Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata – Cristina Nemerovschi (recenzie)

Nu stiu cum se face dar in ultimul timp tot nimeresc sa citesc carti care ma lasa fara cuvinte. Si care imi fac grea misiunea de a scrie o recenzie. Cum sa scrii o recenzie la Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata? Cum poti sa iti dai cu parerea despre cartea scrisa de Cristina Nemerovschi? Chiar nu ai cum. Ce sa spui despre o carte asa de buna altceva decat cuvinte de lauda? Iar sa povestesti despre subiectul ei e fara sens. Cartea aceasta trebuie citita si nu povestita.

I-as cauta defecte dar nu le gasesc. As vrea sa spun ca nu mi-a placut, stiu eu, subiectul, dar mi-a placut cum a fost scrisa precum si mesajul transmis, asa cum am spus despre Rockstar – vezi aici recenzia. Sau ca nu imi place un anume personaj. Sau orice altceva Insa oricat as incerca sa ii caut eu nod in papura (nu ca as vrea, sa nu ma intelegi gresit) chiar nu ii gasesc.

Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata este a doua carte scrisa de Cristina Nemerovschi pe care o citesc. Prima a fost Rockstar. Cand am fost intrebata de cei de la editura Herg Benet ce carte mi-ar placea sa citesc din lista cartilor publicata de ei, am ales Rocksar. Auzisem ca este una dintre cele mai bune carti scrise de Cristina si am fost curioasa sa o citesc.

Insa, cum a publicat recent Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata, Mos Craciun cel darnic de la editura s-a gandit sa imi faca o surpriza si mi-a pus in pachet si ultima carte scrisa de ea.

Stiam deja despre carte, citisem despre ce este vorba dar nu ma tenta, desi titlul si coperta mi-au placut de cand am vazut-o. Subiectul nu m-a atras pentru ca, din descrierea cartii am aflat ca ar fi vorba despre un personaj principal feminin, Ana, care se interneaza intr-un sanatoriu pentru a-si depasi tulburarile de anxietate. ”De o scriitoare depresiva cu tendinte de sinucidere, un fotomodel narcisist, o adolescenta bipolara, un pusti rebel. Ana se vede prinsa intr-un vartej sofisticat si indraznet, care va deveni si mai tulburător odata cu evenimentul tragic care le schimba tuturor vietile”.

Citeste aici recenzia la ”Fata de la nord de ziua” de Alexandru Voicescu

Ma gandeam, ce motiv as avea sa citesc o carte de genul asta care sa ma indispuna? Doar cuvantul ”sanatoriu” in sine ar fi fost suficient ca sa ma convinga sa nu o citesc. Si nu as fi fost tentata sa cumpar cartea daca as fi intrat intr-o librarie si as fi citit descrierea ei de pe coperta IV. Mi-as fi spus, da, frumoasa poza de pe coperta, interesant titlu dar nu, nu e de mine. Si as fi trecut mai departe. Ah, si uite ziceam ca nu am gasit un defect cartii. Ei bine, unul de marketing sa zicem ca are. 🙂

Am fost insa norocoasa prin faptul ca aceasta colaborare cu editura m-a ”fortat” ca sa zic asa, sa o citesc. Adica vine omul la tine si iti da cartea si tu sa nu faci macar un efort sa o citesti? Pai nu se putea asa ceva. Si am deschis cartea, fara tragere de inima, cu ideea preconceputa ca nu imi va placea.

Ce a urmat dupa? Pai, cum sa iti povestesc? As putea afirma ca ”m-am indragostit” de romanul Cristinei. Ca a avut un puternic impact asupra mea si ca mi-ar fi parut rau sa nu il citesc. Ca mi-a placut totul la el, ca mi-a placut cum e scris si mesajul pe care il transmite. Promit sa nu mai fac niciodata greseala asta. Sa ma iau dupa aparente si sa spun nu inainte de a citi efectiv cartea.

Nu o cunosc pe Cristina dar am avut impresia, citindu-i romanul, ca Ana e o parte din ea. Ca Sagri e o parte din ea. Ca si-a pus o parte din sufletul ei in poveste. Ca s-a descris intr-o oarecare masura. Ana, o Cristina din tinerete. Sagri, o Cristina de acum, mai inteleapta si care o invata pe cea tanara sa se iubeasca asa cum e si sa-si traiasca viata la maxim. Sa se bucure tocmai pentru ca e unica.

”Tu crezi ca a trai e altceva decat e de fapt. Sa traiesti inseamna sa simti, nu sa treci prin intamplari. Poti sa treci prin intamplari dar sa fii mort. Traiesti atunci cand simti ceva fata de intamplarile tale, nu cand ele ti se intampla propriu-zis.”

Sa se bucure de ”zilele noastre care nu vor mai fi niciodata”. Trecerea timpului e nemiloasa, ca esti sanatos sau bolnav. Sau poate mai ales atunci cand suferi de o boala pretuiesti mai mult trecerea lui nemiloasa si zilele care se scurg si nu se mai intorc niciodata.

Citeste si recenzia la ”Malad” de Alexandru Voicescu

Daca ai sa citesti cartea ai sa intelegi de ce spun lucrurile astea. Felul in care e scrisa, felul in care Cristina povesteste prin ochii Anei despre suferinta prin care trece o persoana cu anxietate este atat de descriptiv incat ai impresia ca traiesti si tu odata cu Ana starile ei. Ca esti acolo in poveste. Ca suferi odata cu ea. Ca te bucuri odata cu ea. Si asta este, zic eu meritul unui scriitor talentat. Sa transmita folosindu-se de cuvinte si dincolo de cuvinte, stari, emotii, sentimente.

Stii, ca un pictor genial care face un portret in cele mai mici detalii. Asta a facut si Cristina in carte. A pictat in cuvinte drama acestor persoane sensibile care ajung sa sufere de depresie, de anxietate, de alte tulburari psihice. Sa ii ”puna in randul lumii” pentru ca asa e la noi, a merge la psiholog sau mai rau la psihiatru echivaleaza cu stigmatizarea. ”E nebun”, ”nu-i normal”, ”saracul de el”.

E mai usor sa judecam decat sa intelegem pe cel de langa noi. E mai usor sa intoarcem spatele decat sa ajutam. Sa stigmatizam decat sa iubim. Sa iubim in celalalt esenta divina din noi.

”Uneori, cand nu mai poti fi tot ceea ce esti, simti nevoia sa-ti ingropi esenta sub mai multe straturi de obisnuinte, iar ea sta acolo, cuminte, pana vei considera tu din nou ca esti in stare s-o lasi la lumina”.

Ca sa te fac sa intelegi impactul pe care romanul Cristinei Nemerovschi l-a avut asupra mea ar insemna sa stam la povesti cateva zile. Sa iti spun povestesc despre acele zile in care am simtit pe pielea mea efectele unei depresiei sau ale anxietatii, ale unui atac de panica. Cum a fost in acele zile si cum am reusit sa trec peste ele. Si nu ar avea sens. Nu atata timp cat Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata este scris pe hartie si o poti citi singur.

Citeste si recenzia la ”Tentatii” de Corina Ozon

Si daca vreodata ai trecut prin momente de acest gen, daca ai avut macar o data in viata un atac de panica sau ai simtit, dupa un soc emotional ca mintea iti e in ceata, sau ca pierzi notiunea timpului (da, mi s-a intamplat si nu este prea placut) ai sa iubesti cartea asta si ai sa intelegi de ce Cristina spune despre persoanele care au experimentat acest gen de trairi ca sunt niste invingatori.

”Stiu ca am sa ma mai pierd pentru ca nu se poate altfel. Dar stiu la fel de bine ca am sa ma regasesc dupa momentele de ratacire. Intreaga si vie si la fel ca intotdeauna. Iar asta, azi, acum, imi este de ajuns”

Desi nu am citit decat doua carti scrise de Cristina, as risca sa fac o afirmatie: Zilele noastre care nu vor mai fi niciodata este cea mai buna carte scrisa de ea pana acum. Din punctul meu de vedere, cel putin. Mi-ar placea sa stiu ce gandesti tu despre afirmatia asta daca ai citit toate cartile Cristinei sau oricum mai mult de cat am citit eu.

Cartea o poti cumpara comandand-o direct de pe site-ul editurii – vezi aici – unde o gasesti de multe ori la preturi in oferta, in librariile din orasul tau sau in cele virtuale.

Lectura placuta sa ai!