De unde vine complexul de inferioritate?

De unde vine complexul de inferioritate?

Unul dintre cele mai comune și totodată autodistructive complexe pe care le poate avea o persoană este complexul de inferioritate. În cele ce urmează vom discuta doar câteva aspecte legate de acest complex.

Fiecare dintre noi facem comparații. Este una dintre activitățile de bază ale minții omenești și o facem mereu, chiar fără să ne dăm seama. O facem din vremea în care suntem copii și prin comparații încercăm să cunoaștem și să ne reprezentăm lumea în care trăim.

Problema nu este activitatea de a compara, ci faptul că atunci când ne comparăm cu alte persoane ajungem în situația de a nu fi mulțumiți de noi, de ceea ce suntem sau de abilitățile noastre, iar și mai grav este când ajungem în situația de a ne (auto)disprețui.

Practic acest complex de inferioritate apare la persoanele care au un nivel scăzut de autostimă și senzația permanentă că nu se ridică la nivelul altora. Dar lucrurile sunt mult mai complicate în realitate, deoarece practic complexul de inferioritate apare din anii copilăriei, ca o consecință naturală a sentimentului de neajutorare pe care orice micuț îl are.

Practic, vorbim în acest caz despre complexul de inferioritate primar, deoarece copilul mic se simte neajutorat și slab atât în comparația cu părinții lui, dar și în comparație cu frații și surorile mai mari. Mai târziu sentimentele de inferioritate se manifestă și prin comparația cu unii colegi de clasă sau cu persoana din cuplu, după ce se formează desigur un cuplu de orice fel ar fi el, bazat sau nu pe căsătorie.

La vârsta adultă se dezvoltă complexul de inferioritate secundar, dat de trăirile și senzațiile celui afectat că nu este la înălțimea așteptărilor sau capabil să ajungă la un nivel de succes social dorit. Acest tip de sentimente negative, legate intrinsec de un nivel scăzut de autostimă, este de natură să afecteze negativ întreaga viață a individului.

Partea „toxică” a acestui complex de inferioritate este aceea că individul ajunge să creadă că el însuși are un defect, un handicap, sau alte slăbiciuni care nu-i permit să evolueze așa cum și-ar fi dorit. Intensitatea complexului de inferioritate depinde și de modul în care persoana percepe sau resimte „diferența” față de persoanele cu care se compară.

Cei puternici, deși pot suferi la un moment dat de un complex de inferioritate, învață să fie rezistenți psihic și să se ambiționeze pentru a reuși și ei în viață, luându-i ca model pe cei ce au reușit. Este în fond un fel de invidie pozitivă, care te face să dorești să te autodepășești și să reușești și tu, iar persoana pe care o „simți” superioară să-ți fie în fond un model sau un mentor.

Cei slabi psihic însă ajung să fie măcinați pe interior de complexul de inferioritate și ajung să aibă o viață dificilă din punct de vedere al mulțumirii și stimei de sine. Unii ajung să se autoizoleze, să evite contactele sociale, tocmai pentru că se simt inferiori și nu reușesc să-și vindece traumele.

Psihologii afirmă că acest distructiv complex de inferioritate poate fi vindecat, dar trebuie multă voință și dorință din partea celui afectat. Se lucrează la creșterea stimei de sine, la propria acceptare și la acceptarea diversității, în sensul că indivizii sunt diferiți și cu toții au pe lângă defecte și multe calități. Se mai pune accentul pe vindecarea traumelor din copilărie și a celor căpătate într-o relație de cuplu toxică.

Trebuie să înveți că nu ai nevoie de multe lucruri materiale pentru a fi fericit(ă) și că fericirea vine de fapt din interiorul tău. Trebuie să înțelegi că poți fi diferit față de alții și că ai acest drept să fii diferit.

La tine cum e cu complexul de inferioritate? Îl ai sau nu prea?