7 motive ca să nu faci exces de cafea
Despre beneficiile pe care le aduce consumul de cafea am mai scris pe blogurile mele. Am căutat să arăt cititorilor că această atât de iubită băutură nu este dăunătoare, că te înviorează și te stimulează. Am arătat că nu este vinovată, așa cum prea mult și pe nedrept a fost învinuită, de problemele cu inima pe care multe persoane le au.
Am căutat cu alte cuvinte să pun cafeaua într-o lumină pozitivă. Dar pe de altă parte, am afirmat mereu că trebuie consumată cu moderație. De la un anumit nivel încolo, cafeaua chiar poate avea consecințe negative asupra celor care depășesc limitele.
Tocmai despre consecințele negative ale consumului de cafea vom discuta în articolul de față, mai ales că am avut acces la surse de documentare ale căror articole se bazează pe cercetări recente. Să vedem deci și câteva lucruri „rele” despre cafea (consumată în exces).
- Este relativ ușor, dacă nu ești atent, să faci exces de cafea. Reclamele sunt agresive iar mirosurile îmbietoare. Dacă altădată nu aveai de unde să cumperi o cafea bună, adevărată, acum automatele de cafea de la orice colț de stradă sau barurile cochete îți oferă cafea de cea mai bună calitate la prețuri accesibile oricui. Dar nu doar din băutura numită cafea poți să faci exces de cafea. Mare atenție și la băuturile răcoritoare tip cola, care conțin cafeină, la unele medicamente care au de asemenea cafeină în compoziție și atenție chiar și la prăjiturile cu cremă de cafea, pentru că acestea chiar au cafea. Ca să nu mai vorbim de băuturile energizante care au, unele dintre ele desigur, echivalentul chiar și a șase cafele…
- Consumul de cafea, s-a demonstrat clar, crește nivelul hormonilor stresului în creier și în sânge. Aceștia sunt cortizolul și epinefrina. Drept urmare tensiunea arterială și pulsul vor crește.
- Cafeina afectează balanța neurotransmițătorilor. Dopamina și acetilcolina cresc, stimulând atenția, concentrarea și productivitatea. Nivelul de GABA scade, ceea ce scade și relaxarea. Dacă pe moment aceste efecte pot fi dorite, pe termen mai lung afectele sunt negative. Adică nu deveni productiv îngurgitând cafea, ci odihnindu-te bine și suficient.
- Cafeaua poate conduce la insomnii. Asta știau și bunicii noștri. După o anumită oră seara, gata cu cafeaua. Asta dacă vrei să dormi. Dacă ești la o petrecere și vrei să fii treaz până la o oră târzie din noapte, nici o problemă.
- Cafeaua crește anxietatea. Acest rezultat a fost obținut după studii din ultimii ani și evidențiază că persoanele care sunt mai sensibile la cafeină sunt și cele mai predispuse la aceste efecte negative.
- Cafeaua agravează hipoglicemia. Hiperglicemia, adică nivelul crescut de zaharuri în sânge, este o problemă pentru multe persoane. Iată însă că și hipoglicemia este o problemă care poate afecta multe persoane care fac exces de cafea. Un nivel redus de zaharuri în sânge este la fel de periculos ca și un nivel prea ridicat. Organismul are nevoie de echilibre, care sunt imposibil de păstrat dacă se face exces de orice, nu doar de cafea.
- Mix-ul de cafea și medicamente poate fi foarte periculos. Orice medicament trebuie luat după sfatul medicului și pe lângă restricțiile obișnuite, trebuie de luat în considerare și modul în care medicamentul prescris interacționează cu cafeina.
În concluzie, nu faceți nici un fel de excese! Cafeaua nu este doar foarte bună, poate fi și periculoasă. Cantitatea face diferența!
Leave a Reply