Există autori ale căror cărți ajung să fie recunoscute după câteva ”ingrediente” care reapar de la un roman la altul: un oraș cu o istorie spectaculoasă, simboluri ascunse, un mister care pare imposibil de rezolvat și un personaj care trebuie să pună cap la cap toate piesele înainte ca timpul să se termine.
Dan Brown este, probabil, unul dintre cei mai ușor de identificat scriitori cu ajutorul acestui stil, iar „Secretul secretelor”, ultimul său roman, publicat anul trecut, îl trimite pe celebrul său erou, Robert Langdon într-o nouă aventură. De această dată, însă, punctul de plecare nu este o pictură celebră, un document religios sau un mister din istoria Bisericii.
Brown își îndreaptă atenția spre una dintre cele mai dificile întrebări pe care ni le putem pune: ce este, de fapt, conștiința umană? Unde se află ea și ce se întâmplă cu ea atunci când creierul încetează să mai funcționeze? Sunt întrebări care țin în același timp de știință, filozofie și credință, iar autorul le transformă în motorul unui thriller.
O astfel de temă ezoterică își găsește un ecou perfect în atmosfera Pragăi. Orașul alchimiștilor și al legendelor vechi se potrivește de minune cu acest amestec de știință și mister. Arhitectura gotică și barocă, legendele locale, simbolurile și străduțele ascunse nu oferă doar fundalul aventurii lui Langdon, ci transformă Praga într-un adevărat personaj al romanului, oferindu-i autorului ocazia să îmbine locuri reale, istorie și mitologie cu o intrigă contemporană.
Despre ce este vorba în „Secretul secretelor”
Robert Langdon ajunge la Praga pentru a participa la o conferință susținută de Katherine Solomon, cercetătoare în domeniul noeticii și personaj pe care cititorii lui Dan Brown îl cunosc deja din „Simbolul pierdut”. De această dată, relația dintre cei doi este diferită: Katherine și Langdon au început o relație sentimentală, iar el se află la Praga atât ca partener al ei, cât și ca profesor de simbologie interesat de cercetările pe care le prezintă.
Katherine lucrează la o carte care ar putea provoca discuții serioase în lumea științifică, deoarece cercetările sale se concentrează asupra naturii conștiinței umane. Ea susține idei care pun sub semnul întrebării anumite presupuneri tradiționale despre relația dintre minte și creier, iar manuscrisul urmează să fie publicat. Tocmai acest manuscris devine unul dintre obiectele centrale ale poveștii.
Lucrurile se complică rapid după conferință. O crimă brutală are loc la Praga, Katherine dispare, iar manuscrisul ei dispare la rândul său. Langdon se trezește prins într-o situație pe care nu o înțelege și ajunge să fie urmărit de o organizație puternică. În același timp, apare o figură misterioasă inspirată din mitologia veche a Pragăi, ceea ce introduce în poveste și componenta legendară atât de caracteristică romanelor lui Brown.
De aici începe adevărata cursă a lui Langdon. El trebuie să afle unde este Katherine, cine se află în spatele dispariției ei și, mai ales, de ce manuscrisul este atât de important încât oameni puternici sunt dispuși să facă orice pentru a împiedica publicarea lui. Investigația îl poartă prin mai multe locuri emblematice ale Pragăi și îl pune în situația de a descifra indicii și simboluri în timp ce încearcă să rămână cu un pas înaintea celor care îl urmăresc.
Miza profundă a cărții stă în modul în care Dan Brown pornește de la o întrebare ce ne privește direct pe fiecare dintre noi: dacă am putea înțelege complet conștiința umană, ce am putea descoperi despre noi înșine?
Răspunsurile pe care le propune manuscrisul lui Katherine ar putea avea consecințe mult mai mari decât cele ale unei simple descoperiri academice. Dacă anumite aspecte ale conștiinței ar putea fi demonstrate sau exploatate, informația respectivă ar deveni o formă uriașă de putere. De aici apare și conflictul central al romanului: nu este vorba doar despre cine deține un manuscris, ci despre cine ajunge să controleze ceea ce se poate face cu informațiile din el.
Pe măsură ce aventura se dezvoltă, povestea nu rămâne însă doar în Praga. Acțiunea se extinde ulterior și către Londra și New York, iar investigația lui Langdon capătă dimensiuni tot mai mari. Misterul inițial ajunge să fie legat de un proiect secret care combină cercetarea asupra conștiinței cu interese de securitate și control.
Nu este o carte de știință și nici nu ar trebui citită ca atare. Dan Brown folosește teorii, cercetări și concepte reale pentru a construi o ficțiune, iar unele dintre ipotezele prezentate în roman aparțin universului său literar. Tocmai această combinație face însă lectura interesantă: după ce închizi cartea, întrebările despre minte, identitate și natura conștiinței pot rămâne în minte mai mult decât anumite scene de acțiune.
Despre autor
Dan Brown este autorul celebrelor thrillere cu Robert Langdon, printre care „Îngeri și demoni”, „Codul lui Da Vinci”, „Simbolul pierdut”, „Inferno” și „Origini”. Romanele sale au fost publicate în 56 de limbi și au depășit 250 de milioane de exemplare tipărite la nivel mondial, potrivit biografiei oficiale a autorului. Brown a absolvit Amherst College și Phillips Exeter Academy, unde a predat limba engleză înainte de a se dedica în întregime scrisului. Interesul său pentru relația dintre știință și religie, pe care îl menționează și în biografia sa oficială, se regăsește în mod constant în romanele sale.
„Secretul secretelor” este al șaselea roman din seria Robert Langdon și a fost publicat în 2025, fiind primul volum nou al seriei după „Origini”, apărut în 2017. Ediția românească a fost publicată de Editura RAO în 2025, în traducerea Adrianei Bădescu, și are 688 de pagini. Eu mi-am comandat cartea de la Libris.
Unul dintre punctele forte ale romanului cred că este alegerea orașului în care se desfășoară acțiunea. Praga îi oferă lui Dan Brown exact genul de decor de care are nevoie: locuri reale, istorie, legende și simboluri suficiente pentru a construi o aventură de aproape 700 de pagini. Castelul din Praga, Podul Carol, cartierul evreiesc, Klementinum și alte locuri ale orașului intră în traseul lui Langdon și contribuie la atmosfera romanului.
În același timp, romanul are și câteva dintre caracteristicile care pot împărți cititorii în două tabere. Dan Brown explică foarte mult. Uneori chiar foarte mult. Istoria orașului, simbolurile, teoriile științifice și detaliile arhitecturale sunt integrate permanent în poveste. Pentru unii cititori tocmai acestea sunt farmecul cărții; pentru alții pot încetini ritmul.
La aproape 700 de pagini, romanul nu este o lectură scurtă dar povestea are suficiente ramificații încât să solicite atenție. Acesta este și unul dintre motivele pentru care cărțile lui Dan Brown funcționează atât de bine pentru cititorii care iubesc thrillerele de tip puzzle: rareori ai impresia că primești toate informațiile de care ai nevoie exact atunci când crezi că ai nevoie de ele.
Dacă îți plac romanele lui Dan Brown, „Secretul secretelor” are în construcția sa multe dintre elementele pentru care ai deschis probabil și celelalte cărți ale lui: Robert Langdon, un oraș european fascinant, simboluri, mistere, cercetări controversate, o conspirație și o cursă contra cronometru. Dar există și o diferență importantă: de această dată, întrebarea centrală nu este „ce s-a întâmplat în trecut?”, ci „ce suntem, de fapt, noi?”.
Mi se pare o schimbare interesantă de direcție pentru serie. În loc să caute un adevăr îngropat într-un document vechi, Langdon încearcă să înțeleagă o problemă care ține de prezent și, în același timp, de viitorul omenirii. Iar ideea că o descoperire despre conștiință ar putea deveni periculoasă dacă ajunge în mâinile nepotrivite oferă suficient material pentru un thriller în stilul bine cunoscut al autorului.
Dacă îți place genul de poveste în care, pe lângă acțiune, primești și informații despre istorie, artă, simboluri și teorii care te fac să mai cauți apoi câte ceva și pe cont propriu, „Secretul secretelor” este exact genul de carte care poate transforma o lectură de vacanță într-o serie întreagă de întrebări.

Mulțumesc pentru recomandare! Nu am citit de ani de zile vreo carte de Dan Brown.
cu drag <3