Ce produse speciale pentru copii mai poți cumpăra din farmacii
Copiii au necesități speciale și lor le sunt destinate tot felul de produse speciale. Dacă în ceea ce privește mâncarea de exemplu, ei pot consuma cam ceea ce consumă și adulții, doar că în cantități mai mici, în alte cazuri este nevoie ca lor să li se ofere produse special concepute pentru copii.
Iată bunăoară hainele pentru copii, nu diferă de cele ale adulților doar prin mărime și culorile mai vii și mai vesele, dar diferă și prin formulele coloranților utilizați și chiar prin croială. Medicamentele pentru copii sunt uneori ca cele ale adulților, numai că au concentrații de substanțe active mult reduse, dar alteori conțin substanțe complet diferite. Nu întotdeauna ceea ce e bun pentru un adult va fi bun și pentru un copil.
În acest articol nu ne vom referi la medicamente, ci la alte produse destinate copiilor, care pot fi achiziționate din farmacii. Să vedem doar câteva.
- Când copilul tău are nevoie de un deodorant sau de un antiperspirant îți dai seama cu bucurie că a crescut și cu nostalgie că tu ai mai îmbătrânit puțin. Dar ce ar avea special un antiperspirant pentru copii față de unul pentru adulți? De ce nu s-ar putea da și el cu antiperspirantul tău? Păi gândește doar puțin: există deodorante și antiperspirante pentru femei și pentru bărbați la care nu diferă doar parfumul, ci și alte substanțe utilizate în fabricarea lor, deoarece metabolismul celor două sexe identic în multe privințe, diferă în altele. Diferă esențial și transpirația femeii față de cea a bărbatului, felul în care glandele sudoripare funcționează. La copii există diferențe și mai mari, așa că au și ei nevoie de produse de acest tip care să le fie direct adresate. Apoi mai sunt alte substanțe care pot fi iritante pentru pielea lor sensibilă și care fie sunt folosite în concentrații mult mai mici, fie sunt eliminate complet din rețeta produsului.
- Poți cumpăra din farmacii și alte produse cosmetice special destinate copiilor, cum ar fi săpunurile, șampoanele și gelurile de duș. Multe femei știu deja că dacă au o piele foarte sensibilă, pot utiliza și ele, mai ales pentru igiena intimă, produsele pentru copii, care au alte formule și care nu irită pielea.
- Pentru durerile de gât, frecvente la copii ca și la adulți, trebuie neapărat să achiziționezi ca să ai mereu în casă un spray gât copii, care diferă de produsul similar pentru adulți. Substanțele active vor fi de cele mai multe ori naturale și alcoolul, ca solvent și agent de dispersie, va lipsi cu siguranță. Aromele utilizate sunt și ele altele în cazul produsului pentru copii, deoarece dacă un adult poate trece ușor peste gustul neplăcut al unui medicament, un copil îl va refuza categoric dacă nu-i place.
- Cremele pentru piele și produsele pentru protecție solară sunt și ele diferite în cazul copiilor și le poți căuta în farmacii. Vara chiar dacă e pe sfârșite, va veni din nou la anul și e bine să știi din timp ce produse să cumperi, dacă nu ai deja unele preferate, pe care să le prefere desigur și copilul tău. În cazul acestor produse multe mame știu deja că trebuie să aibă mare grijă, pentru că efectiv copiii pot face iritații dacă crema de protecție solară nu i se potrivește.
Spor la cumpărături și nu uitați nici o clipă că nu este un moft, dar copiii chiar au nevoie de atenție continuă și de îngrijire specială!
Într-adevăr, găsești multe produse pentru copii în farmacii, nu doar medicamente.
exact! 🙂