Birouri verzi. Un nou concept de birou care răsfață angajații
Există tot felul de munci în societatea noastră, a oamenilor, fie de la noi din țară, fie de oriunde de pe glob. Cei care fac munci fizice îi invidiază de obicei pe cei care lucrează „din birou”, pentru că li se pare că munca acestora din urmă ar fi foarte plăcută și comodă. În realitate nu este deloc așa.
Am cunoscut persoane care nu s-ar fi închis într-un birou pentru nimic în lume. De exemplu, pentru un amic inginer silvic, zilele în care trebuia să completeze „hârtii” și „hârțoage” erau cele mai nesuferite din luna respectivă, el preferând să străbată pădurile zeci de kilometri pe jos ca să facă tot felul de observații și măsurători specifice profesiei lui.
La fel și pentru un alt amic, inginer agronom, zilele de birou în care făcea planificări nu erau o plăcere, el preferând umblatul pe câmp, pentru observarea culturilor.
Munca într-un birou este deosebit de stresantă. Este suficient să intri într-un birou mic în care sunt înghesuiți pe câțiva metri pătrați câțiva funcționari, acoperiți de maldăre de dosare, ca să îmi dai dreptate. Chiar dacă computerele au venit să mai ușureze acest gen de muncă, condițiile obișnuite au rămas aceleași.
În plus, o altă categorie profesională pe lângă funcționari, au acaparat birourile ca spațiu în care își desfășoară activitatea. Aceștia sunt programatorii.
Am pomenit de ei pentru că pentru a le crește productivitatea și creativitatea, s-a inventat un nou concept de birou. Mai apoi s-a văzut că ideea este bună și că poate funcționa pentru oricine.
De ceva ani a apărut prin occident (unde altundeva?) ideea de „birouri verzi”. Și nu mă refer aici la actul de a aduce de acasă în biroul mic și înghesuit, un ficus sau un ghiveci cu o floare.
Birouri verzi. Un nou concept de birou care răsfață angajații
Ideea de birouri verzi este un concept mult mai amplu care presupune crearea din start a unor clădiri care să ofere lucrătorilor o ambianță cât mai relaxantă, mai apropiată de natură și care să conducă la reducerea semnificativa a stresului.
De ceva ani programatorii din Statele Unite lucrează în clădiri unde pe lângă tot confortul necesar muncii mai au și tot ce le trebuie pentru relaxare.
O astfel de clădire, sau complex de clădiri le oferă pe lângă deja cunoscutele restaurante rapide și cafenele, și servicii cum ar fi saună, frizerie, masaj de relaxare sau câte și mai câte altele.
Patronii au ajuns la concluzia că dacă își răsfață angajații, productivitatea acestora va crește, iar profiturile companiei de asemenea.
Mai bine investești de la început ceva mai mult în birouri verzi, decât să suporți apoi costurile cu ne-productivitatea personalului angajat. Din fericire există și la noi oameni foarte deschiși la minte, care pot să preia să adapteze și să dezvolte ideile bune venite de prin alte părți.
Liviu Tudor (foto mai jos) este unul dintre aceștia. Dezvoltatorul imobiliar din București a deschis deja două complexe de clădiri de birouri verzi și urmează să își extindă portofoliul.
Dar să nu crezi cumva că oricine poate construi o clădire și să spună că birourile lui sunt „verzi”. Există standarde riguroase, iar certificările se obțin destul de greu, după o anumită perioadă de timp de funcționare.
West Gate și Novo Park sunt parcurile de birouri despre care am pomenit, iar chiriașii sunt firme de renume. Să amintim doar de Hewlett-Packard (HP), Procter & Gamble (P&G), Siemens, Ericsson, Mondelez România (fostă Kraft Foods) ca să ne facem o idee despre importanța ideii de birou verde și de cât de mult își doresc firmele serioase să scape de problema stresului și ne-productivității angajaților.
Citind mai multe articole despre vizionarii României, despre cum privesc aceștia viitorul și despre cum îl și aduc în prezent, am devenit parcă mai optimistă și încrezătoare că totuși țara noastră merge înainte.
Tu ce părere ai, ți-ar plăcea să lucrez în astfel de birou, în așa o ambianță de lucru? Mie da!
Antoaneta says
Ohoho! DA! Mai intrebi??!
Cine nu si-ar dori asa ceva??!?
Claudia says
:)) Intreb si eu ca deh, lucrand de acasa la mine e altceva :p
mihaelanistor says
Mie mi-ar fi placut sa ne putem bucura de lumina naturala in birou. Dar cladirea a fost prost gandita si in fata geamului este o alta cladire care impiedica lumina sa intre in birou. Ah ce greu a fost 10 ani 8-10 ore pe zi cu lumina artificiala.
Claudia says
🙁 Da, birourile asa cum sunt in marea majoritate a locului sunt dezastruoase 🙁
Iasmina says
Conceptul de birouri verzi mi se pare o idee excelentă pentru a îmbina utilul cu plăcutul. Treaba ar fi mult mai productivă astfel.
Corina says
Pai, vreau si eu! Cine n-ar dori asa ceva!?
Claudia says
:)) Mda, cine nu ar vrea :p
Oana D. says
Da, mi-ar placea sa lucrez intr-un birou, sa am o munca mult mai putin stresanta decat aceea de la catedra. Numai cine a lucrat in productie si apoi a venit in educatie, stie diferenta…
Claudia says
La tine e vorba de lucrul cu omul. Si inca unul neformat. De aia e dificil.
Mihaela says
Cred ca nici concediu nu mi-as mai lua si as fi si cea mai harnica de acolo. 🙂
Brindusa Aluculesei says
cred ca la noi sunt doar vise si doar atat!
Claudia says
Asa cred si eu 🙁
Camelia says
O viziune interesanta. Sa vedem cand se va aplica in toate birourile de la noi.
Claudia says
Eh…cred ca vom mai avea muuuult de asteptat 🙁
Caietul Cristinei says
despre cladirea asta de birouri si conceptul asta de birou verde nu stiam, dar am auzit de nenea asta cand prezentau campusul privat construit si gandit de el si mi-a placut mult ce-am vazut acolo, de aceea i-am retinut numele.
Claudia says
Mda, se pare ca nenea asta e un vizionar 🙂 Bine ca exista si astfel de oameni in Romania.
Mirabela says
Trebuie mai intai sa vad cum arata un birou verde, nu m-am lamarit, dar fata de birourile clasice, cred ca e o imbunatatire. Eu am totusi noroc si nu sunt prea inghesuita in birou, suntem decat 5 cu mine cu tot si spatiul e destul de mare, dar tot ma simt sufocata de prezenta lor. Probabil pentru ca nu le prea suport eu :)))
Lucruri privite de jos in sus says
Cred ca tuturor angajatilor le-ar placea un asemenea birou 🙂
Lucruri privite de jos in sus says
O idee foarte buna si care sigur va fi apreciata de angajati.
Doina Racoti says
Cui nu i-ar placea sa lucreze intr-un astfel de birou?
Claudia says
Asa ma gandesc si eu 🙂
Bratu Gabriela says
cui nu i-ar placea??? cred ca stilul traditional, intre 4 pereti si 4 betoane trebuie sa apuna, iar anagajatorii sa investeasca mai mult in confortul si buna dispozitie a angajatilor
Claudia says
Din pacate, cati angajatori se gandesc la asta 🙁
Raluca Brezniceanu says
Eu care stau jumatate de zi la birou mi-as dori din suflet un astfel de cadru natural care sa ma relaxeze si incarce cu energie.
Andraxela says
Chiar ma bucur sa vad ca si la noi se intampla astfel de lucruri! Ar fi bine daca s-ar tine cont de ”birourile verzi” in mai toate locurile de munca. Nu e nevoie ca acest lucru sa fie permanent, insa din cand in cand chiar ar fi foarte util
DeyutzaBlog says
Nu lucrez intr-un birou, lucrez intr-un cabinet medicat , dar uneori ne-ar prinde bine si noua aer liber si puțin soare
Claudia says
La toti ne prinde bine un pic de soare 🙂
Albu Steluta Georgiana says
Cu siguranta!Si eu incerc sa aduc cat mai mult”verde” in cabinetul meu 🙂
Claudia says
Asta e bine! 🙂
Rokolla says
Cred ca ar fi interesant sa incerc un astfel de mediu de lucru
Claudia says
Da, cui nu i-ar placea!?