Ce este și cum funcționează o lampă catalitică?
Nu demult am auzit despre lămpile catalitice și curiozitatea m-a împins să aflu despre ce este vorba, ca să vă spun și vouă. Inițial mă gândeam că cine știe ce gadget nou, ultramodern și ultra-tehnologic, o fi o lampă catalitică.
Am aflat că de fapt o lampă catalitică este un dispozitiv inventat cu puțin timp înainte de 1900 și că de fapt este un… difuzor de parfum de cameră. Gata, unii ar putea să se oprească aici cu citirea articolului și să treacă la altceva, în loc să afle ce poate avea așa deosebit în el „banal” difuzor de parfum, un odorizant la urma urmei.
Numai că o lampă catalitică nu este nici pe departe un obiect banal, ci unul care chiar înglobează în el foarte multă știință, tehnologie și chiar artă, deși nu a fost inventat în ultimii ani, ci cu mai bine de un secol în urmă.
Cu mulți ani în urmă, invitat într-o casă la cineva, stăteam un grup de amici la un pahar de vorbă. Cu toții fumam „ca turcii” (deh, alte vremuri, alte vicii…), iar gazda ne-a prezentat tuturor o „minune” primită în dar, de la Ierusalim sau de la Muntele Athos, că nu mai știu exact.
Era o lumânare mare, groasă și parfumată, care cică avea puterea să curețe aerul din încăpere. Și așa chiar a fost: la câteva minute după ce a aprins-o, dispăruse din încăpere tot fumul de țigară, iar mirosul devenise unul foarte plăcut. Părea o magie, dar acum știu că nu te poți pune cu chimia. O lampă catalitică e o variantă mult mai perfecționată a acelei lumânări.
Așadar, o lampă catalitică este un dispozitiv aparent simplu, format dintr-un recipient din sticlă în care se pune combustibilul special (cu sau fără parfum), un fitil din bumbac, un arzător catalitic, un capac ornamental (pentru arderea catalitică) și un capac de stingere și pentru acoperire în perioadele în care nu se utilizează. Toată „magia” este reprezentată de fapt de arzătorul catalitic, cu platină și ceramică. Platina este un metal foarte scump, mai scump decât aurul și care este folosit în foarte multe reacții chimice ca și catalizator.
Acum ce este un catalizator? Este o substanță care „ajută” o reacție chimică, o face posibilă în condiții în care fără catalizator nu ar putea să aibă loc. În cazul de față, platina ca și catalizator va întreține o ardere fără flacără, adică la o temperatură mai scăzută (ceva peste 600 de grade Celsius), față de o ardere „normală” cu flacără (la peste 1000 de grade Celsius). Partea ceramică a arzătorului-catalizator permite ca să existe și o zonă mult mai „rece”, dacă rece putem numi o temperatură de 300 de grade Celsius.
Va voi descrie in continuare și cum funcționează o lampă catalitică, urmând toți pașii care trebuie făcuți ca să își facă treaba, aceea de a curăța de impurități aerul dintr-o încăpere. Prima dată se pune combustibilul (parfumat sau neutru) în vasul de sticlă, până la cel mult două treimi din capacitatea maximă. Apoi desigur, se introduce fitilul de bumbac ce are la capăt catalizatorul-arzător. Este firesc și logic să lăsăm apoi totul în repaus, cam 20 de minute sau mai mult, pentru ca lichidul combustibil să „ude” tot fitilul și să „urce” până sus, la arzător.
Vezi AICI mai multe feluri de lămpi catalitice cum sunt cele din imagine
Deocamdată nici un capac nu este pus, ci ambele sunt lăsate deoparte. Se dă foc fitilului și lampa va arde cu flacără normală, asta pentru două-trei minute. În această perioadă, flacăra va încălzi puternic și partea ceramică (pastila) a arzătorului, dar va și curăța aerul din încăpere, deoarece deja lampa este activă.
Dacă am lăsa-o așa pe mai departe, nu ar fi o lampă catalitică, cu una obișnuită, așa că după cele două-trei minute se suflă puternic în flacără pentru a o stinge și se pune deasupra capacul decorativ (atenție, nu cel de stingere!). Acum, fără flacără, arderea continuă să aibă loc sub acțiunea platinei din catalizator. Combustibilul parfumat este „aspirat” și ars în continuare, impuritățile din cameră sunt și ele arse, iar aromele vor inunda încăperea.
Nu pune mâna! Sunt totuși peste 600 de grade pe arzătorul catalitic! După circa o jumătate de oră (la o cameră obișnuită), adică după ce aerul a fost purificat, „flacăra” invizibilă a lămpii se poate stinge, acoperind arzătorul cu capacul de stingere, care va rămâne cuminte acolo până la următoarea folosire.
Lămpile catalitice sunt foarte frumoase, fiind realizate ca și veritabile opere de artă și putând astfel să aibă și un rol de mare efect decorativ în locul în care vor fi așezate.
După ce am citit mai multe despre lămpile catalitice, pot decide în cunoștință de cauză atunci când îmi voi cumpăra una!
Leave a Reply