De ce să ții cont dacă vrei să ai plante în apartament
Cu ceva ani în urmă, ca să te inspiri în vederea construirii sau amenajării unei case sau apartament, aveai la dispoziție o mulțime de reviste, care mai de care mai colorate. Îmi plăcea și mie să mă uit prin acele reviste, chiar aveam colecții întregi.
Cu și mai mulți ani în urmă, în era comunistă, era o revistă germană (și nu era singura), de care făceai cu greu rost și care prezenta foarte multe produse ce se vindeau prin poștă (cea de la ei).
Numele revistei ajunsese un fel de superlativ și orice amenajări interioare făceau referire la ea cu sensul că era ultra-modern și foarte frumos, cu mobilă, covoare, perdele etc., adică ”ca-n occident”.
Acum sursa de inspirație este internetul, unde poți găsi o infinitate de soluții la întrebările tale. Și eu am urmărit mereu pe internet tendințele în ceea ce privește amenajarea unui interior, a unei grădini, a unei curți, adică a tot ce ține de o casă.
Am constatat că există acum o tendință de a introduce cât mai mult verde natural în locuințe și nu doar în camera de zi, cum se mai obișnuia, ci și în alte încăperi, cum ar fi baia sau bucătăria.
Ideea nu este rea deloc, dar plantele alese trebuie totuși să îndeplinească unele condiții, pentru ca rezultatul să fie unul spectaculos, de mare efect. Să vedem pe scurt care ar fi acestea.
1. Fie că sunt folosite pentru a crea un întreg perete verde, sau doar pentru a fi ținute în ghivece, fie ele mușchi, licheni sau chiar violete africane în primul rând acestea NU trebuie să fie toxice pentru om sau pentru animalele de companie. Este absurd să ții în casă otravă pe care o poți inhala, sau care îți poate intra în piele prin atingere, sau printr-o mică zgârietură.
2. Indiferent ce plante de apartament alegi, ele trebuie să fie relativ ușor de îngrijit. Timp pentru a îngriji „verdele” din casă tot trebuie să aloci, dar una e să aloci câteva minute pe zi sau o dată la câteva zile și alta este să fii nevoit/nevoită să petreci cu orele îngrijind plantele, sau chiar să angajezi pe cineva să o facă.
3. Dacă îți place să călătorești, trebuie să ai în vedere faptul că plantele au nevoie de apă, câtă o fi ea, mai multă sau mai puțină. În acest caz fie alegi plante foarte rezistente la secetă (din categoria cactuși) fie te vei gândi la un sistem automat de udare/irigare, ca să nu ai griji în timpul concediului. Acum există și astfel de sisteme la prețuri decente, așa că plecarea în călătorii nu ar mai trebui să fie o problemă în a alege să-ți faci o „grădină” în casa ta.
4. În fine, ultima pe listă dintre condiții, dar nu în ultimul rând, trebuie să ai în vedere faptul că plantele de casă sunt și „casă” pentru tot felul de gângănii, fie că este vorba despre insecte, mici arahnide (păianjeni), viermișori și altele.
Va trebui să te documentezi despre tratamentele necesare acestor plante ca să fii sigur/sigură că nu ai alergii sau reacții adverse la substanțele pe car ele conțin. Poți distruge sau îndepărta gângăniile, dar să ai și tu la propriu dureri de cap și nu numai.
Pentru iubitorii de natură, care își doresc și un colț din ea în propria casă, sunt sigur că nu vor exista piedici și că plantele lor vor fi mereu frumoase și bine îngrijite. Mult succes în amenajarea casei!

eu sigur nu as tine in casa plante despre care stiu ca sunt toxice pentru ca am si nepoata care vine destul de des in vizita si un catel de la care nu stiu niciodata la ce sa ma astept. E important sa stim de ce sa ne ferim.
Da! Tocmai de aia trebuie sa cunoastem bine plantele pe care le aducem in casa 🙂