Cum sa alegi tigaia potrivita
Ne amuzam copios atunci cand la stiri se arata imagini cu oameni care se calca in picioare ca sa poata sa cumpere la promotie cat mai multe tigai intr-un hipermarchet nou deschis. Mai peste tot in tara se intampla asa ceva.
Dar de ce se imbulzesc oamenii la tigai? Eu stiu ca bunicii mei aveau una, maximum doua tigai de tabla, care devenisera negre cu trecerea anilor si gateau in ele de toate. Si au tinut zeci de ani. Noile indicatii in ceea ce priveste gatitul spun ca pentru a gati sanatos, trebuie evitate prajelile, uleiurile arse, vasele de gatit cu suprafete dubioase.
Si atunci producatorii s-au adaptat si au scos pe piata diverse feluri de tigai. Pe care s-o alegi? Pe toate nu se poate imediat ci doar in timp. Pai sa vedem impreuna ce poti face pentru a alege tigaia potrivita.
Cum sa alegi tigaia potrivita in functie de ce vrei sa gatesti
Nu ai inca nici o tigaie si nici nu ai primit ca dar de nunta. Iti trebuie o tigaie universala. Mai mare si eventual mai adanca, ca sa gatesti in ea si doua banale ochiuri, si cartofi prajiti dar si o friptura la tigaie.
A mai trecut un timp si iti poti permite o tigaie pentru clatite (ca acestea de aici). Tigaile pentru clatie sunt mai mici in diametru, cu fundul plat si deloc adanci. Sunt cam „specializate” ca sa zic asa, ca nu-s bune decat pentru clatite.
Apoi dupa ce mai dai navala pe la oferte si ai mai multe feluri de dimensiuni variate, poti trece la etapa urmatoare si iti cumperi un wok. Acest tip pe tigaie, larga in diametru, arata ca o calota sferica si este potrivita mai ales pentru legume, dar si pentru carne sau paella.
Tigaia tip grill – vezi aici mai multe modele – este pentru cei pasionati de gratar. Poate fi din aluminiu sau otel, acoperita cu teflon, cu ceramica sau neacoperita. Pentru a o utiliza in casa veti avea nevoie de o buna aerisire la bucatarie. Daca stati insa la casa si mai aveti si o bucatarie afara, atunci treaba este ca si rezolvata. Avantajul ei este ca nu mai trebuie sa faceti focul la gratar atunci cand aveti de facut doar cativa mici de exemplu. In cateva minute sunt gata.
Cum sa alegi tigaia potrivita in functie de materialul din care e facuta
Materialele tigailor variaza mult. Cele mai ieftine sunt tigaile din tabla de otel (obisnuit). Pot fi acoperite sau nu. Ale bunicilor erau din tabla de acest fel. Uleiul ars in timp creeaza suprafata „acoperitoare”, care poate fi cat de cat antiaderenta.
Exista tigai din aluminiu acoperit cu substante care-i fac suprafata antiaderenta. In trecut se utiliza teflonul ca aceasta de aici, practic o masa plastica, care si acum inca se foloseste la vasele mai ieftine (oale, tigai). Cele mai bune insa sunt acoperirile cu substante ceramice. Pentru aceste tipuri de tigai se recomanda utilizarea pe flacara mai mica si cu ustensile non-metal.
Tigaile din otel inoxidabil sunt foarte rezistente si preferate in toate bucatariile marilor restaurante. Sunt foarte versatile si utilizate corect sunt si „nelipicioase”. Pot fi folosite si pe flacara mare. Trebuie curatate cu grija, ca sa nu se zgarie suprafata. Zgarietura devine centrul zonei „lipicioase” si calitatea tigaii se reduce.
Tigaile din fonta, mai grele si putin mai scumpe, sunt „fara moarte”, cu conditia sa nu fie trantite pe suprafete dure. Pot fi transmise si urmasilor. Pot fi folosite si pentru prajituri in cuptor, daca nu au manere din plastic. Au inertie termica mai mare, adica va trece mai mult timp pana se incing bine.
Mai exista si materiale mai pretentioase, combinatii ale celor enumerate mai sus, adica sistemele multistrat dar si multe alte tipuri de tigai in functie de ce doresti sa gatesti in ele. Ai de unde alege in functie de buget, de calitate dar si de gust si necesitate.
Tu cate tigai ai acasa si de care? Ce tip de tigaie este preferata ta?



am 4 tigai si 3 dintre ele sunt Tefal. Mie mi se par cele mai bune. Stiu ca zic unii ca ar fi nocive, dar eu nu renunt la ele pentru nimic in lume.