De ce să ții cont atunci când alegi un navigator fără internet?
Majoritatea telefoanelor mobile oferă și funcția de localizare prin GPS, doar că pentru a fi folosită, este necesară o conexiune la internet. Traficul de date mobile este acum destul de accesibil ca preț și drept urmare, pentru a te orienta într-un mare oraș, este suficient să folosești telefonul mobil pe post de sistem de navigație.
Acesta realizează localizarea prin interacțiune cu antenele de telefonie mobilă și în funcție de alte setări și opțiuni, pot să îți transmită și date în timp real despre situația traficului.
Ce te faci însă la drumuri lungi și mai ales în zonele fără acoperire internet sau pur și simplu conexiunea nu este stabilă. De ajutor îți poate fi un navigator fără internet. Acestea au fost de fapt primele sisteme de navigație, fiind cele „adevărate”, ca să le zic așa, pentru că ele folosesc pentru localizare semnalele transmise direct de sateliți.
Cu hărțile actualizate, acestea îți permit să te orientezi oriunde, chiar și pe traseele montane sau pe mare de exemplu, pentru că sateliții fiind în cosmos, la o anumită altitudine deasupra Pământului, semnalul există practic oriunde. În plus, aceste sisteme nici măcar nu sunt atât de scumpe. În orice caz costă mult mai puțin decât un smartphone de ultimă generație. Doar că nu poți vorbi cu el la telefon!
De ce să ții cont atunci când alegi un navigator fără internet?
Există o multitudine de modele de navigatăare GPS fără internet. Găsești acum, pe net și o mulțime de informații care îți pot fi de folos când vrei să cumperi unul. Sau poate, așa multe fiind mai degrabă te pot încurca și nu te poți decide ce să cumperi.
Ca să-ți fie mai ușor în decizia ta, hai să vedem împreună, în afară de preț, prin ce se deosebesc aceste navigatoare, dacă în principiu fac toate cam același lucru?
- În primul rând se deosebesc prin nume. Există mărci cu un renume mai mare și ca urmare produsele loc costă mai mult. Uneori plătești mai mult doar pentru nume și nimic altceva.
- În al doilea rând se deosebesc prin calitate. Unele chiar sunt de calitatea mai bună, a materialelor din care sunt făcute și a componentelor electronice din interior. Cele de calitate sunt mai durabile, dar poți să te gândești și la ce îți trebuie ție, adică dacă le vei utiliza doar în mașină sau în mod independent.
- Hărțile sunt și ele diferite, atât ca complexitate, cât și ca preț. Unele hărți sunt preinstalate pe navigatorul GPS pe care-l cumperi. Alte navigatoare mai ieftine vin fără hărți și costă mai puțin. Va trebui însă să afli de la început cât costă să descarci hărți de pe site-ul producătorului sau dacă descărcarea este gratuită (hmm, mai rar!).
- Un alt aspect este să afli dacă producătorul îți oferă actualizare (upgrade) la hărți, gratis sau contra-cost. Asta deoarece orice navigator trebuie actualizat din când în când, cu hărți noi, utile, deoarece la infrastructura stradală se fac mereu lucrări.
- Funcțiile suplimentare sunt uneori utile, alteori doar un moft și fac și ele diferența de preț. De exemplu unele navigatoare au și modulator FM (adică pui la ele muzică pe care o redă radioul mașinii). Alte navigatoare sunt mici aparate video, care îți permit să vezi filme la ele, atunci când nu le folosești pentru orientare. În fine, altele pot să aibă iluminare auto-adaptivă pentru noapte. Sau chiar, la nevoie poti citi carți de pe ele.
- Bateria poate fi foarte utilă, mai ales pentru navigația fără mașină. Ca pieton, îți iei cu tine aparatul GPS și pleci la plimbare prin orice oraș pe care nu-l cunoști. O baterie bună trebuie să te țină mai mult, ca să te poți descurca. Dar un aparat cu o baterie mai bună costă mai mult.
Iată deci că sunt mai mulți factori de care trebuie să ții cont atunci când te hotărăști să achiziționezi un navigator fără internet.
Eu personal am urmărit mereu acele aparate care în oferte erau vândute cu actualizarea hărților gratuit pe viață. Asta pentru că, deși prețul inițial este mai mare, oferta îl reduce, iar hărțile cumpărate separat costă și ele.
Crezi că nu ar fi util un navigator fără internet? Eu m-am convins de utilitatea lui, mai ales că orașele devin din ce în ce mai aglomerate și dacă ai „ratat” o intersecție în care să faci la stânga sau la dreapta, ai de „suferit” mult până să repari greșeala.
Tu ce părere ai despre un navigator fără internet? Îl consideri practic? Folosești de obicei?
sursa foto: bestreview.ro
Antoaneta says
Avem un gps fara internet, cumparat in urma cu multi ani. Nu l-am mai folosit pentru ca acum avem gps pe telefoane, dar e incomod daca nu functioneaza internetul si ramai cine stie pe ce drum pentru ca nu stii pe unde sa mergi.
Asa ca, daca mai plecam in zone pe care nu le cunoastem, vom folosi gps-ul fara internet.
Claudia says
Da, tocmai aici e problema, cand intri in zone fara semnal.
Mihaela says
Si eu am mare nevoie de unul mai ales ca stau foarte prost cu orientarea in spatiu.
Lamiita Petre says
Mi se pare cea mai buna solutie, atat pentru masina personala, chiar daca pleci in concediu o singura data pe ata, dar mai ales pentru soferii profesiononisti. Eu am patit-o in Bucuresti, cand ai mei copii s-au lasat ghidati de telefon si ne-a cam plimbat in loc( nu stiu din ce cauza, ca nu am dat importanta la vremea respectiva), pana au renuntat si au folosit gps-ul si am iesit foarte usoar afara din oras.
Oana Alexandru says
Noi il folosim pe cel de pe telefon, dar e bine de stiut 🙂
Claudia says
Am folosit si noi de pe telefon dar cand nu am mai avut semnal…
Dragomir Cristina says
aia cu hartile e problema ca te bucuri ca il iei mi ieftin , dar daca nu ofera upgrade gratuit sau acces la un pret rezonabil la alte harti, te cam arzi.
Claudia says
Pai trebuie sa verifici si asta 🙂
Cristina Barbieru says
Cred ca e mult mai bine sa avem un navigator fara internet. Caci in unele zone internetul nu functioneaza si riscam sa ramanem fara nicio alternativa si pe drumuri.
Andraxela says
Eu aveam un GPS cu internet si e groaznic! Se opreste de foarte multe ori pentru ca internetul isi mai pierde din semnal, GPS-ul se opreste pentru a se actualiza, timp in care efectiv tu esti in trafic si ai nevoie de indicatii
Claudia says
Deci este mai bun unul fara internet!
mihaelanistor says
În tunel sau când e furtună și plouă foarte tare, toate rămân fără semnal, spun asta din propria experiență. Eu sunt multumita de aplicatia de pe telefon, are tot ce avem nevoie, isi face update mereu si e actualizata.
Claudia says
Da, uite la tunel nu m-am gandit!
Miss Bear says
Cea mai buna investitie, aceasta a fost.
Ne a ajutat GPS ul in sine, dar ma si bucura faptul ca avem musica cu tot cu videoclipuri, asa ca daca mergem undeva mai departe, ma pot uita la ele.
Claudia says
Deci in concluzie e bun!
Corina says
Daca-i fara internet, e super OK! Merci de recomandare!
Claudia says
Cu placere!
Georgiana Sabina says
Noi avem gps si se pune prafu pe el, tot de pe telefon umblam, tata foloseste igo, cica e fara internet.
Claudia says
Nu am auzit de Igo!
Lazar Ramona says
In tara merge sa folosesti telefonul, te mai descurci, dar daca pleci pe dincolo nu merge fara un navigator bun. E important sa nu depinzi de internet
Claudia says
Da, asta e important!
mariaancuta18 says
Un articol interesant si foarte util.
Claudia says
multumesc!
Catalina Coman says
Eu cred ca e foarte util unul fara net, mai ales daca circuli mult in zone fara semnal. Dar, cu niste harti bune.
Claudia says
Obligatoriu cu harti bune!
Rokolla says
De cele mai multe ori folosesc telefonul pentru GPS si bateria mi se termina foarte repede. Mi-ar fi de mare ajutor un astfel de produs. Cred ca voi avea si eu on vedere unul
Claudia`s Choice says
De o varianta fara internet as fi si eu incantata, mai ales intr-o excursie in afara tarii.
Albu Steluta Georgiana says
Este foarte bun atunci cand esti in zonele fara acoperire! Eu anul acesta eram prin niste locuri uitate de lume si pierdusem conexiunea.Noroc ca-mi prefigurasem traseul innainte!