititul 🙂
UrbanStory says
Cand citesc despre aceste proiecte ale tale parca ma simt si prost ca nu am mai citit de o perioada lunga de timp
Claudia says
Nu trebuie sa te simti prost! Si eu am avut perioade cand nu am citit. Important e ca de acum incolo sa te mobilizezi 😉
Rokolla says
In ziua de astazi nu mai sunt atat de multe persoane atrase de citit si prin aceste activitati, cluburi si initiative sper ca vor fi cat mai multe persoane care vor pune mana pe-o carte
Claudia says
Si eu sper la fel 🙂