Cine a inventat becul și cum ne-a schimbat viața

Cine a inventat becul și cum ne-a schimbat viața

În „periplul” nostru despre invenții care au schimbat lumea, iată că am ajuns astăzi și la bec. Nici nu ne putem imagina cum ar arăta lumea noastră fără becurile care să ne lumineze casele, instituțiile, fabricile, totul…

În cea mai mare parte a istoriei umanității, oamenii au trăit noaptea în întuneric. Chiar dacă și în vechime locuințele erau iluminate pe întuneric, de la palatele conducătorilor și până la cele mai modeste case, sursa de lumină folosită era o flacără ce ardea.

Aceasta provenea de la o lumânare sau de la un opaiț, de la o făclie sau chiar de la un foc deschis, dar lumina produsă era slabă ca intensitate și de fapt odată cu venirea nopții, întunericul devenea „stăpân”.

Lămpi ce foloseau diferite materiale combustibile au fost produse și în Evul Mediu, apoi în perioadă Iluminismului, iar  multe dintre ele expuse astăzi prin muzee, sunt adevărate opere de artă. Lumina produsă însă era de slabă intensitate, chiar dacă în palate sau în locuințele celor bogați se foloseau mai multe surse de lumină de acest fel.

Cine a inventat becul și cum ne-a schimbat viața

Abia după descoperirile făcute în domeniul electricității s-au putut dezvolta surse de lumină care chiar iluminau cum trebuie încăperile după lăsarea întunericului. Fizicianul rus Vasili Vladimirovici Petrov în 1802 a realizat primul arc electric persistent (continuu) și cu acest fapt, prima sursă de lumină electrică. În 1806, celebrul cercetător (mai cu seamă în domeniul chimiei) și inventator englez Humphry Davy a realizat o lampă cu arc electric folosită ca sursă de lumină.

Lămpile lui Davy au fost chiar folosite intens pe la 1870 pentru a ilumina spațiile publice. Dar nu am ajuns încă la Edison cu becul lui? Noi așa credeam, că de la el vine lumina electrică. Ei bine, ajungem și acolo, dar mai înainte trebuie să-l pomenim neapărat și pe Joseph Swan, inventator englez care a dezvoltat un bec cu incandescență, care a și fost folosit destul de mult pentru a ilumina casele și orașele cui era dispus să plătească. Becul cu incandescență are un filament care se încălzește foarte tare (chiar și la 2000 de grade Celsius) atunci când prin el trece curent electric și astfel va emite lumină.

Dar acum să ne punem întrebarea: cam cât ești dispus să plătești pentru a avea lumină electrică? Iar aici meritul lui Thomas Edison este incontestabil, deoarece el a inventat nu primul bec electric, ci primul bec electric accesibil ca preț și care s-a putut vinde în cantități uriașe, aducând practic lumina în casele tuturor. Edison nu a fost doar un mare inventator, ci și, spre binele întregii omeniri, un mare om de afaceri și industriaș de geniu.

Dar cum afacerile înseamnă de fapt flux de bani, în cazul becului electric a fost semnată la 1900 o înțelegere între marii producători care limita timpul de viață al unui bec. Este prima înțelegere de acest fel din istoria economică. Producătorii nu aveau nici un interes să producă becuri foarte rezistente, care nu se ard, ci ideea era ca becurile să fie mereu înlocuite. Consumatorul trebuie să cumpere mereu acel produs, pentru ca fabricile să funcționeze.

Ce-i drept, în Germania s-a făcut un experiment cu un bec ce a funcționat nonstop vreme de 60 de ani, dar nu ni se spune și cât ar fi costat acel bec experimental, sau dacă cineva chiar ar da atâția bani pe așa ceva pentru casa lui. Că doar nu credeți că un astfel de bec ar fi costat câteva zeci de cenți (de dolar sau de euro), cât costă un bec obișnuit.

Becul cu incandescență a fost folosit de la inventarea lui și încă se mai folosește și acum, chiar dacă randamentul lui luminos este destul de scăzut. Un bec clasic, cu filament incandescent, transformă doar între 3 și 5% din energia electrică în energie luminoasă, restul de peste 95% transformându-se în căldură. Ajungem acum și la problema economiei de energie, care a condus la invenția altor tipuri de becuri, dar despre acestea vom discuta în alt articol.