Plasticitatea creierului – șansa unei vieți mai lungi și mai fericite

Plasticitatea creierului – șansa unei vieți mai lungi și mai fericite

Despre plasticitatea creierului (sau neuroplasticitate) a început să se vorbească mai mult în ultimele decenii, deși conceptul în sine este mult mai vechi. Acum subiectul este cercetat de către psihologi și de către specialiștii în neuroștiințe, deoarece s-a dovedit faptul că este de fapt cheia spre schimbarea în bine pe care oricine ar dori să o facă în viața sa.

Dar ce înseamnă neuroplasticitate? Așa cum intuim, analizând componentele cuvântului (neuro și plasticitate) termenul se referă la capacitatea celulei nervoase și a creierului de a putea fi modelat și remodelat, după ce acesta a învățat deja ceva anume. La nivel subtil, neuroplasticitatea este cea care poate ajuta la înlăturarea tiparelor de învățare greșite.

În 1890 William James, filosof și psiholog american, a utilizat pentru prima oară termenul de plasticitate a creierului într-o lucrare celebră, The Principles of Psychology.  Însă polonezul Jerzy Konorski este cel care a și aplicat pentru prima oară în studiile sale științifice ideea de neuroplasticitate. Konorski, care s-a specializat în neuroștiințe, și-a început studiile încă de pe vremea când era student și a urmărit sute de pacienți în timpul practicii pe care o făcea în spitale.

El este cel creditat cu descoperirea reflexului condiționat secundar, după ce Ivan Pavlov descoperise și studiase reflexul condiționat. Konorski a continuat practic munca lui Pavlov (laureat al Premiului Nobel pentru medicină), pe care-l cunoștea foarte bine și cu care a și lucrat o perioadă de doi ani.

Dar despre schimbările ce au loc în creier a scris tot în acea perioadă de început a anilor 1900 și spaniolul Santiago Ramon y Cajal, considerat la ora actuală părintele neuroștiințelor, de asemenea și el laureat al Premiului Nobel pentru medicină).

Pe lângă acești savanți de prim rang, mulți alții au studiat de-a lungul vremurilor fenomenul de neuroplasticitate și totuși abia după 1990 domeniul a luat cu adevărat avânt. De ce așa de târziu, raportat la anii primelor studii? Răspunsul este destul de simplu, deoarece abia în ultimii ani ai secolului XX tehnologia a ajuns atât de avansată încât să poată fi studiate în timp real evenimentele care se produc în creier la nivelul sinapselor neuronale.

Acum faptul că neuronul ca celulă nervoasă și creierul în ansamblu se pot remodela este deja demonstrat. S-a demonstrat de asemenea că neuronii se pot reface, spulberând o idee veche care spunea că celulele nervoase se distrug ireversibil pe parcursul întregii vieți.

La ce este utilă remodelarea creierului, posibilă datorită neuroplascticității? Pe de o parte la învățare și memorare, iar pe de altă parte la tratarea pacienților care au suferit leziuni ale creierului în urma unor evenimente traumatizante (accidente, răni). Iar după cum am pomenit mai sus, remodelarea creierului poate conduce la eliminarea unor concepte învățate greșit, fapt foarte dificil de realizat în practică, dar și la vindecarea de unele ticuri.

Dacă în cazul copiilor este ceva mai simplu, creierul adultului fiind deja format în mulți ani de viață și de experiențe, este ceva mai dificil de remodelat, însă nu imposibil.

Fără să ajungi la psiholog sau fără să recurgi la tehnici de remodelare complicate, sub supravegherea specialiștilor, ce poți face tu singur acasă ca îți remodelezi creierul? Ca să îți menții creierul în bună stare de funcționare până la adânci bătrâneți și să ai parte de o viață de calitate? Iată doar câteva idei simple care funcționează.

• Învață o nouă limbă străină. Creierul va fi forțat să accepte cuvinte noi sau reguli gramaticale pe care nu le știai.
• Rezolvă cuvinte încrucișate și probleme de logică. Creierul trebuie pus mereu să gândească, nu trebuie lăsat să lâncezească. Este la fel ca și în cazul mușchilor, care dacă nu sunt antrenați, se atrofiază.
• Ieși în aer liber și fă drumeții în natură. Natura este un excelent profesor pentru creier. Peisajele care se modifică mereu, provocările pe care le lansează plimbarea în teren accidentat, interacțiunile sociale etc., sunt benefice pentru odihna creierului, dar și pentru antrenarea lui.
• Joacă-te cu alții „De-a baba-oarba” Nu este singurul joc desigur care este bun pentru antrenarea creierului, dar îl dăm aici ca exemplu. Atunci când dispare deodată un simț (al văzului în acest caz), celelalte vor trebui să-l suplinească, iar creierul va fi supus să se adapteze, să se orienteze după auz, miros, simț tactil, intuiție… Este un joc amuzant și util totodată.
• Fă antrenament fizic, cum ar fi exerciții de fitness sau altceva care te solicită, dar moderat. Din antichitate se știe că o minte sănătoasă are nevoie și de un corp sănătos.

Despre acest subiect vom mai scrie în alte articole, acesta fiind doar unul de început.