Ingeri rataciti – Marius Albert Negut (recenzie)

Ingeri rataciti – Marius Albert Negut

Cred ca si tie ti s-a intamplat ca la un moment dat sa nu poti citi o carte, nu pentru ca nu ar fi buna, ci doar pentru ca nu rezoneaza cu starea ta de atunci. Ca poate cartea e prea dura si viata ta in acel moment nu e prea ”roz”, iar prin opozitie iti doresti sa evadezi intr-o alta lume macar cat tin clipele in care o citesti. Si in felul asta sa te destinda.

Acesta este motivul pentru ca nu eu ci sotul meu a fost primul care s-a apucat de citit romanul Ingeri rataciti, scris de Marius Albert Negut, si aparut la editura Libris editorial in 2016, roman pe care l-am primit spre recenzie in urma colaborarii incepute cu libraria virtuala Libris.

Am citit primul capitol si pe moment am renuntat. Mi s-a parut de un realism prea dur si am intutit corect. Asa ca l-am intrebat pe sotul meu daca nu vrea el s-o citeasca pana cand depasesc eu starea de melancolie. A citit-o si inca rapid, ramanand impresionat de poveste, de felul in care a fost scris romanul, de realismul si duritatea lui.

Cat il citea l-am tot auzit exclamand ”wow, ce faina e!” , ”ce carte!”. A fost entuziasmat si pur si simplu nu ii mai venea sa o lase din mana. Asa ca, decat sa astept pana cand o citesc si eu l-am rugat pe el sa vorbeasca putin despre carte si sa public astazi recenzia ei. Asa ca ce vei citi in continuare este parerea lui….

Ingeri rataciti – Marius Albert Negut (recenzie)

Cand mi-a dat romanul Ingeri rataciti, sotia mea mi-a spus ca nu il poate citi in acest moment pentru ca starea ei sufleteasca este in cautarea unor scrieri mai usoare, ceva care sa o destinda. A intuit bine. Lectura acestei carti nu te poate destinde ci mai degraba te poate intrista. Insa cartea este atat de frumoasa in duritatea si realismul ei… Si mi-a placut foarte mult tocmai pentru ca a abordat acest subiect. Si pentru felul in care a fost scrisa.

Chiar daca nu stim sau nu vrem sa stim, nu vedem sau nu vrem sa vedem, exista printre noi oameni cu adevarat amarati, ”vitregiti de soarta”. Citeam candva un articol in care se spunea ca daca ai un acoperis deasupra capului esti printre cei mai putin de 50% dintre locuitorii planetei care-l au. Iar daca mai ai si un frigider esti printre cei maxim 10%…

Ce sa mai zici de cei care traiesc prin canale? Cu asa ceva incepe romanul fabulos al lui Marius Albert Negut. Iar in Bucurestiul anului 1995, dupa cativa ani de tranzitie glorioasa, numarul celor ce stateau prin canale era impresionant, desi nu stiu daca au fost facute vreodata estimari. Copii abandonati, multi dintre ei ajunsi aurolaci, dar si adulti fara noroc, isi duceau traiul de pe o zi pe alta prin canalele cu conducte de termoficare ale orasului. Cine stie cati dintre acestia mai traiesc si azi…

Nu e bine sa judeci un om dupa aparente. Acesti locuitori ai canalelor nu sunt animale, chiar daca sunt nespalati si miros respingator. Sunt totusi oameni, fiinte umane cu un suflet lasat de la Dumnezeu, care au in spate povesti de viata pe langa care cele din filme sunt adevarate basme. Si chiar daca unii sunt dezumanizati, exista printre ei si oameni cu suflet mare, oameni care si-ar da si viata ca sa-si ajute un semen aflat la nevoie, adica mai bine zis, intr-o nevoie mai mare decat a lor.

Romanul lui Marius Albert Negut, Ingeri rataciti urmareste concomitent doua planuri temporale si anume anii 1976-1977, apoi 1989 si anii 1995-1997, capitolele descriind „prezentul” (ultimii ani) prin prisma „trecutului” (primii ani). Sunt urmarite simultan vietile mai multor personaje in acest palier de timp.

Personajul principal este Radu Ursu, copil orfan care a trecut si pe la centrul pentru copii cu probleme speciale de la Siret, judetul Suceava (a se citi „lagarul de exterminare in masa”). Sunt sigur ca cele descrise in carte nu pot nici pe departe sa „zugraveasca” adevarata realitate de acolo, pentru ca fiind de prin zona, am fost si eu cutremurat dupa 1990, de cele aflate despre asa-zisul orfelinat, dupa ce crunta realitate a iesit la iveala.

Familia lui Sofian din Ferentari, cartier rau famat din Bucuresti, unde locuieste o insemnata comunitate rroma, ofera alte personaje, la care se mai adauga si multi altii, care ii sunt apropiati lui Radu. Ne vom da seama mai departe ca oamenii sunt oameni indiferent de mediul din care provin, de rasa sau de etnie, de conditia sociala vremelnica sau permanenta. Iar jigodiile jigodii raman, indiferent de locul in care ajung la un moment dat pe scara sociala.

Cronologic urmeaza in roman episodul Revolutiei Romane din decembrie 1989, vazut prin ochii personajelor care l-au trait, Radu Ursu fiind printre acestia si mai mult chiar, militar in termen. Credeti ca se stiu prea multe de atunci? Multe nu se stiu, dar multe se stiu dar nu se spun. Autorul romanului are curajul sa spuna multe lucruri, pe care unii dintre noi le-au banuit deja.

Cum se explica faptul ca mult mai multi oameni au murit dupa 22 decembrie decat inainte de fuga dictatorului? Dar cum s-a facut ca in primii ani de libertate, doar cei din „esalonul 2” al PCR si fostii securisti au reusit sa faca averi fabuloase? Mai este vreo indoiala cu privire la cei care i-au protejat? Da, stim, a existat „sinergia faptelor” in „meandrele concretului”… Romanul lui Marius Albert Negut este fabulos prin curajul cu care abordeaza istoria noastra recenta si are darul ca te tine „cu sufletul la gura” pagina de pagina…

Ce sa va mai spun? Despre teribila cautare a celor disparuti (multi aflati ca fiind morti) in zilele fatidice ale acelui decembrie sangeros? Despre felul in care au acaparat puterea si au trecut „peste cadavre” profitorii momentului? Despre episoadele mineriadelor si manipularile care le-au insotit? Cum continua povestea si de ce ajunge Radu Ursu sa traiasca prin canale? Ce personaje mai apar in jurul personajului principal? Cum evolueaza si mai ales cum se termina totul? In nici un caz nu o sa va descriu sfarsitul fabuloasei povesti. Trebuie sa o cititi singuri, mai ales ca spre final tensiunea si intensitatea actiunii ating cote paroxistice.

Desi este un roman greu si dur, razbat din el puterea dragostei si a prieteniei adevarate, care inving orice greutate, forta omeniei de a uni, capacitatea de rezistenta a oamenilor in fata nedreptatilor si mai ales ideea ca in orice moment exista oameni mai nenorociti ca noi, cei care putem citi la un computer aceste randuri…

Cine va avea curajul si taria sa citeasca acest roman, nu va regreta si va ajunge sa pretuiasca altfel viata! Il recomand din toata inima! Pe mine m-a impresionat. Atat acest roman, Ingeri rataciti cat si faptul ca am descoperit prin Marius Albert Negut, acest nou val de autori romani contemporani care vor schimba cu siguranta istoria literaturii noastre.”