Despre bărbierit, dintr-o perspectivă tehnologică

Despre bărbierit am mai scris și am discutat subiectul din diverse perspective în mai multe artiole. Am dezbătut de ce unii bărbați preferă să se bărbierească în vreme ce alții aleg să-și lase barbă și să o îngrijească în fel și chip. Am arătat că îngrijirea părului facial este deosebit de importantă nu doar din punct de vedere estetic, cât mai ales din punctul de vedere al igienei personale.

Am mai discutat și despre modul în care se bărbiereau bărbații în diverse perioade istorice și de ce în Evul Mediu bărbierul era unul dintre cei mai importanți oameni din oraș, îndeplinind pe undeva și funcția de medic (unul mai primitiv ce-i drept).

Am punctat și câte ceva referitor la războiul comercial dintre marile companii ce produc produse pentru bărbierit. În acest articol vom discuta despre bărbierit din perspectivă… tehnologică.

Ne-am obișnuit ca atunci când vorbim despre tehnologie sau despre înalta tehnologie să facem referire (doar) la computere, telefoane inteligente sau roboți care au înglobată ceva inteligență artificială. În realitate cam absolut tot ceea ce folosim folosește rezultatele cercetărilor și tehnologiilor de ultimă oră.

Bunăoară, un aparent banal aparat de ras pe care-l cumpărăm doar pentru că ne place cum arată sau pentru că reclamele de la televizor ne conving că este „ultimul răcnet” în materie de artă sublimă a bărbieritului, folosește ceea ce inginerii sau chimiștii au căutat și cercetat vreme de ani de zile.

Acum nu se poate concepe să nu ai un pachet de rezerve gillette a căror lame sunt făcute dintr-un oțel inoxidabil special. Și totuși, în 1962 compania englezească Wilkinson Sword a fost cea care a produs prima lamă de ras dintr-un oțel inoxidabil, material cu calități net superioare oțelurilor carbon din care se făceau anterior lamele.

Dar ce este oțelul inoxidabil? Pe foarte multe produse putem citi logo-ul Stainless Steel, care înseamnă exact acest lucru: oțel inoxidabil, adică oțel care nu ruginește. Stain în limba engleză înseamnă pată iar stainless desigur fără pată. Stainless steel va fi deci un oțel ce nu ruginește, un oțel inoxidabil.

Povestea oțelurilor inoxidabile este destul de veche. În 1798 savantul francez Louis Vauquelin a realizat aliaje ale fierului cu cromul și a dovedit că noile materiale au proprietăți deosebite. L-au urmat alți savanți iluștri, cum ar fi Michael Faraday și Robert Bunsen printre mulți alții, de ordinul sutelor, care au contribuit prin studiile lor la dezvoltarea oțelurilor inoxidabile.

Pentru a fi inoxidabil, un oțel trebuie să aibă minimum 11% crom, metal foarte dur și mai scump, dar care permite astfel obținerea de oțeluri cu proprietăți superioare celor obișnuite. Mulți, foarte mulți ingineri și chimiști au dezvoltat ulterior de-a lungul anilor zeci și chiar sute de noi oțeluri inoxidabile, fiecare mai potrivit unui anumit scop.

De exemplu unele materiale de acest tip sunt special făcute să reziste atacurilor chimice ale celor mai puternici acizi, sau ale multor alte substanțe deosebit de corozive, pentru a se construi din ele rezervoare sau instalații industriale.

Alte oțeluri inoxidabile se folosesc pentru fabricarea tacâmurilor cu care zilnic mâncăm, în vreme ce altele sunt numai bune pentru aplicații în industria aero-spațială. Și banalele lame de ras au „în spate” cercetări uriașe care au condus la realizarea de lor, așa că atunci când vă bărbieriți, puteți să o faceți „ritualic”, cu mintea și inima recunoscătoare tuturor celor ce muncesc, cercetează, inovează… Banalul bărbierit poate fi astfel un mod excelent de a începe ziua!