Planifici o drumeție pe munte? Iată de ce să ții cont!
Articolul de astăzi mi-a fost inspirat de oferta Back to School a celor de la Decathlon, unul dintre cele mai mari magazine, atât fizice cât și online, de echipamente sportive de la noi. Până la finalul lunii foarte multe produse sunt incluse în această promoție și o parte dintre ele sunt destinate exact drumețiilor montane.
Mari sau mici, cu toții trebuie să facem mișcare și ce e mai frumos decât să faci asta în mijlocul naturii. Așa că m-am gândit că niște sfaturi pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber sau să aibă parte măcar de câteva ore de ieșire din aglomerația orașului, nu strică.
Sfaturile se adresează în special începătorilor în ale muntelui, pentru că cei avansați știu de multă vreme cam cum stă treaba. Nu strică nici celor care iubesc marea, care au tot fost la mare și doresc la un moment dar „să schimbe macazul”, să încerce și muntele adică. Există și o categorie de turiști care vor să combine, uneori într-o singură călătorie și muntele și marea. Și pentru ei e articolul de azi.
Planifici o drumeție pe munte? Iată de ce trebuie să ții cont!
De ce anume trebuie să ții cont dacă vrei să mergi la munte și acolo să nu fii complet nepregătit? Citește rândurile ce urmează, apoi mai citește încă unul-două articole pe aceeași temă, după care încearcă să te documentezi și din alte surse, inclusiv discutând cu oameni care au mai fost la munte.
1. După cum spunea un mare clasic, încă în viață, iarna nu-i ca vara, iar noi completăm în mod firesc, muntele nu-i ca marea. Dacă ai fost deci obișnui(ă) cu vacanțele la mare, pentru munte trebuie să știi că trebuie să te echipezi altfel. Doar niște tricouri, sandale sau șlapi nu sunt suficiente și nici de mare ajutor.
La munte seara este rece și vei avea nevoie și de haine mai călduroase chiar în toiul verii. Vei avea nevoie și de protecție la ploaie, deoarece vremea la munte este schimbătoare, iar dacă ești într-o drumeție și te prinde ploaia, nu poți să fii nepregătit.
2. Este foarte important să știi de la început ce vei face la munte. Te vei caza desigur într-o localitate, deși cei avansați care merg cu cortul, se pot caza în propriul cort pe care-l vor așeza (aproape) unde vor dori. Până acolo vei ajunge fie cu mașina personală, fie cu trenul sau autocarul. Dar în ce relație vei fi cu muntele? Vrei doar să stai în orășelul montan ca să respiri aer curat? Sau vrei să și urci pe munte? Dacă păți, desigur.
3. La munte poți face două activități complet diferite: drumeția sau ascensiunea montană. Dacă vrei să faci o plimbare mai scurtă sau mai lungă prin împrejurimi, urmând un traseu foarte accesibil, pe care merge foarte multă lume ai nevoie de încălțăminte drumeție.
Ascensiunea montană presupune că vei urca, te vei deplasa pe un traseu mult mai dificil, care te va solicita fizic intens. Bocancii de munte sunt în acest caz singura opțiune acceptabilă, deoarece încălțămintea ușoară tip sport (adidași) nu poate să îți asigure siguranța de care ai nevoie, pentru că lesne te poți accidenta.
4. Rucsacuri drumeție sau rucsacuri special concepute pentru ascensiunile montane îți vor trebui oricum. Am pus la plural pentru că toți membrii familiei trebuie să aibă și să își care propriile rucsacuri în care să se găsească obligatoriu apă, pulover și pelerina de ploaie plus ceva de mâncare (sandvișuri). Nu poți pleca într-o drumeție de câteva ore sau într-o ascensiune de jumătate de zi sau de o zi întreagă, fără o rezervă de hrană și de apă.
5. Treninguri pentru tine și toți ai tăi trebuie să ai neapărat. Sunt bune și pentru drumeții dar și pentru orele petrecute seara la cabană. Femeile mai cu seamă trebuie să evite să-și care la munte garderoba formată din rochițe fistichii. Nu vei avea ce face acolo cu ele. Păstrează-le pentru diverse ocazii, sau pentru concediul la mare, că acolo la plimbare te poți îmbrăca cum „te taie capul”. Și la munte o poți face desigur, dar vei suferi dacă nu te îmbraci adecvat.
6. Dacă vrei să faci o drumeție sau o ascensiune mai dificilă, ai nevoie de tovarăși de călătorie. La mare te poți plimba cât vrei pe faleză singur(ă), dar la munte e nevoie de un mic grup de oameni care își pot oferi reciproc ajutor la nevoie. Membrii familiei pot reprezenta micul grup, dar e bine să te asociezi și cu alți oameni, eventual cunoscuți chiar acolo. Iar dacă mai au și experiență, cu atât mai bine. În nici un caz nu te aventura singur(ă) pe traseele montane!
Drum bun și vreme bună! A, acesta mai este un sfat important: ține cont de prognoza meteo ca să eviți situațiile neplăcute și/sau dificile!
Eva Anca says
Un articol extrem de util, cu informatii foarte bune pentru cei care nu sunt obisnuiti cu drumetiile la munte. Multumesc pentru idei!
Claudia says
Cu mare drag! Ma bucur ca iti sunt de folos recomandarile 🙂
cristina dragomir says
Si eu tot pe trening as miza daca as merge in drumetie, iar incaltamintea buna este esentiala. Nu pot sa ii inteleg pe cei care se duc pe munte in tenisi sau, mai rau, cu ceva cu toc sau platforma.
Claudia says
Sunt care merg si cu toc pe munte?? OMG! Poate de urcat mai urca dar de coborat… cred ca desculti :))