• Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

SoftBlog

  • Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

10/02/2020 · 4 Comments

Iată ce ar trebui să știi despre valabilitatea permisului de conducere

Utile

Iată ce ar trebui să știi despre valabilitatea permisului de conducere

Tinerii din țara noastră au printre preocupările lor majore să facă școala de șoferi și să obțină permisul de conducere. Am constatat faptul că elevii de liceu discută mai mult despre acest lucru decât despre bacalaureat sau despre facultatea pe care să o urmeze. A avea și a conduce o mașină este pentru mulți unul dintre marile scopuri ale vieții.

În anii tinereții mele admiterea la facultăți era atât de dură încât era în prim planul preocupărilor. Permisul de conducere și mașina erau ținte secundare, relativ ușor de atins dacă reușeai să devii în viață ceea ce îți doreai.

valabilitatea permisului de conducere

Într-un fel chiar mă simt îngrijorat de faptul că mulți tineri visează doar să aibă permis de conducere, o mașină second-hand adusă din străinătate și desigur un telefon performant. Parcă sunt prea mici și neînsemnate aceste țeluri în viață.

Dar nu despre elemente de psihologie socială legate de permisul de conducere vreau să discutăm aici, ci despre permisul de conducere ca element concret: după ce l-ai obținut, cât timp este valabil? Ce trebuie să faci mai departe?

Desigur, în primul rând să pui bani deoparte ca să îți cumperi o mașină cu care să te poți plimba și cu care să poți plimba fetele, cum ar fi un Volskwagen Golf  de exemplu. Pentru un tânăr proaspăt posesor al permisului de conducere chiar recomand pentru început o mașină second-hand, ca să învețe să conducă bine. Una nouă este bine să-și cumpere după ce va deveni familist responsabil.

Dreptul de a conduce un autovehicul din categoria celor pentru care ai obținut permisul de conducere îl vei avea pentru tot restul vieții, cu condiția să nu încalci legea atât de flagrant încât să-l pierzi. Sau cu condiția ca să fii destul de sănătos ca să poți fi atent la volan. Situațiile sunt prevăzute în lege și doresc tuturor cititorilor care au permis de conducere să fie sănătoși și să nu ajungă în situația de a pierde dreptul de a conduce un automobil.

Permisul ca document însă are o valabilitate limitată în timp. Acum este de zece ani. Înainte de a expira trebuie să te documentezi despre ce trebuie să faci pentru preschimbarea permisului de conducere. Trebuie să afli ce acte sunt necesare și când trebuie să te prezinți la Direcția Permise Auto din cadrul Serviciului Circulație de la Poliție, ca să fie totul în regulă și să nu încalci legea.

În principiu este clar că va trebui să o faci înainte ca actualului permis să-i expire termenul de valabilitate. Dacă ești femeie, te-ai căsătorit și ți-ai schimbat numele, este de asemenea clar că îți va trebui un nou permis cu noul tău nume.

Dacă ți-ai schimbat domiciliul și locuiești în alt județ, ar fi bine (și normal) să ai permis de conducere eliberat din județul unde locuiești. În acest ultim caz nu mai vorbesc de certificatul de înmatriculare al mașinii tale, care trebuie să corespundă de asemenea cu noua ta adresă, ca să fie totul în regulă.

Poate că vei scăpa neamendat dacă vei fi prins de Poliție aici în România, vei fi „iertat”, dar cu termen clar de rezolvare a situației actelor, însă poți avea alte necazuri. De exemplu o colegă de muncă povestea despre o familie care și-a ratat concediul în străinătate, pentru că la ieșirea din țară au prezentat documente care nu corespundeau în totalitate, adică adresele actuale de domiciliu ale lor cu cele ale mașinii. Au făcut cale întoarsă și adio rezervare… și adio bani…

De altfel și în acest caz trebuie să știm că așa cum se spune că cea mai bună minciună este adevărul, tot așa și cel mai sigur este să ai toate actele în regulă și să nu încalci legea.

Share this:

  • Click to share on Facebook (Opens in new window) Facebook
  • Click to share on X (Opens in new window) X
  • Click to share on Pinterest (Opens in new window) Pinterest
  • Click to share on WhatsApp (Opens in new window) WhatsApp
  • Click to email a link to a friend (Opens in new window) Email
  • Click to print (Opens in new window) Print

Like this:

Like Loading...

Related

« Cum să-ți surprinzi iubita cu un cadou de Valentine’s Day
7 lucruri despre viruși pe care ar trebui să le știi »

Comments

  1. Dobrișan Maria Ancuța says

    10/02/2020 at 9:11 pm

    Mare adevăr grăiește articolul tău. Acum permisul a devenit mai valoros decât diploma de bacalaureat. Mă bucur că cei de la rutieră au început să înăsprească legile și dacă nu mă înșel au mărit și anii de școală pe care un viitor conducător trebuie să-i aibă.

    Reply
    • Claudia says

      11/02/2020 at 9:30 am

      Ar fi bine sa fie adevarat cu anii de scoala 🙂 Stim cu totii de ce :p

      Reply
  2. Cristina Dragomir says

    10/02/2020 at 11:14 pm

    nu am permis, dar are sotul si chiar zicea ca ii expira anul asta si trebui schimbat si deja ii e groaza de cozile din Pipera. Am fost si eu cu el pe acolo odata si nu se prezinta deloc bine situatia.

    Reply
    • Claudia says

      11/02/2020 at 9:29 am

      Cristina, merge mai usor daca faci programare online 😉

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Ma gasesti si aici

Ma gasesti si aici

lecturi si arome

Dar si aici

logo Lecturi de mamica

Top Posts & Pages

  • 9 idei pentru decorarea gradinii tale
    9 idei pentru decorarea gradinii tale
  • 12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
    12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
  • Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
    Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
  • 6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie
    6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie

Categorii

Arhiva

Acest site foloseşte module cookie pentru a ne îmbunătăţi serviciile pentru tine.
Prin navigarea pe acest site îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii aici: Politica Cookie

Copyright © 2025 · captivating theme by Restored 316

%d