Îți plac clătitele? Iată ce NU știai despre ele!

Îți plac clătitele? Iată ce NU știai despre ele!

Există în fiecare țară de pe glob și în fiecare regiune mâncăruri specifice. Resursele alimentare ale locului, gusturile localnicilor, tradiția, preceptele religioase și mulți alți factori au făcut ca oamenii să îndrăgească și să prepare diverse feluri de mâncare cu specific local.

Uneori acele mâncăruri locale ajung să fie cunoscute și apreciate și de alți oameni care ajung să le consume, în timpul călătoriilor lor ca turiști sau în alte scopuri. Alteori unele mâncăruri locale rămân doar locale. Dar există și feluri de mâncare care ajung de la stadiul de preparate specifice unei comunități la nivelul de produs apreciat pe plan mondial.

Un exemplu în acest caz ar fi pizza, plăcinta simplă italiană făcută din sărăcie cu ce mai era prin casă, ca să hrănească o întreagă familie, care a evoluat și a ajuns să fie apreciată și savurată pe toate meridianele și paralelele Pământului. Dintre dulciuri e destul să amintim ciocolata, care inventată inițial doar pentru desfătarea regilor și nobililor, a ajuns un dulce universal.

Clătitele sunt și ele printre aceste exemple de preparate culinare care au „invadat” întreaga lume. Se pregătesc în nenumărate variante și se mănâncă după preferințe, pe tot parcursul zilei. Un mic dejun  cu clătite este pentru unii un mod grozav de a-și începe ziua, un prânz cu clătite la desert este memorabil iar pentru alții, la cină clătitele pot fi perfecte.

Îți plac clătitele? Iată ce NU știai despre ele!

Dar hai să vedem împreună câteva lucruri pe care poate nu le știai despre clătite.

• Cei care cercetează istoria preparatelor culinare afirmă că în regiunea Bretania din Franța ar fi apărut clătitele, după care s-ar fi răspândit în întreaga lume. Este vorba de clătitele actuale, sub forma cunoscută mai peste tot în lume, deoarece alte forme de clătite erau preparate chiar din vremea când Grecia Antică (teganites) era „buricul universului”. Oricum Franța (unde se numesc crepes) este „patria” lor, a clătitelor „moderne”, în această țară existând un adevărat cult al acestor minuni culinare.
• Clătitele sunt foarte versatile, putând fi mâncate așa cum am amintit în orice moment al zilei. Dar ele mai sunt și potrivite ca fel de mâncare principal sau ca desert. Există și clătite sărate, care se umplu în fel și chip, cu diverse ingrediente și sunt mâncate nu ca desert, ci ca mâncare obișnuită. Diferă aluatul din care se prepară și desigur, umplutura. Mai pot fi și date la cuptor cu felurite sosuri. Iar ca desert rapid, pot fi de asemenea umplute în fel și chip sau chiar se poate face un tort de clătite. Mai sunt versatile și pentru că pot fi consumate cu poftă mare atât în casă, cât și ca mâncare stradală.
• Există și rețete de aluat de clătite fără ouă sau lapte, adică fără produse de origine animală. Iată de exemplu că se pot face și clătite cu apă minerală , numai bune pentru perioadele de post religios, dacă sunt umplute cu produse vegetale. Astfel, dacă sunt umplute cu dulceață, gem, miere de albine se obține un desert, iar dacă înăuntru se pun tot felul de combinații de legume, se obține un fel de mâncare.
• Cum clătitele nu sunt doar ceva de mâncat, ci sunt și un element de patrimoniu cultural, există în multe țări ale lumii festivaluri culinare dedicate lor. În Franța pe 2 februarie este „ziua clătitelor”, dar există și multe alte festivaluri locale închinate lor. În Anglia de asemenea există festivaluri ale clătitelor. Românii au și ei, iar despre americani ce să mai spunem? Ei au transformat un pic clătitele după gustul lor, adăugând praf de copt ca să le facă pufoase, pentru micul dejun. Și varianta americană a clătitelor a fost „exportată” în multe alte țări.
• Clătitele sunt un desert sau un fel de mâncare foarte ieftin, accesibil tuturor. Însă există și clătite extrem de scumpe, inventate în diverse restaurante de lux, cu ingrediente care mai de care mai „fițoase”. De exemplu, la un restaurant de lux din Manchester, în jur de 1330 de dolari costă o porție de clătite făcute cu homari și șampanie Dom Perignon, dar asta nu-i nimic pe lângă un alt restaurant de fițe din Dubai, unde cu 25000 de dolari poți avea parte de o porție de clătite presărate cu praf de aur comestibil.

Eu unul însă prefer clătitele normale, făcute în casă, ca desert sau ca fel de mâncare, de frupt sau de post, nu contează, numai clătite să fie. Iar cu diferența până la 25000 de dolari prefer să-mi cumpăr altceva. Voi pe care le preferați?