Despre familie și egoismul genetic

Despre familie și egoismul genetic

Astăzi continuăm discuția despre familie și problemele actuale și/sau perene privitoare la „celula de bază a societății”. Printre motivele care au dus la apariția familiei, în articolul trecut, am menționat egoismul genetic, o noțiune prea puțin analizată din punct de vedere sociologic, dar care a constituit de-a lungul vremurilor atât un liant pentru familii, dar totodată și un punct de la care a pornit disoluția, atât a familiilor cât și a statelor, regatelor, imperiilor…

Egoismul genetic, ce constă în protejarea propriilor pui, în detrimentul altor pui ai altor indivizi din grup, este prezent în tot regnul animal, dar la oameni se manifestă și din punct de vedere social, cu implicații profunde în funcționarea societății omenești. „Orice cioară își laudă puiul” spune o veche vorbă din bătrâni și situația este mai actuală ca oricând.

Dacă vom avea răbdarea să răsfoim doar câteva cărți de istorie, vom afla de acolo că toate imperiile au avut perioade de formare, urmate de perioade de înflorire și apoi de decădere. O privire doar asupra Mesopotamiei Antice ne arată că scenariul s-a repetat întocmai cu toate imperiile care au existat în zona respectivă: o populație mai primitivă, săracă, dar războinică, punea ochii pe bogatele și fertilele teritorii ale câmpiei dintre Tigru și Eufrat, cele două fluvii ce mărginesc Mesopotamia.

Când imperiul din câmpie era slab, noii veniți, motivați, cu o societate războinică bazată pe meritocrație, ataca și cucerea teritoriul mult visat, apărat de soldații bine hrăniți, dar neinstruiți și slabi din punct de vedere al pregătirii militare. De ce vechiul imperiu era slab?

O cauză o reprezintă și egoismul genetic. După zeci, sau chiar sute de ani de prosperitate, după ce ei la rândul lor îi cuceriseră pe alții, inevitabil într-o societate apare lenea, indolența, nepotismul. Acesta din urmă are la bază egoismul genetic.

Părinții în dorința uneori irațională de a-și proteja copiii, caută să le ofere acestora mult prea mult și îi propulsează în poziții sociale pentru care nu sunt pregătiți cu adevărat. Odraslele ajung să ocupe „gratuit” poziții în ierarhia statului, poziții pentru care nu sunt pregătiți. În societatea mai primitivă, dar războinică, pozițiile înalte se ocupă prin merite, cei mai viteji și mai pricepuți strategi ajung generali în armată, cei mai deștepți fac socotelile la curtea regelui/împăratului, iar cele mai vrednice femei, dacă vreți, ajung soțiile șefilor, conducătorilor.

În societatea decadentă însă, se perpetuează nepriceperea, dublată de multă prostie și statul încet-încet slăbește, chiar dacă teritoriul este fertil și toți sunt bine hrăniți. Cele pe care vi le-am spus aici cred că le puteți întâlni la orice pas în viața de zi cu zi. Și șefii de pe la noi, chiar dacă sunt în funcții vremelnice căpătate fără merit, caută să-și pună în posturi care nu cer multă muncă adevărată, dar care sunt bine plătite, odraslele, neamurile, amantele, cumetrii etc.

Ce să facă cei mai buni dacă nu pot găsi un loc de muncă pe măsura lor? Pleacă în altă parte, în altă țară, pe alt continent… Egoismul genetic, care pe de o parte este benefic, deoarece fiecare vrea să muncească pentru familia lui și pentru proprii copii, poate conduce și la decăderea unei societăți.

O fi acest egoism genetic o consecință a evoluției? Poate fi și așa. În zilele noastre însă, nu doar la noi în țară, ci în multe alte societăți, mai bogate chiar, acest egoism genetic este una din cauzele decadenței societății și a familiei în mod indirect, deoarece într-o societate decadentă valorile familiei sunt întotdeauna erodate.

Care ar fi soluția totuși? Într-o familie puternică, cu părinți responsabili, copiii trebuie desigur protejați, dar și puși la muncă, iar fiecare părinte să-și dorească pentru copilul lui exact locul pe care acesta să și-l câștige prin propriile merite.