Culoarea violet. Ce este și cum se obține.

Culoarea violet. Ce este și cum se obține.

Culoarea violet a fost cunoscută dintotdeauna, deoarece există în natură. De altfel numele acesteia vine de la florile numite violete, în limba română desigur, dar și cam la fel în alte limbi. Violetele de fapt sunt o întreagă familie de plante perene, care i-au fascinat prin frumusețea lor pe antici ca și pe contemporani deopotrivă.

Violetul este o culoare spectrală, adică există în lumina albă de la Soare, care poate fi descompusă de o prismă optică. Primul care a realizat experimentele a fost Issac Newton, pe la mijlocul secolului al XVII-lea. Cu alte cuvinte, culorii violet îi corespund radiații electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă între 380 și 435 nm (nanometri), ceea ce înseamnă frecvențe cuprinse între 790 și 690 THz.

Din punct de vedere al teoriei fotonice a luminii, violetului îi corespund cele mai ridicate energii din spectrul vizibil, cu energii mai mari fiind radiațiile (invizibile) din domeniul ultraviolet (ultra = peste, ultraviolet = peste violet). În sistemul RGB de generarea culorilor pe ecranele dispozitivelor electronice, violetul se obține din combinația roșului cu albastrul, cu ceva mai mult albastru decât roșu.

În sistemul CMYK de producere a culorilor pe dispozitivele de imprimare (imprimante color de exemplu), violetul este o combinație între magenta și cyan, cu mai mult pigment magenta decât cyan.

Violetul poate fi confundat și cu purpuriul, dar fizicienii și/sau opticienii ne pot lămuri că există între acestea distincții clare: violetul este culoare spectrală, căreia îi corespund radiații (simple) de lungimi de undă bine precizate, în vreme ce purpuriul este o combinație de roșu și albastru, care dă respectiva senzație în ochi. Purpuriul totodată are în componență mai mult roșu, față de violet care și din punct de vedere spectral este „vecin” cu albastrul.

În vorbirea populară se mai face uneori o confuzie între violet și mov, dar și în acest caz lucrurile sunt cât se poate de clare. Movul, care se aseamănă pe undeva cu un violet deschis, are în componență și gri, ceea ce violetul nu are, fiind o culoare „pură”.

Primii pigmenți violet pentru colorarea diverselor obiecte, au fost obținuți de aborigenii australieni, din magneziu și din hematită (oxid de fier), încă din vremuri preistorice, după cum au demonstrat săpăturile arheologice. În antichitate, locuitorii din Tyr au fost cei care au „fabricat” violet, fapt logic, deoarece tot ei obținuseră purpura de Tyr, atât de doritul și de prețiosul pigment obținut din murex. Și vechii polinezieni obținuseră violet și purpuriu, tot din melci marini.

În Americi, vechii locuitori ce populau coastele țărilor Nicaragua și Costa Rica de azi, știau și ei să obțină pigmenți violet. Mai aproape, mult mai aproape de vremurile noastre, chimiștii s-au „pus pe treabă” și au fabricat pigmenți violet, cei mai folosiți fiind acum cei obținuți din anilină, dar și din săruri de cobalt. Anilina fiind organică, nu se poate utiliza pentru porțelanuri de exemplu, în vreme ce sărurile de cobalt da, deoarece ceramica necesită coacere la temperaturi ridicate, temperaturi la care substanțele organice se descompun.

În culturile diverselor popoare, violetul a fost asociat cu luxul, cu regalitatea, cu extravaganța, dar și cu ambiguitatea de exemplu, sau chiar cu lesbianismul. Culoarea violet este prezentă și în multe religii, în creștinismul catolic și în hinduism cu precădere, putând fi văzută la diverse evenimente religioase.