Dresoarea – Cristina Nemerovschi (recenzie)

Dresoarea – Cristina Nemerovschi (recenzie)
editura Herg Benet, 2017

Este foarte greu să scrii despre cărțile Cristinei Nemerovschi. Ce ai putea spune? Cum ai putea să îți spui părerea în cuvinte umile despre ce și cum scrie Cristina. Mai ales când nu ești decât un om simplu, ca și mine, doar pasionat de lectură.

Și cu toate astea o să risc să scriu cum mă pricep, așa cum am mai scris și în alte dăți, despre Dresoarea, ultima ei carte publicată anul trecut la editura Herg Benet, pentru a încerca să vă conving s-o citiți și voi.

Cristina Nemerovschi este un autor destul de controversat și pe nedrept judecat de multe ori. Așa suntem noi oamenii, ne este mai ușor să punem etichete luându-ne după alții sau după propria minte încețoșată de ideile preconcepute pe care ni le-a format educația, decât să încercăm să judecăm cu propria minte.

Ferice însă de cei ce reușesc să fie imuni la „gura lumii” sau reușesc să risipească ceața lăsată de educația primită și să încerce s-o judece pe Cristina după ce îi citesc cărțile, după ce se conving cum scrie aceasta de fapt.

Pentru că, odată ce ai trecut de bariera aceasta, în cazul în care ai avut-o, nu ai cum să nu o îndrăgești, nu ai cum să nu aștepți precum un copil nerăbdător cadoul de Crăciun următoarea ei carte și nu ai cum să nu îndrăgești felul ei de a fi, rebel, nonconformist și plin de viață, care respiră prin toata scriitura sa.

Despre ce este vorba în Dresoarea

Dresoarea spune povestea Ludmilei, o tânără de origine ucraineană, dresoare de lei și tigri, care ajunge să lucreze la un circ din București, părăsindu-și țara de origine în speranța de a lăsa în urmă un trecut plin de suferință.

Ajunsă la circul din București, Ludmila își schimbă și numele. Fascinată fiind de povestea unei dresoare celebre, Lidia Jiga, împrumută prenumele acesteia, Ludmila devenind acum Lidia.

Ludmila este o femeie frumoasă și plină de viață așa încât atrage privirile bărbaților dar și propunerile acestora de a se căsători. Are chiar și un admirator secret care îi lasă în fiecare zi flori la intrarea în circ.

Însă în sufletul Lidiei singurele sentimente de iubire sunt pentru sora ei Oksana și pentru animalele ei, un leu pe nume Shakira și un tigru pe nume Ruslan.

Cartea este scrisă la persoana 1, pe două planuri, prezent și trecut. Povestea Lidiei îmbină părți din trecutul ei violent și plin de suferință de când era copil, cu ceea ce trăiește ea în prezent.

Din alternarea celor două planuri rezultă un thriller psihologic despre puterea de a supraviețui, despre traumele din copilărie, despre puterea de adaptare a minții noastre, despre libertate și dragoste de viață.

Ludmila/Lidia are acum 30 de ani și practic viața ei se poate împărți în două. Una este Ludmila din copilărie/adolescență și alta cea de după 16 ani. E ca și cum ar fi murit și înviat.

Deși își amintește de trecutul ei plin de violență, de cum i-a fost viața până la 15 ani, momentul în care o tragedie i-a schimbat-o, Ludmila nu reușește să își aducă aminte ce s-a întâmplat cu ea între 15 și 16 ani. Mintea ei refuză să facă acest lucru. Așa cum mintea ei a creat o altfel de realitate doar ca să poată supraviețui copilăriei plină de traume.

”Pielea omului se poate reface. Când ai cicatrici pe ea, timpul trece, celulele se schimbă, și într-o zi toate rănile se estompează. Și oricum mai există și operații estetice.

Alte organe în afară de piele se pricopsesc și ele cu răni, dacă nu sunt bine întreținute. Uneori îți e rău din cauza asta. Dar există medicamente, ceaiuri, care încet-încet fac organul respectiv să ajungă aproape de forma lui inițială. Și oricum există și transplantul.

Când mintea se umple de cicatrici, e mai greu. Pentru că ea nu știe să se vindece în felul cel mai sănătos. Ea îți ascunde cauza suferinței, și trebuie apoi să te dai de ceasul morții ca s-o găsești. Îți gonește amintirile, de nici nu mai știi cine ești. Și dacă nu mai știi cine ești, de unde mai știi să te apuci?”

Citatul ăsta mie una mi s-a părut reprezentativ pentru ceea ce vrea de fapt să transmită cartea. Pe lângă multe altele, evident. Mesaje pe care fiecare le va vedea în funcție de felul în care percepe lumea.

E atât de ușor să fii rănit la nivelul psihicului pentru că este atât de fragil. Și e atât de greu să lucrezi apoi cu propria ta minte ca să scoți de acolo, să repari răul făcut de alții. Îți trebuie multă voință să faci asta, instinct puternic de supraviețuire și dragostea de viață.

Părerea mea despre Dresoarea

Ca și celelalte cărți ale Cristinei și aceasta te face să-ți pui întrebări, să-ți dai răspunsuri, să gândești, să meditezi la lucruri la care poate altfel nu ai fi făcut-o.

Dacă Rockstar este despre adolescentul rebel iar Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată abordează tema celor suferind de anxietate sau depresie, în Dresoarea este despre cum pot afecta traumele din copilărie adultul de mai târziu și despre supraviețuirea/adaptarea minții umane la acestea.

Este un roman fascinant, deși mai scurt decât celelalte două – doar 278 de pagini. Însă și în acesta vei găsi părți din personalitatea Cristinei. Nu o cunosc personal dar sunt sigură că pune un pic din felul ei de a fi în fiecare carte pe care o scrie.

Niciuna dintre poveștile pe care le scrie nu cred că este povestea ei de viață însă părerea mea este că e un bun psiholog și cunoscător al sufletului uman așa încât, cu aparent foarte mare ușurință reușește să scrie despre subiecte dificile și greu de abordat.

”Așa cum mulți oameni înțelepți gândiseră înaintea mea, nu poți gusta libertatea adevărată dacă nu renunți  la tot, din când în când – să pornești de la zero, pentru că numai așa poți afla cât valorezi.”

Deși privit per ansamblu, Dresoarea este un roman trist și plin de suferință, în același timp este un roman pozitiv și plin de speranță. Nu te lasă cu un gust amar după ce îl citești ci doar cu o ușoară melancolie.

Dresoarea este despre dragoste de viață, despre oameni puternici, despre supraviețuire și puterea de a te reinventa, despre a fi viu și a trăi viața nu doar celebrând existența pe Pământ.

 ”Mi-am privit cele câteva fire de păr alb și mi-am imaginat cum îmi va sta cu riduri, atunci când îmi vor apărea. Voiam să le spun că le aștept cu nerăbdare, ca pe orice semn că încă sunt în viață, pentru că a fi vie e o realizare. Alții nu au avut șansa asta”

I-am dat romanului Dresoarea, scris de Cristina Nemerovschi, 5 steluțe din 5 pe Goodreads și vi-l recomand și vouă cu mare drag. Sunt sigură că nu o să vă dezamăgească!

Romanul poate fi comandat fie direct de pe site-ul editurii (vezi aici)
fie de la marile librării online (vezi aici).