Invincibilii (recenzie film)

Ideea le-a venit scenariştilor după ce au vizionat un documentar despre afaceristul Philippe Pozzo di Borgo, ţinutuit într-un scaun cu rotile, care a învăţat cum să aibă o viaţă activă în ciuda paraliziei sale, datorită îngrijitorului său de culoare.

Respectând realitatea, Philippe este un tetraplegic bogat şi doreşte să angajeze un asistent care să aibă grijă de el. Surprinzător şi riscant, alege persoana cea mai nepotrivită dintre cei care se prezintă la interviu, pe Driss (Omar Sy, premiul Cesar pentru interpretare), un tânăr din suburbii, proaspăt ieșit din închisoare.

Contrastele se atrag într-un mod surprinzător. Driss este atras de viaţa confortabilă pe care i-o oferă acest job, iar Philippe simte ca negrul cel dubios are o energie care îl poate scoate din apatia vieţii lui cotidiene. Aşa că ceea ce părea la început o idee proastă se dovedeşte că poate duce la o prietenie care depăşeşte barierele sociale.

Cei doi au parte împreună de cele mai nebuneşti şi amuzante aventuri, iar umorul situaţiilor şi al dialogurilor se naşte, din ciocnirea celor două lumi reprezentate de Driss şi Philippe.

Driss este de o sinceritate debordantă, fiindu-i complet străine uzanţele sociale. De pildă, nu se sfieşte să-i spună şefului său, mare iubitor de artă, că pictura celebră pentru care acesta este dispus să plătească o sumă fabuloasă, pare doar o planşă pe care i-a curs unuia sânge din nas.

“Invincibilii” are în palmares 10 nominalizări la Premiile Cesar, premiul Cesar pentru cel mai bun actor pentru Omar Sy şi Tokyo Grand Prix pentru cel mai bun film la Tokyo International Film Festival.