Ce este un aparat foto mirrorless și de ce să-ți cumperi unul?
Nu sunt mulți ani de când pe piața aparatelor foto a intrat în forță o categorie nouă, numită mirrorless (ceea ce înseamnă fără oglindă).
De fapt denumirea corectă și completă ar fi DSLM (digital single lens mirrorless), foarte asemănătoare (ca denumire) cu DSLR (digital single lens reflex), categorie de aparate foto binecunoscută tuturor.
Acum cota de piață a aparatelor mirrorless a ajuns la 16% în SUA și la 26% în afara Statelor Unite, ceea ce înseamnă foarte mult, dacă ne gândim că primele astfel de aparate au apărut în 2004 (Epson R-D1, apoi Leica M8).
Între timp multe firme de prestigiu au început să producă, pe lângă aparatele foto „tradiționale”, clasice, cele cu care ne-am obișnuit, și aparate foto mirrorless.
Dar ce este un aparat foto mirrorless și de ce ai vrea să cumperi unul în locul unui DSLR (clasic deja)?
Ce este un aparat foto mirrorless
O problemă de rezolvat la aparatele foto, de când au fost ele inventate, a fost alegerea sistemului de vizualizare, adică a modului prin care fotograful poate să vadă ceea ce fotografiază.
La aparatele mai vechi, mai simple sau mai ieftine, sistemul optic de vizualizare era complet diferit de sistemul care prelua imaginea ca să o „fixeze” pe filmul foto (mai demult) sau pe senzorul de imagine cu multe milioane de puncte (megapixeli) de acum.
Sistemul de vizualizare era (și este încă) în principiu o „ferestruică” cu o lentilă. Dar pretențiile profesioniștilor în ale fotografiei nu puteau fi satisfăcute cu așa ceva, deoarece fotograful ar fi vrut să vadă exact ceea ce urmează să fie înregistrat ca fotografie.
Vezi AICI cum să alegi un aparat de fotografiat
Fotograful dorea deci să vadă prin obiectiv. Așa au apărut aparatele SLR, apoi DSLR (adică digitale, cu senzor electronic, în locul filmului foto).
La aparatele DSLR, o oglindă deviază „mersul” razelor de lumină de la obiectiv către vizorul aflat în spatele aparatului foto în partea superioară. Fotograful vede deci prin obiectiv. În momentul în care se fotografiază, oglinda balansează și lasă razele de lumină să ajungă la senzorul de imagine, iar pentru o clipă fotograful nu mai vede câmpul fotografiat.
Fotograful vede deci cu ochii lui printr-un sistem optic, chiar dacă există și un display, unde poate să vadă câmpul de fotografiat.
Ceea ce au dorit firmele care au dezvoltat sistemul mirrorless a fost simplificarea din punct de vedere mecanic a aparatului, pentru a-l face mai mic, mai ușor, mai compact, dar să păstreze în același timp partea optică performantă (obiectivele interschimbabile în special).
Așa a apărut aparatul mirrorless, dar acum „vizorul” prin care fotograful „vede” prin obiectiv nu mai există ca sistem optic, ci doar electronic. Adică „vezi” doar pe un ecran ceea ce vei fotografia.
Dacă vreți să facem o comparație, aparatul foto al telefonului mobil este un fel de mirrorless, numai că la telefon ai doar niște lentile mici, nicidecum un obiectiv cu lentile mari, care se poate schimba. Și la telefonul mobil ceea ce vei fotografia se vede doar pe un display electronic (pe ecran deci).
De ce să îți cumperi deci un aparat foto mirrorless?
Să vedem pe scurt, în câteva puncte, motivele pe care le-ai avea ca să-ți cumperi un aparat foto mirrorless
- Un aparat foto mirrorless este mai ușor, mai simplu din punct de vedere mecanic și drept urmare, probabilitatea să se defecteze este redusă. Adepții (încă) ai unui DSLR spun că și aceste aparate pot rezista până la un milion de fotografii, pe care oricum nu le vei face niciodată.
- Fără oglinda care „balansează” în timpul fotografierii, un mirrorless este mult mai stabil în mână, fiind deci mai potrivit pentru luarea în călătorii.
- Faptul că este mai ușor și mai stabil face ca un mirrorless să fie mai potrivit pentru înregistrarea de imagini în mișcare (filme deci). Se pare că epoca camerelor video clasice a cam apus, de vreme ce poți face filme foarte bune cu un mirrorless, care în plus are și o optică superioară unei camere video obișnuite (pentru amatori, că cele profesionale au și ele tot ce le trebuie).
Deocamdată aparatele DSLR și DSLM (mirrorless) coexistă, iar profesioniștii le preferă pe amândouă, mai ales să obiectivele sunt interschimbabile (cu ajutorul unui adaptor pentru montură).
Prețul unui mirrorless este ridicat, cam la fel ca al unui DSLR sau chiar peste, deși un DSLR de nivel entry-level este totuși mai ieftin.
Vezi AICI oferta de pret pentru aparatele foto mirrorless existente la vânzare în acest moment
Piața și pretențiile clienților au făcut ca acum fotografierea să fie accesibilă tuturor, bucurând pe toată lumea.
si sotul meu zicea ca un aparat foto mirrorless ar fi mai bun, dar in final o oferta buna ne-a facut sa mergem tot pe varianta unui DSLR, mai ales ca nu avem pretentii foarte mari. Pe viitor mai trebuie sa investim in obiective…
Am un DSLR dar nu e ce imi trebuie asa ca eu cochetez cu ideea de a lua un mirrorless. E mai bun pe partea video 😉