5 neurotoxine folosite frecvent în alimente
Un articol citit recent m-a pus în gardă și am decis să vă împărtășesc și vouă cele aflate. S-a dovedit faptul că unii aditivi utilizați destul de mult în produsele alimentare sunt adevărate neurotoxine care pot afecta serios funcționarea creierului, dar pot afecta și sănătatea corpului în general.
De ce se utilizează în continuare aceste substanțe potențial periculoase în procesarea unor alimente? Producătorii, având la rândul lor alte „argumente”, vin cu afirmația că de fapt clienții sunt cei care vor aditivi în alimente, pentru că le conferă acestora arome, gusturi și culori mai „speciale”.
În parte este adevărat și acest fapt, pentru că și clienții au aici partea lor de vină, preferând culorile mai vii de exemplu în locul celor mai „șterse”, dar naturale.
Să vedem care sunt acei aditivi care sunt de fapt adevărate „bombe” neurotoxice.
- Aspartamul (E951) este printre cei mai folosiți îndulcitori artificiali. Este utilizat în multe sucuri și băuturi, dar și în altfel de produse alimentare, chiar și în unele medicamente. Deși este un îndulcitor, aspartamul nu este de fapt o substanță din categoria zaharuri, fiind prin urmare metabolizat diferit în organism, față de celelalte zaharide. Efectul de îndulcire este dat de fapt de modul în care molecula de aspartam interacționează cu papilele gustative, pe care în fond le „păcălește”. Multe persoane consumă sucuri îndulcite cu aspartam ca să reducă astfel cantitatea de zahăr consumată și să slăbească. S-a dovedit însă contrariul, pentru că în fond persoanele în cauză își fac mai mult rău. Aspartamul este periculos pentru creier, chiar dacă producătorii susțin că este un aditiv sigur, consumat până la anumite limite. Ultimele date vin cu un nou semnal de alarmă, că ar fi periculos și pentru inimă.
- Sucraloza (955) este un alt îndulcitor, care spre deosebire de aspartam, este fabricat chiar din zahăr, dar este mult mai dulce decât zahărul, aspartamul sau zaharina. Din păcate, deși este catalogat ca sigur pentru consum, sucraloza provoacă grețuri, dureri de cap, migrene și distruge bacteriile „bune” din intestin. Dar cercetările trebuie continuate, pentru că sunt abia la început.
- Diacetilul este o di-cetonă din punct de vedere al formulei chimice și apare natural în procesul de fermentare a băuturilor alcoolice. Îl vom găsi deci în băuturi alcoolice fermentate, dar și distilate, precum și în unt. Problema o reprezintă diacetilul de sinteză, folosit ca aditiv în popcorn-ul pentru cuptorul cu microunde de exemplu. Europenii consumă mai puțin popcorn, dat americanii exagerează și se pare că efectele diacatilului nu ar fi dintre cele mai „nevinovate”. Cercetări recente au găsit corelații între diacetil și bolile degenerative ale creierului, Alzheimer și Parkinson.
- Glutamatul monosodic este folosit foarte mult în multe produse alimentare pentru a le conferi un gust deosebit. Substanța există în natură în multe legume, dar și în brânză sau drojdii. Este o sare a acidului glutamic. Nu glutamatul din produsele naturale este problema, ci cantitățile din ce în ce mai mari de glutamat sintetic, cerute de industria alimentară. Poate provoca dureri de cap și amețeli, chiar dacă ai consumat doar la o singură masă un aliment cu glutamat. Mai are și efect de „drog”, deoarece creierul va fi „setat” să comande consumul a cât mai multe alimente cu glutamat.
- Aluminiul este un metal foarte răspândit în scoarța terestră. Mai nou se folosește pulbere ultra-fină de aluminiu ca antiaglomerant, sau ca adaos în praful de copt. Înainte de folosirea aluminiului în alimente (1970) nu se semnalaseră efecte negative, dar acum s-a demonstrat o legătură clară între Alzheimer și concentrația de aluminiu din creier.
Mă opresc aici cu enumerarea aditivilor potențial toxici pentru creier. Concluzia? Cel mai bine este să consumați cât mai multe alimente naturale.
Cristina Dragomir says
Mda si mama moare dupa cola zero ca nu are zahar. Cum sa faca sa priceapa ca indulcitorii aia sunt mai rai poate decat zaharul? Nu zic ca eu mananc corect, dar de sucuri chiar incerc sa stau departe.
Claudia says
Din pacate, Cristina… creeaza o anumita dependenta… Asa ca cei ce nu realizeaza asta .. nu sunt chiar de condamnat….
Lucian says
În calitatea me expert în chimie și inginerie chică, nu înțeleg diferență între, de ex., monoglutamatul de sodiu “natural” și monoglutamatul de sodiu “de sinteză”. Puteți să mă luminați?
Traian Vasilache says
Desigur domnule profesor. Va lamuresc cu un contraexemplu. Prin lege, in orice produs alimentar (bauturi in speta) se poate utiliza doar bioxid de carbon rezultat din fermentatie naturala, adica produs de microorganisme. Nu se admite adaugarea de bioxid de carbon de sinteza. De ce? Ca doar au aceeasi formula chimica. Atunci cand se obtin produse sintetizate in industria chimica, cea mai mare problema o reprezinta “filtrarea”, “curatarea” lor adica. Dar cum reactiile chimice secundare nu pot fi oprite, intotdeauna produsele artificiale vor mai avea in ele si ceva in plus, ceva ce poate fi nociv. Este si cazul monoglutamatului de sodiu. Credeti ca cel sintetic chiar poate avea aceeasi calitate cu cel natural, din legume?
Lucian says
* “chimică”