După ce vreme de multe milenii oamenii s-au încălzit cu lemne, au gătit cu lemne și au produs multe lucruri utilizând căldura dată de arderea lemnelor (vasele din ceramică arsă de exemplu), după ce a venit o vreme când omul modern a cam renunțat la lemne, pentru că „fac mizerie în casă”, acum există tendința de revenire la această sursă de energie.
Dar este încălzirea cu lemne o variantă viabilă pentru a fi luată în considerare pe viitor? Se pare că da, mai ales că tehnologia a evoluat și în acest domeniu și procesele de ardere a lemnelor sunt acum mult mai eficiente. În acest articol vom face doar o scurtă prezentare a problemelor legate de poluare și de protecția mediului în cazul arderii lemnelor.
Poluarea produsă de arderea lemnelor nu este mai ridicată decât în cazul arderii altor combustibili fosili. Desigur că arderea gazelor naturale este procesul cel mai curat din punct de vedere al noxelor și altor substanțe poluante rezultate ca și produse secundare în urma arderii.
Cărbunii sunt cei mai poluanți se pare, deoarece ei mai conțin pe lângă carbon și multe alte elemente, sulful mai ales, care dau fum și substanțe chiar toxice în urma arderii complete sau incomplete. Lemnele se situează în zona combustibililor destul de „curați” dacă le putem spune așa, fumul fiind în fond principalul inconvenient al arderii lor.
Dar procesele cu tiraj forțat de aer, cu controlul strict al fluxurilor de aer de ardere și cu eventuale filtre, pot să rezolve în mare parte și această problemă. Centralele termice pe peleți sunt acum deosebit de „curate”, putând fi folosite și în zone cu densitate mare de locuințe și cu densitate mare a populației desigur. În cazul sobelor tradiționale, fumul rezultat poate fi un inconvenient care trebuie luat în considerare în cazul orașelor aglomerate.
Din punct de vedere al impactului asupra mediului și asupra balanței de bioxid de carbon (ca principal gaz ce produce efect de seră), dacă se arde anual la nivelul unei țări exact cantitatea de lemne care crește în păduri, adică dacă se taie doar creșterea naturală a masei lemnoase, impactul tinde la zero, deoarece plantele au absorbit din atmosferă o cantitate de bioxid de carbon care se va reîntoarce apoi în natură, după ardere. Dacă însă se taie mai mult, echilibrul este distrus și suprafața împădurită va fi apoi din ce în ce mai mică.
O soluție ar fi creșterea suprafețelor împădurite și tăierile foarte riguroase, strict calculate, pentru nevoile societății, astfel lemnul devenind cu adevărat o resursă regenerabilă. Se pot identifica suprafețe care chiar ar trebui împădurite, pentru a proteja și solul de eroziunea excesivă și care să nu fie scoase din circuitul agricol.
În final am putea afirma faptul că lemnul de ars pentru încălzire este și va fi o soluție la criza energetică, dar că lemnele singure nu vor putea asigura toată căldura unei țări pe timpul anotimpurilor reci. Combinând însă cu înțelepciune mai multe surse alternative de energie, viitorul va fi obligatoriu al acestora, deoarece combustibilii fosili tot se vor termina cândva și nu într-un viitor prea îndepărtat.
Oricum eu nu voi uita niciodată căldura din sobele din casa noastră și din cele ale bunicilor, deoarece așa am crescut. Ajunsesem odată la unul dintre bunici și el nu făcuse focul în camera de oaspeți, deoarece nu știa că venim. Ne-a invitat să mai stăm la povești în camera lui caldă, până se va face și în camera noastră „o căldură de stau mâțele-n coadă”, numai bună să dormim mulțumiți – și așa a fost…
Daaa, și eu îmi amintesc cu drag de căldura sobelor de teracotă, de la bunicii de la țară. Tare plăcut era să stăm seara cu ei la povești, la căldură…
Noi inca avem astfel de sobe 🙂