9 motive ca să-ți placă vara și căldura ei!
Ne-am cam obișnuit să aflăm mai mereu despre ce rău e atunci când afară este caniculă. Citim peste tot, în publicațiile pe hârtie și în cele online, auzim la toate posturile de radio, auzim și vedem la televizor despre toate relele pe care le aduce canicula. Dar despre beneficiile căldurii de ce nu se încumetă să vorbească nimeni?
M-am decis eu să o fac, nu doar pentru că mie îmi place căldură, ci pentru că m-am documentat și am aflat ceea ce intuiam și știam din propria mea trăire, anume că zilele calde de vară sunt benefice pentru sănătate, desigur dacă știi cum să faci ca să înlături efectele negative ale căldurii excesive.
Să vă spun deci și vouă foarte pe scurt ce am aflat, ca să vă schimbați puțin percepția despre această minunată perioadă a anului numită vară.
9 motive ca să-ți placă vara și căldura ei
- Mai întâi, de la chinezi, pe baza medicinii lor milenare și a înțelepciunii lor aidoma, am aflat că sănătatea din timpul iernii este în strânsă legătură cu felul în care ne petrecem vara. Cercetătorii și medicii de azi au venit și ei să confirme acest fapt: lumina și căldura soarelui de vară întăresc sistemul imunitar, prin acțiunea directă asupra producției de anticorpi și leucocite din sânge.
- Chiar și organele interne, cum ar fi ficatul, pancreasul, stomacul, rinichii și glandele suprarenale sunt stimulate pozitiv de componenta ultravioletă a luminii solare. Dar mare atenție la doze, că ultravioletele produc și cancere ale pielii. Ca să te bucuri de beneficiile lor, inclusiv asupra bronzului din piele, nu exagera cu șederea la soare în orele de caniculă din vremea amiezii. Dimineața și seara este cel mai bine să te expui la soare, inclusiv la plajă.
- Studiile arată că soarele este de ajutor și în lupta cu anumite forme de cancer, prin accelerarea proceselor metabolice și prin creșterea nivelului de oxigen din țesuturi. De altfel, dacă vom căuta datele despre zonele de pe glob unde oamenii au cea mai mare longevitate, vom vedea că acestea sunt din zonele calde. Dar din nou mare atenție, soarele poate cauza și cancere și nu doar de piele. Soarele este dăunător pentru cei ce adoptă o dietă bogată în grăsimi animale și nu sunt prieteni cu legumele și fructele.
- Expunerea la soare scade nivelul de colesterol, după studii de ultimă oră. Scăderea colesterolului a fost semnalată și după o singură ședință de expunere la soare! În plus, metabolismul general al colesterolului în organism a fost îmbunătățit, pentru că de colesterol în sânge și în corp avem nevoie, dar să fie în proporțiile optime.
- Și nivelul glucozei din sânge (glicemia) a scăzut chiar și după o singură ședință de expunere la soare, ajungându-se ca la persoane diabetice să fie redusă doza de insulină.
- Lumina solară ameliorează artrita, fapt cunoscut de secole și folosit pentru tratarea articulațiilor rigide și dureroase.
- Și tot de secole este cunoscut și faptul că lumina soarelui crește producția de vitamina D, esențială pentru absorbția calciului și pentru oase sănătoase. Multe universități străine au adoptat ideea de a se renunța complet la suplimente de vitamina D, calculându-se de câte ore la soare ar avea nevoie un bebeluș, un copil sau un adult, ca organismul să-și poată produce singur toată vitamina D de care are nevoie.
- Lumina soarelui stimulează pozitiv apetitul sexual și crește libidoul, atât la bărbați cât și la femei. Hormonii sunt produși imediat sub piele și trec imediat în sânge, efectul fiind deci foarte rapid.
- Căldura și soarele ne afectează pozitiv starea de spirit, fapt cunoscut de mii de ani.
Să ne bucurăm deci de vremea caldă, de soare și de aer liber, dar și să respectăm câteva sfaturi pentru protecție! Deci, fără expunere directă la orele amiezii, fără efort fizic intens pe caniculă și mai ales fără alcool. Acesta din urmă este un dezastru pentru organism, dacă este consumat când e foarte cald afară. Poate fi mortal, producând chiar și accident vascular cerebral. O bere rece, dar una singură, poți s-o bei seara pe răcoare, când e vremea de plimbare!
poti sa imi dai tu si 10000 de motive, ca eu tot o sa spun ca urasc vara. Imi plac anumite lucruri pe care le aduce (pepenele, porumbul, rosiile), dar nu caldura si capriciile ei si, cu atat mai putin, fenomenele meteo extreme care se produc tot mai des si la noi in acest anotimp.
Da, e drept ca e din ce in ce mai capricioasa dar macar e cald!!! Eu cred ca tu te-ai saturat de caldura dar la noi e mai mereu frig asa ca … vreau sa fie o vara eterna :))))