Codul lui Zoran – Corina Ozon (recenzie)

Codul lui Zoran – Corina Ozon (recenzie)

Nu e prima carte semnată Corina Ozon pe care o citesc și de fiecare dată am fost plăcut surprinsă de modul în care scrie (vezi recenziile cărților aici și aici). De data aceasta, prin Codul lui Zoran, Corina m-a surprins în alt mod. Nu ne mai vorbește despre relații de cuplu, nu mai avem scene picante de sex și nici iubiri de poveste.

Corina Ozon ne duce acum, cu ea, undeva la marginea societății, povestea lui Barbu fiind cea a unui om care a decăzut dar care în același timp a avut puterea să se ridice, să ajungă din nou la condiția de om.

Aș îndrăzni să spun despre Codul lui Zoran că poate fi privit nu doar din perspectiva unui ”roman de acțiune cu accente de thriller”, așa cum îl descrie Cristina Nemerovschi pe site-ul editurii ci și din cea a unui cărți de dezvoltare personală.

Poate că exagerez puțin făcând această afirmație însă pe mine una m-a impresionat foarte mult puterea lui Barbu de a supraviețui în acea lume și mai ales de a ieși din ea. E ca și cum ar fi coborât în iad și a reușit să supraviețuiască și să scape de acolo.

Despre ce este vorba în Codul lui Zoran

Dar, despre ce este vorba în Codul lui Zoran, cu siguranță te vei întreba acum? Despre ce lume de iad este vorba? Și cine este Barbu?

Nu Zoran este eroul principal al romanului, așa cum poate ai crede citind titlul, ci Barbu, un fost inginer electronist ajuns acum … ”la stadiul de cerșetor, lovit, scuipat și alungat”. Acesta a fost nevoit să se refugieze la marginea societății fugind de cămătarii cărora le era dator, lăsând astfel în urmă o soție și un copil mic.

Barbu ajunge să cunoască coșmarul vieții celui ce trăiește pe stradă dar reușește totuși să-și păstreze bruma de umanitate. Norocul este de partea lui și i se mai acordă o șansă de a reveni la normalitate. Șansă pe care o recunoaște și de care știe să profite.

Normalitatea neînsemnând totuși nimic mai mult decât un acoperiș deasupra capului în subsolului unui bloc și ceva de muncă, doar că să aibă din ce trăi de azi pe mâine. Suficient însă pentru Barbu ca să ”redevină om”, să reintre într-o normalitate/rutină care caracterizează ființele umane civilizate.

Barbu are grijă de pubelele de gunoi aparținând unui bloc și este responsabil cu curățenia în jurul acelui loc. Este îndrăgit de locatari și ajutat să supraviețuiească. Aș zice ”adoptat” de aceștia.

Un costum primit de pomană după moartea unui locatar îl duce pe Barbu într-o altă lume. Cea care poate ar fi fost de drept să fie a lui dacă nu ar fi decăzut. Nu mă refer aici la partea care ține de crima organizată ci la cea a nivelului de trai la care, poate, ca și inginer ar fi avut acces.

Invitația de a participa la un eveniment exclusivist, pe care Barbu o găsește în buzunarul costumului îi dă peste cap viața liniștită pe care începuse s-o ducă.

Acesta intră, fără să vrea, în mijlocul unei reglări de conturi între afaceriști interlopi și o mână de oameni de bună credință care luptau împotriva acestora.

Devine, în același timp personajul cheie al rezolvării misterului codului lui Zoran, cel care a inițiat această luptă împotriva mafiei locale dar care a fost redus la tăcere (omorât) de aceștia.

Ce se va întâmpla cu Barbu, cum va fi revederea acestuia cu fiul pe care l-a abandonat când era copil, cine l-a ucis pe Zoran și mai ales cum va rezolva Barbu misterul crimei lui Zoran vei afla singur citind romanul scris de Corina Ozon.

Părerea mea despre Codul lui Zoran

Pot spune că mi-a plăcut cartea Corinei Ozon și că m-a impresionat subiectul pe care l-a abordat. Îmi imaginam cu totul altceva când am auzit de apariția acestui ultim roman al autoarei.

Începutul, cu toate descrierile lumii în care trăiesc la marginea societății, mi-a lăsat un gust amar. Este însă o realitate tristă pe care nu avem cum s-o ignoram. Și mă gândesc, oare câți dintre cei ce îi vedem cerșind nu or fi fost și ei cândva oameni cu educație care acum au decăzut …

Ceea ce nu mi-a plăcut a fost faptul că romanul este cumva prea scurt. Parca a fost scris prea repede și s-a terminat prea repede. Cu toate astea nu pot zice că a fost scris schematic.

Mi-ar fi plăcut să detalieze mai mult relația dintre Barbu și fiului lui după ce s-au întâlnit. Cred că o astfel de revedere nu este ușor de ”digerat”, absența tatălui crezut mort , revenirea lui în viața ta și mai ales luând în considerare condițiile în care acesta trăiește cred că este un subiect despre care se poate/putea scrie mai mult.

Sau poate că, cine știe, Corina Ozon ne pregătește și un al doilea volum, privit din perspectiva fiului de data aceasta. Rămâne de văzut!

Romanul Codul lui Zoran poate fi comandat fie de pe site-ul editurii Herg Benet, unde a fost publicat, fie de la marile librării online (vezi aici).