Ce este arahnofobia și cum se poate controla
Oamenii au multe frici, unele justificate, altele nu. Atunci când în fața ta ai un animal periculos, care ți-ar putea fi inamic, care te-ar putea ataca, este normal să se declanșeze un sentiment de frică. La fel dacă ești la luptă, știind că la fel cum tu „vânezi” inamicul, la fel poți fi și tu vânat. Aceste frici sunt cumva normale, sau raționale, dacă putem să le spunem așa.
Pe lângă acestea există și fricile iraționale, frici care țin mai mult de psihicul fiecărei persoane în parte și care poartă numele de fobii. Ele au pe undeva rădăcini străvechi în mentalul colectiv dar există și fobii care sunt în legătură cu tulburări psihice sau cu tendințe sociale.
Una dintre acestea este arahnofobia, care înseamnă frica de arahnide, adică de păianjeni și rudele lor (scorpionii de exemplu). De arahnofobie suferă un procent însemnat din populație și cercetătorii încă nu au găsit o explicație pe deplin mulțumitoare acestei fobii.
În orice caz, este o fobie străveche, care pe undeva ar avea legătură și cu instinctul de supraviețuire, păianjenii fiind percepuți ca pericole, deoarece au mușcătura veninoasă. Și chiar dacă pe continentul nostru victimele păianjenilor nu sunt nicidecum oamenii, numărul de cazuri anuale fiind absolut ridicol, fobia rămâne destul de întâlnită.
Doar cineva mușcat accidental de un păianjen poate să dezvolte o reacție alergică puternică, care este posibil să-i fie chiar fatală, pentru că în rest păianjenii nu atacă oameni și nu se hrănesc cu ei. Psihologii pun această fobie și pe seama fricii instinctive a oamenilor de a nu fi legați și imobilizați, frică sugerată de o pânză de păianjen care prinde prada, o insectă mică și neatentă.
Arahnofobia se poate trata, prin conștientizare pe de o parte, dar și prin expunere directă la sursa ei. Această a doua metodă dă bune rezultate: pacientul este pus în contact cu un păianjen, fie doar privind mica vietate, fie chiar pus să „mângâie” o tarantulă căreia i s-au extirpat glandele ce secretă venin.
Încet încet, persoana arahnofobă va reuși să „înțeleagă” păianjenii, să-i admire pentru abilitățile lor de vânători și să accepte faptul că aceștia nu fac altceva decât să-și urmeze calea lor, aceea de a trăi ca orice ființă vie, fiind deci nevoiți să vâneze pentru supraviețuire.
Totodată oamenii cu toții, inclusiv cei cu arahnofobie, ar trebui să fie și recunoscători păianjenilor, căci fără aceștia, insectele s-ar înmulți foarte mult și chiar ne-ar face viața un calvar. Păianjenii deci contribuie la stabilirea unui echilibru în natură. Desigur însă că nu-i vrem în casele noastre, ci vrem să-i vedem afară, țesându-și pânzele și prinzând insecte în mediul lor natural.
Și Denisa are arahnofobie.
si eu! 🙁 🙁