Bucătărie. Rețetar general – Dan Chiriac (recenzie)
Astăzi o să vă vorbesc, pe scurt, despre Bucătărie. Rețetar general (autor Dan Chiriac), o carte pe care mi-am dorit-o de ceva timp și pe care în sfârșit am găsit-o pe site la Târgul Cărții.
Pentru cine nu știe încă, la Târgul Cărții se pot găsi nu doar cărți noi apărute ci și cărți de anticariat. Sigur acum o să vă gândiți că fiind vorba despre cărți de anticariat acestea sunt nu doar vechi ci și deteriorate.
Da, unele foarte vechi cu siguranță că nu mai au cum să arate ca noi pentru că trecerea timpului în sine le deteriorează. Însă și acelea au valoarea lor, uneori inestimabilă.
Cartea de astăzi, Bucătărie. Rețetar general, am găsit-o tot la categoria ”anticariat”. E o ediție din 2008. Adică de acum 10 ani. Cu strângere de inimă și cu gândul că sigur nu are cum să arate bine după atâta timp, mi-am comandat-o.
O răsfoisem acum câtiva ani când am fost în vizită la cumnatul meu și de atunci mi-a rămas gândul la ea. M-am tot întrebat unde o pot găsi pentru că mi-ar fi și mie de ajutor pentru blogul culinar.
Așa că, mi-am zis ”fie ce o fi” eu mi-o comand. Mare mi-a fost însă surpriza când am văzut că este ca nouă. Ce să mai, era nouă! Adică încă învelită în folie ca și cum ar fi fost acum trimisă de la editură!
Probabil că asta a fost salvarea ei. Faptul că a stat învelită atâta timp nu a permis deteriorarea hârtiei din interior și a coperții. Așa că sunt foarte încântată de decizia luată și de faptul că acum. în sfârșit, am această carte în biblioteca personală.
Cartea Bucătărie. Rețetar general are ca autori pe Dan Chiriac, Violeta Borzea și Daniela Chiriac și este publicată la editura Național, în anul 2008, fiind ediția a X-a, completată și adăugită.
Este o culegere de rețete inspirate din bucătăria românească dar cuprinde și o serie de rețete din bucătăria internațională. Iar ca să vă dați seama cam cât de mare și cuprinzătoare este, o să vă spun că are 903 pagini și conține aproape 1500 de rețete organizate în 9 mari capitole, împărțite, la rândul lor în subcapitole.
Capitolele sunt:
- Sosuri
- Semipreparate
- Gustari
- Supe, ciorbe și borșuri
- Mâncăruri
- Fripturi și garnituri
- Preparate din vânat
- Salate
- Dulciuri de bucătărie
Cartea mai conține și un mic dicționar de termeni specifici folosiți în bucătărie, de unde putem afla, de exemplu, ce înseamnă ”afumare”, ”a asezona”, ”baiț”, ”călire”, ”a marina”, ” a monta” etc.
De asemenea, un mic capitol introductiv este rezervat descrierii, pe scurt, a principalelor metode de prelucrare culinară: prelucrarea preliminară (spălare, sortare, curățare etc) și prelucrarea culinară (fierbere, frigere, coacere etc).
Fiecare rețetă din carte conține consumul specific de materii prime necesar pentru 10 porții, gramajul produsului finit pentru o singură porție precum și procesul tehnologic de preparare, ”fiind concepută pe ideea asigurării unei alimentații fundamentate pe principii științifice”.
Modalitatea de prezentare a rețetelor vine în ajutorul nu doar a celor de specialitate din domeniul culinar ci și al celor care doresc să se inițieze în tainele artei culinare. Adică a celor care iși doresc să învețe în propria bucătărie cum să gătească preparate gustoase.
La finalul cărții este și un capitol cu tabele cu conținutul în proteine, lipide, glucide al ingredientelor precum și valoarea energetică a acestora precum și o listă a ”E”-urilor aprobate pentru utilizare în România, a celor periculoare, a celor acceptate și a celor de care trebuie să ne ferim. Nu știu cât mai e valabil acel tabel în zilele noastre dat fiind că e de acum 10 ani dar cred să își are, totuși, valoare lui informativă.
O atenție deosebită trebuie acordată respectării întocmai a rețetelor, se prezicează încă din capitolul introductiv. Lucru valabil, de fapt, pentru orice rețetă, din orice carte de bucate.
Eu vă pot recomanda același lucru, adică pentru început să încercați rețeta ”de bază”, cea din carte, respectând întocmai gramajele și modul de preparare, după care, în timp, după ce căpătați experiență, să o modificați după preferințe. Mă refer la cei care sunt începători în ale gătitului.
Modul de preparare nu este prezentat pe larg ci succint dar se poate întelege foarte bine cum trebuie procedat. Ar fi fost și culmea ca la 1500 de rețete să nu se recurgă la această metodă ceva mai organizată.
De asemenea, nu veți găsi poze ale preparatelor, cum poate v-ați obișnuit dacă aveți alte cărți de bucate moderne, ale unor autori celebri. La fel zic, ar fi fost și culmea să fie o carte și cu poze pentru că nu ar fi fost suficiente cele 900 și ceva de pagini.
Părerea mea personală este că această carte de bucate, Bucătărie. Rețetar general merită să facă parte din biblioteca personală a celor care vor să învețe să gătească sau chiar și a celor care știu deja să facă asta dar vor să se perfecționeze.
Nu am astfel de carti in bucatarie pentru ca nu sunt pasionata de bucaatarie. Eu gatesc de nevoie. Dar sunt de acord cu tine, ca nu poti adapta si cantari din ochi la o reteta pe care o faci pentru prima data, trebuie respectata cu sfintenie reteta.
Da, iti trebuie ceva experienta ca sa lucrezi ”din ochi” cum se mai zice printre gospodinele experimentate.