Călător prin Neamț #2 – Mănăstirea Văratec

Călător prin Neamț #2 – Mănăstirea Văratec

Ne continuăm astăzi călătoria prin județul Neamț, mai exact prin împrejurimile orașului Târgu Neamț și ajungem la Mănăstirea Văratec, după ce am vizitat in spațiul virtual, dar și în realitate, Mănăstirea Agapia.

Dacă am merge direct de la Târgu Neamț la Văratec ar fi 13 kilometri, dar dacă suntem deja la Agapia, mai avem doar 7 kilometri până în satul Văratic, unde se află și mănăstirea omonimă.

Această mănăstire renumită nu numai în țara noastră este o altă perlă a ortodoxiei, Moldovei și României. A fost ridicată între anii 1808 și 1812, dar a fost terminată de pictat în 1841. Este una dintre puținele mănăstiri care nu a avut ca și ctitori domnitori sau boieri bogați, ea fiind rodul strădaniei unei călugărițe, maica Olimpiada.

Mai înainte de a înălța mănăstirea, maica Olimpiada, care a venit cu o importantă misiune de la Mănăstirea Durău, a ridicat un mic schit (1788) într-o poiană pe care pădurarii i-au oferit-o. O bună bucată de vreme, vechiul Văratic dar și noua mănăstire au fost sub „jurisdicția” Mănăstirii Agapia, dar la 1839 mănăstirea a devenit de sine stătătoare.

Revenind la anul 1788, după ce schitul s-a înființat, au mai apărut cu timpul donatori și binefăcători importanți, care au permis măicuțelor să ridice o nouă biserică mai încăpătoare (1794) iar apoi să înceapă construcția mănăstirii pe care o știm și o putem vedea azi.

Și totuși Mănăstirea Văratec o putem considera ca fiind rodul zbaterilor maicii Olimpiada și a micilor donații din partea locuitorilor zonei, sau a donațiilor mai importante din partea oamenilor mai bogați, pe care ea a reușit să-i unească într-un mare efort comun.

Așa ne putem explica și timpul mare care a trecut de la terminarea ridicării construcției (1812) până la terminarea picturii interiore (1841).

Iar cum Dumnezeu le rânduiește pe toate așa cum noi oamenii nu prea înțelegem de multe ori, în 1842 s-a dus la ceruri și maica Olimpiada, la vârsta de 85 de ani, văzându-și opera terminată și misiunea îndeplinită.

În arhitectura mănăstirii, atât la biserica principală cât și la chilii, se pot observa elemente de noutate, adică o combinație între vechiul stil moldovenesc cu lucruri nou apărute în Europa acelor vremuri. Din acest punct de vedere Mănăstirea Văratec este și un monument de arhitectură.

De mare valoare la această mănăstire este muzeul ei, care păstrează documente vechi unice și foarte valoroase, adevărate comori istorice care oferă cercetătorilor informații de neprețuit despre acele vremuri, nu doar despre treburile bisericești.

Și tot foarte valoroase au fost și sunt încă școlile monahale de meserii înființate pe lângă mănăstire. La aceste școli foarte multe călugărițe au deprins meșteșuguri specifice vieții mănăstirești. E de ajuns să pomenim doar pictura de icoane și coaserea hainelor preoțești, din mâinile măicuțelor talentate ieșind adevărate opere de artă.

Dar nu doar astfel de meșteșuguri se învață acolo, ci și unele mai „lumești”, necesare vieții de zi cu zi de oriunde, nu doar de la o mănăstire. Fabricarea pâinii este un bun exemplu, așa că dacă vizitați mănăstirea, nu uitați să încercați de la magazinul de lângă parcare și specialitățile de brutărie și patiserie, pentru care măicuțele sunt renumite. Tot acolo găsiți dulcețuri și șerbeturi făcute din fructele zonei, alte bunătăți rare pe care nu le găsiți prin alte părți.

Lângă Mănăstirea Văratec, în cimitirul ei, se află și mormântul Veronicăi Micle, poeta care se zice că l-ar fi inspirat pe Mihai Eminescu și cu care a avut o relație „interzisă” și nefericită. Ea a murit la Mănăstirea Văratec, de care era legată și prin faptul că dăruise mănăstirii casa ei din Târgu Neamț, moștenire de la părinți.

În întreaga zonă se găsesc multe locuri de cazare, în pensiuni și mici hoteluri, așa că se poate înnopta fără probleme.

Drumuri bune și concediu plăcut!