Fizica povestită – Cristian Presură (recenzie)

Fizica povestită (recenzie)
de Cristian Presură, Editura Humanitas, București 2014,
cu prefață de Mircea Penția, distinsă cu Premiul Academiei Române

Cine a urmărit multe dintre emisiunile științifice de televiziune din ultimii ani a auzit cu siguranță de inginerul și fizicianul Cristian Presură, unul dintre cei mai apreciați cercetători români, dar și un om cu un deosebit talent pedagogic, care știe extraordinar de bine să povestească. Nici nu e de mirare deci că titlul ales pentru cartea despre care vă povestesc acum este Fizica povestită.

Îmi doream această carte despre care auzisem lucruri interesante și iată că în cele din urmă mi-am comandat-o de la Libris. Eram curios să văd ce ar mai putea aduce nou o carte de fizică, povestită mai ales, curiozitate firească desigur din partea unui profesor de fizică.

Așadar am purces la lectură și am remarcat de la început felul în care această carte este alcătuită. În primul rând este o carte bună pentru toți: pentru studenții de la fizică sau de la diverse discipline inginerești, pentru elevii de liceu care doresc să afle despre fizică ceea ce nu află la școală, din motive lesne de înțeles, pentru profesorii de fizică de orice nivel, care trebuie mereu să citească și să se perfecționeze și în fine, ca orice carte povestită, o carte bună pentru toți cei care doresc să-și lărgească orizonturile.

Dar să vedem și ce NU este această carte. Trecând în revistă capitolele cărții am remarcat din start că aceasta nu se vrea nicidecum un compendiu, sau un manual de fizică. Ar semăna mai mult cu un eseu de mari dimensiuni, deoarece un eseu tratează o anumită temă fără pretenția de a epuiza subiectul.

Multe dintre capitolele mari din fizică nu sunt tratate deloc în carte, nici măcar amintite, dar autorul nici măcar nu și-a propus asta. Autorul are o cu totul altă abordare și ne fascinează încă de la început cu începuturile astronomiei, făcând apoi o trecere prin matematică, tocmai pentru a ne arăta în mod natural și firesc cum a apărut mecanica cerească și de ce practic toată mecanica (și fizica desigur) au apărut ca necesități istorice și științifice în acele minunate secole XVI și XVII.

Fundamentele mecanicii clasice sunt de fapt fundamentele fizicii, punctul ei de naștere ca știință supremă, care a făcut ca lumea noastră să arate acum așa cum este acum, cu toate evoluțiile tehnologice care au făcut ca eu să pot scrie acum acest articol în fața unui computer, iar tu să-l poți citi distribuit pe internet.

Pentru un fizician care a studiat și contradicțiile din această știință, amplasarea capitolului despre electricitate și magnetism după cel de mecanică nu poate fi surprinzătoare, deoarece autorul în această carte punctează esențele.

Ori, odată cu dezvoltarea electromagnetismului au apărut și problemele fundamentale care trebuiau a fi rezolvate printr-o nouă viziune, printr-o nouă perspectivă asupra naturii și universului: așa a apărut teoria relativității, care trebuia să „împace” mecanica (newtoniană) cu electromagnetismul… Desigur că se discută în carte și despre teoria relativității restrânse, dar și despre teoria relativității generalizate și implicațiile acesteia în astronomia modernă.

Iar dacă tot ne-am aflăm pe tărâmul mecanicii, cea clasică transformată apoi de teoria relativității în mecanică relativistă, era logic, natural și firesc ca autorul, în prezentarea esențelor fizicii să treacă și la „povestirea” mecanicii cuantice, cu adevărurile ei șocante, care a venit și ea să revoluționeze fizica modernă.

Dar toate acestea la un loc nu au rămas crâmpeie separate, capitole „interesante” din fizică, ci au evoluat și s-au „împletit” într-un tot unitar care încearcă să explice de la mica lume a atomului și a particulelor subatomice, până la vastul univers în care existăm.

Spre finalul cărții vom putea citi și despre modelul standard (o teorie unificatoare despre toate particulele elementare), despre interacțiunea electroslabă, dar și despre teoria corzilor vibrante (stringuri, superstringuri) ca să înțelegem că fizica mai are încă foarte multe lucruri de oferit cercetătorilor, că este (încă) un domeniu viu, activ, care nu și-a epuizat secretele.

Cartea domnului Cristian Presură este mai degrabă o fizică povestită a esențelor, deoarece chiar ne duce în zona problemelor fundamentale, profunde, de mare finețe ale naturii, universului. Iar printre cei înșirați la un moment dat cărora cartea li se adresează, aș mai putea adăuga acum și pe filosofi și nu doar pe cei pasionați de filosofia științei. Ba chiar și teologii ar putea înțelege foarte multe despre natură și viață, dacă ar citi cu mare aplecare această carte.

Fizica povestită, odată citită, nu trebuie uitată pe un raft de bibliotecă. Oricând este nevoie, poate fi din nou deschisă pentru a citi și reciti multe dintre ideile ei atât de frumos povestite în ea.