Esențialismul, cu subtitlul „Disciplina de a urmări mai puțin”, cartea scrisă de Greg Mckeown este un bestseller New York Times. Auzisem de ceva vreme despre cartea care a ajuns celebră în alte țări și sincer îmi doream să o citesc și eu cât mai repede.
La noi a apărut la Editura ACT și Politon din București în anul 2016, iar eu am aflat despre asta de la un cunoscut blogger și autor român, care a scris și prefața cărții, pe numele lui Florin Roșoga, pe care îl urmăresc în mediul online.
Dar de ce a avut cartea un așa de mare impact în occident și a primit multe recenzii pozitive? Ce idei șocante anume a declanșat în mintea cititorilor până a provoca mentalul colectiv? Ce mari adevăruri se pot afla din cartea lui Greg Mckeown?
Un preot îmi spunea odată că viața este simplă, noi o complicăm. Cu șase sute de ani înainte de Hristos un prinț indian pe nume Gautama Buddha a aflat că dorințele sunt cele care ne „complică” viața și ajung să ne provoace suferințe.
Mai târziu, la șase sute de ani după Buddha, un tâmplar evreu, devenit Iisus Hristos, ne-a relevat faptul că pentru a trăi frumos și împliniți nu avem nevoie de bunuri materiale, ci de o inimă bună, dragoste pentru aproapele nostru și pentru Dumnezeu. După alți șase sute de ani, din Peninsula Arabică a venit în istorie Mahomed, care a creat o religie bazată pe simplitate.
Iată dar că ideile din cartea lui Greg Mckeown au existat din vechime în istorie, numai că, nu știu cum se face că mereu au fost uitate. Pentru că în principiu asta ne învață cartea Esențialismul, cum să facem mai puțin și mai bine.
De aici și șocul pe care cartea l-a provocat: într-o epocă în care oamenii se zbat să facă cât mai multe, într-o societate în care consumerismul a devenit o nouă religie iar globalizarea a făcut planeta noastră mult mai mică, vine un englez-american și spune că trebuie să ne oprim. Ne spune că trebuie să facem ordine în viața noastră și să alegem doar ceea ce contează cu adevărat.
Pentru că despre asta e vorba în cartea Esențialismul, despre cum să îți simplifici viața, să nu îți risipești eforturile într-o mulțime de direcții în care progresul să fie infim și despre cum să îți alegi prioritățile, să îți concentrezi eforturile pentru a obține maximul posibil din ceea ce tu poți să faci.
Să fim foarte clari și bine-înțeleși: nu este vorba în carte despre cum să fugi de muncă și să „te fofilezi”, făcând cât mai puțin și trăind eventual pe seama altora. Nu, e vorba despre cum să muncești bine și eficient, dar să nu te risipești. Pentru că întotdeauna marii performeri au știut să își dozeze și să își concentreze eforturile, pentru a ajunge la performanțe notabile.
Din cartea lui Greg Mckeown, Esențialismul aflăm și cum să facem ca să devenim esențialiști, adică oameni care își simplifică viața pentru a o trăi la un alt nivel. Astfel, există patru părți, care de fapt reprezintă etapele pe care trebuie să le parcurgi ca să reușești să îți simplifici viața cu adevărat: Esența, Explorează, Elimină, Execută.
Iar ca să te provoc și mai mult să cauți ”Esențialismul. Disciplina de a urmări mai puțin” și să o citești, îți voi da și conținuturile fiecărei părți, practic pe capitole.
Partea I: Esența – Care este sistemul de gândire de bază al unui esențialist? 1. Esențialistul; 2. Alege: Puterea invincibilă a alegerii; 3. Diferențiază: Aproape totul este lipsit de importanță; 4. Fă compromisuri: Ce problemă vreau?
Partea a II-a: Explorează – Cum putem diferenția aspectele numeroase și triviale de cele câteva vitale? 5. Evadează: Avantajele de a nu fi disponibil; 6. Privește: Vezi ce contează cu adevărat; 7. Joacă-te: Îmbrățișează înțelepciunea copilului din tine; 8. Dormi: Protejează ce ai mai de preț; 9. Selectează: Puterea criteriilor extreme.
Partea a III-a: Elimină – Cum putem să eliminăm ce este mult și trivial? 10. Clarifică: O decizie care face cât o mie; 11. Îndrăznește: Puterea unui „nu” elegant; 12. Dezangajează-te: Câștigă mult reducându-ți pierderile; 13. Editează: Arma invizibilă; 14. Impune limite: Libertatea de a stabili granițe.
Partea a IV-a: Execută – Cum să facem ca executarea să fie lipsită de efort? 15. Amortizează: Avantajul nedrept; 16. Redu: Produ mai mult prin îndepărtarea obstacolelor; 17. Progresează: Puterea victoriilor mărunte; 18. Fluxul: Geniul rutinei; 19. Concentrează-te: Ce e important acum?; 20. Fii: Viața esențialistă.
Citind toate astea cred că te-ai prins de idee… Trebuie să faci ordine în viața ta așa cum ai face ordine într-un șifonier, că tot folosește autorul această comparație încă de la început.
Te hotărăști ce păstrezi și ce dai deoparte, pare simplu nu-i așa? În realitate nu e, pentru că deciziile sunt dificil de luat și trebuie bine cumpănite. Dar odată ce ai pornit pe cale esențialismului viața ta va deveni mult mai frumoasă, mai împlinită, mai plină de realizări notabile. O recomand sincer pentru că este o carte… esențială.
Mulțumesc Libris pentru cartea ”Esențialismul. Disciplina de a urmări mai puțin”
vezi aici detalii despre preț.
Leave a Reply