4 deosebiri psihologice între femei și bărbați când vine vorba de vestimentație
Urmărind tendințele în modă și căutând să aflu câteva tipare, câteva reguli generale, am constatat că în modă nu există tipare sau reguli generale.
Ideea potrivit căreia moda este ciclică și anumite tendințe se repetă în timp, după un număr mai mare sau mai mic de ani, este doar parțial valabilă.
Este adevărat că există anumite tipare repetitive, dar nu pot fi cert legate de timp după reguli clare. Adică nu știi când va reveni în modă o anumită tendință.
Nici tendințele privitoare la designul domeniul vestimentar nu pot fi încadrate strict, ci doar vag, în anumite tipare. Domeniul modei vestimentare este practic infinit, cu specificația că acest infinit se referă la hainele pentru femei.
Ca un exemplu, vă trimit să aruncați o privire pe Zaful unde puteți vedea o mulțime de modele de îmbrăcăminte de damă pentru toate gusturile și veți înțelege la ce mă refer.
În ceea ce-i privește pe domni, parcă nu mai putem vorbi despre infinit în ceea ce privește hainele pentru ei. Domnii sunt nevoiți să se „învârtă” într-o zonă mai limitată, chiar dacă și hainele pentru ei mai evoluează și se diversifică.
Dar care oare ar fi resorturile psihologice după care femeile își aleg hainele și de ce există o diversitate atât de mare de produse pentru ele? Și oricât de diverse ar fi produsele, ele tot își găsesc cumpărătoare.
1. Femeile preferă diversitatea. Ele vor să fie unice, să se remarce din mulțime.
Dacă bărbații războinici au acceptat din vechime uniformele militare, care le dădeau un avantaj practic evident, prin semnalizarea apartenenței la un grup, fapt ce a condus mai târziu și la uniformitatea hainelor „civile” pentru bărbați, femeile în schimb, tot din motive evoluționiste, trebuiau să fie unice, tocmai pentru că aveau nevoie de protecție unică.
De aceea vei vedea într-o anumită reuniune foarte mulți bărbați îmbrăcați la fel (costum, pantofi, cămașă, cravată de exemplu), putând să difere culorile, iar femei îmbrăcate la fel mai deloc.
2. Femeile țin mult la detalii și vor să ascundă anumite „imperfecțiuni” ale corpului. Am pus în ghilimele imperfecțiuni, pentru că nici nu ar trebui să se vorbească despre așa ceva.
Să luăm ca exemplu acei leggings, niște pantaloni/ciorapi mai groși, pe care doar unele femei pot sau vor să îi poarte dar care sunt la modă acum – vezi AICI mai multe modele și vei înțelege mai bine ce spun.
Dacă corpul sau talia o avantajează, o femeie va purta cu încredere așa ceva, dacă nu va alege haine care să-i ascundă cât mai mult rotunjimile. Bărbații nu au probleme de acest fel: chiar și pe plajă, ei sunt mândri cu burta lor de exemplu și nu caută să o ascundă. Pentru femei și o șuviță de păr dacă nu e în regulă, poate deveni un dezastru.
3. Femeile au simțul culorilor și de aceea hainele lor sunt mult mai colorate. Este absolut necesar să fie așa și din dorința de a ieși în evidență, de a semnaliza prezența, pentru că femeia așteaptă să fie descoperită.
Oricât au mai evoluat normele sociale, o femeie foarte rar sau deloc se va duce la bărbatul care o interesează; ea va aștepta, nu pasivă, ci semnalizând prin haine, parfum sau comportament, ca bărbatul să vină la ea.
4. Femeile asociază mult mai mult hainele cu momentul zilei. Ele dimineața gândesc ceva de genul „să văd cum e vremea ca să știu cu ce să mă îmbrac”. Bărbații au o gândire mai simplă: „dacă e cald, îmi iau ceva mai subțire, dacă e rece, ceva mai gros, să nu îmi fie frig”.
Desigur că mai există multe alte deosebiri psihologice care ar putea să explice infinitatea domeniului modei feminine, dar vă las și pe voi să le descoperiți și să le discutăm împreună.
cred ca depinde nitel si de firea omului si de educatia si bunul sau simt. Stiu femei grase care nu se dau in laturi nici de la a purta costume de baie foarte golase, daramite o pereche de leggings. La fel cum stiu barbati care refuza sa dea maieul jos la plaja pentru ca nu vor sa li se vada sunculitele.
Sunt si astfel de barbati? :p