3 cazuri în care este mai rentabil să folosești încălzirea electrică
Problema încălzirii unei locuințe sau a unui spațiu public este una destul de importantă și se pune din momentul în care se proiectează imobilul respectiv, dar și pe toată durata de funcționare a acestuia.
Proiectanții trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte, printre care cel al eficienței economice pare a fi cel mai important dar și limitările de orice altă natură contribuie la luarea deciziei privind soluția tehnică aleasă pentru încălzire.
La noi, în condițiile climei pe care o avem și la prețurile actuale pentru combustibili și/sau energia electrică, se caută mereu răspunsul la întrebarea: centrală pe gaz sau cu combustibil solid (lemne, peleți)?
Foarte puțini iau în considerare posibilitatea încălzirii imobilului cu ajutorul energiei electrice, pentru că la noi în România energia electrică este mai scumpă decât alte tipuri de energie. De exemplu se poate monta într-o locuință o centrală electrică pentru încălzire și apă caldă, dar costurile comparativ cu o centrală pe gaz sunt mult mai mari.
Și totuși există și situații în care încălzirea electrică este cea mai bună opțiune și trebuie luată în considerare. Să vedem doar câteva cazuri în care putem apela la această soluție de încălzire.
3 cazuri în care este mai rentabil să folosești încălzirea electrică
1. Atunci când nu vrei să încălzești complet, ci doar să suplimentezi căldura dintr-o anumită încăpere o aerotermă ca aceasta de aici poate fi soluția ideală. De exemplu poți suplimenta căldura din baie folosind o aerotermă sau un panou radiant.
Cu toții preferăm ca în baie să fie cu câteva grade mai mult decât în restul casei și atunci este mai economic să încălzim suplimentar doar baia, în loc să setăm „mai sus” temperatura pentru întreaga casă la centrala termică pe gaz.
Dacă locuiești la casă și ai și garaj, poate că ți-ai „înființat” acolo, așa doar pentru suflețelul tău, un banc de lucru, cu scule și unelte trebuincioase la mici reparații gospodărești. Poate că două – trei zile pe iarnă vrei să lucrezi în garaj și cred că îți dai seama că o aerotermă ar fi soluția corectă și mult mai ieftină decât să „prelungești” până acolo instalația termică (țevi, calorifere) a centralei pe gaz.
2. În diverse spații publice se poate adopta soluția încălzirii cu energie electrică, folosindu-se tunuri de căldură. Să luăm ca exemplu un teatru de vară, pentru că nu demult am participat la un eveniment la un teatru de vară, pe timpul iernii și am văzut cum era încălzit spațiul. Bineînțeles că acoperișul era tras peste marea sală, rezultând un spațiu închis temporar, iar temperatura în interior era plăcută, numai bună pentru spectatori, dar și pentru dansatori.
3. Dacă ești proprietarul unei firme care organizează diverse evenimente și folosești pentru asta și corturi, nici nu ar trebui să îți mai spun, pentru că ai adoptat deja, soluția încălzirii cu aeroterme puternice. S-a terminat nunta sau ce s-o mai fi petrecut în cort, demontezi totul, inclusiv instalația de încălzire, încarci în camioane și pleci către alt eveniment. În cazul astă nici nu ar putea fi adoptată o altă soluție de încălzire.
Iarna o să treacă și deja ne putem gândi la căldurile verii și la aer condiționat. Eu aș alege unul portabil cum este acesta. Îl poți muta ușor acolo unde vrei, pentru că nu se știe unde va fi nevoie de el. Chiar și în garaj, dacă ai chef să mai meșterești ceva. Dar până la vară mai este. Acum trebuie să ne gândim cum să trecem de frigul iernii încălzindu-ne spațiu de locuit.
De curiozitate, voi folosii încălzirea electrică în casă? Dacă da, în ce cazuri?
Si noi avem o camera de la tara pe care o incalzim electric cand mergem acolo in vizita. Era aiurea sa ocupam spatiul si asa redus cu o soba si deloc rentabil sa stam sa facem focul. Tot aeroterma folosim si noi pentru ca aerotermele sunt mai ieftine decat caloriferele si parca incalzesc si incaperea mai repede. Sau e doar parerea mea?