Dragobetele, între tradiții și … vânzări
Și românii au o zi a îndrăgostiților, iar cei care sunt „porniți” pe ziua de 14 februarie, a Sfântului Valentin (luată ca „modă” de la occidentali), au acum posibilitatea să își afirme atașamentul față de tradițiile strămoșești.
Acum, ca să fiu cârcotaș, nu prea știu ca mulți să se fi „înghesuit” să sărbătorească Dragobetele în anii când nici de Sfântul Valentin nu se pomenea mai nimic.
În fine, din toată această „tărășenie” despre sărbătorile pentru cei care se consideră „săgetați” de Cupidon, cred că cel mai mult au de câștigat comercianții, pentru că ei mereu știu să profite de diversele ocazii pentru a-și crește vânzările.
Lăsându-i pe comerciați cu vânzările lor, să vedem totuși și câteva lucruri pe care poate că încă nu le știați despre ocrotitorul tradițional și național al îndrăgostiților, Dragobetele nostru. Mai bine spus despre originile și etimologia cuvântului care definește sărbătoarea națională a iubirii la noi.
Unii etnologi susțin că această sărbătoare ar fi pomenită în documente abia în secolul al XIX-lea în țările românești, fiind mult mai cunoscută în sudul țării (Muntenia, Oltenia).
După alți cercetători însă, se pare că se folosea cuvântul Dragobete încă de la 1774, deși nu se pomenea pe atunci de o sărbătoare.
În mitologia populară însă, după alte surse, Dragobetele nu ar fost nimeni altul decât fiul Babei Dochia și iată-ne ajunși, din punct de vedere istoric, de epoca Imperiului Roman.
După alte surse, Dragobetele era un ocrotitor al păsărilor, ele fiind primele din regnul animal care își încep după iarnă ritualurile de curtare. În orice caz, Dragobetele era asociat în popor cu dragostea, fertilitatea și începutul primăverii. Ba chiar se zice că în unele zone ar fi fost sărbătorit chiar pe 1 martie.
După 1990 „importarea” sărbătorii de pe 14 februarie a Sfântului Valentin a provocat și reacția tradiționaliștilor și promovarea sărbătoririi Dragobetelui pe tot cuprinsul țării, deoarece în anumite regiuni a fost mereu sărbătorit, mai mult sau mai puțin.
Așa că, mai nou luna februarie este declarată, neoficial, ”luna iubirii” de parcă iubirea ar avea o zi a ei sau o lună a ei. Încă, cum trăim vremuri în care consumerismul este vedetă, cumva este normal ca aceste sărbători să fie din ce în ce mai popularizate
În zilele noastre, perioada de dinaintea lui 24 februarie reprezintă ocazia perfectă pentru creșterea vânzărilor, buzunarele bărbaților fiind cele mai afectate. Motivul pornind de la faptul că bărbatul este considerat cel ce trebuie să cucerească.
Așa că a devenit un fel de tradiție ca acesta să ofere iubitei lui un cadou sau să-i facă o surpriză de altă natură, gen un weekend romantic. Dar și femeile își pot suprinde iubitul cu un cadou pentru a sărbători ziua îndrăgostiților.
Cred, totuși, că iubirea nu ar trebui să fie sărbătorită o singură dată pe an (mă rog, la noi de 2 ori) ci tot timpul anului, 24 de ore din 24 și nu neapărat prin cadouri materiale. O fi trecând ea iubirea prin stomac, după cum zice o vorbă populară dar cred că înainte de toate trece prin inimă.
Voi ce părere aveți despre sărbătorirea iubirii, Dragobetele la noi? Este necesară o zi pe an în care să facem asta? Și mai ales să o facem prin cadouri materiale?
Cristina Dragomir says
Cu siguranta acolo unde exista iubire sincera, nu este neaparat nevoie de o astfel de zi. Dar asa cum exista ziua Pamantului, ziua animalelor, ziua prieteniei, zile care sa ne aduca aminte sa pretuim anumite lucruri de care poate am uitat, asa si cu Dragobete. Cadourile pot fi sau nu. Pot fi simbolice sau mai scumpe.
Claudia says
Da, ai dreptate, e doar simbolica sarbatoarea. Si e bine ca e. 🙂