Despre oameni si melci

Când vine vorba de filme româneşti, sunt puţin cam circumspectă. Fie mă deranjează vulgaritatea, fie calitatea sonorului la care încă mai avem probleme (sau poate eu am nişte probleme?), fie tragismele abordate nu prea mă îmbie vinerea, sau sâmbăta seara când eu caut să mă destind, nu să mă întristez…în fine, cert e că nu mă dau în vânt după filmele româneşti.

Despre oameni şi melci promitea să fie comedie. A fost şi n-a fost.

Acţiunea se desfăşoară în 1992 la fabrica Aro din Câmpulung. Fabrica e falimentară şi urmează să fie vândută unor francezi, de către directorul interpretat de Dorel Vişan. Andi Vasluianu, în calitatea lui de lider de sindicat încearcă cu naivitate să salveze fabrica printr-o metodă cel puţin originală. Află el că o clinică din Bucureşti oferă câte 50 de dolari pentru o recoltare de spermă. Socotelile pe hârtie ies perfect 1000 muncitori x 6 recoltări/săptămână x 50 dolari = 300.000 dolari, bani numai buni să cumpere fabrica şi să-i achite datoriile. Aşa că îşi încarcă ortacii în tren şi pleacă veseli şi optimişti la Bucureşti la marea recoltare.

Mărturisesc că din tot filmul, mi-a rămas la suflet doar Andi Vasluianu. Ca una care am lucrat câţiva ani în producţie, cu casca pe cap printre muncitori, nu pot să nu remarc cu cât realism l-a jucat pe muncitorul de condiţie medie, atât socială cât şi ca intelect, aprig, fustangiu şi descurcăreţ, care nu se da bătut cu una cu două şi care arde cu naivitate pentru o idee.

Scena de la clinică, când doctoriţa (Clara Vodă) îi spune franc in faţă că sperma de muncitor român needucat nu are mare căutare la export, e memorabilă. Expresia feţei lui Vasluianu, ochii care mai că-i joacă în lacrimi de frustrare şi umilinţă, ultima încercare de a o convinge pe doctoriţă că la o adică a auzit el că sperma face bine şi la ten, ei bine, astea fac toţi banii!