De unde vine numele lunii februarie?

De unde vine numele lunii februarie?

Am intrat în ultima decadă a lunii februarie și pentru că nu eram sigur, mi-am propus să mă documentez pentru voi ca să vă spun de unde vine numele acestei luni, care la romani era ultima lună a anului.

Înainte ca Anul Nou să fie stabilit la 1 ianuarie, la romani acesta începea cu 1 martie, lună ca-și are numele de la zeul războiului, Marte. Se putea oare altfel la o civilizație puternic militarizată cum era cea romană?

Dar despre lunile anului vă voi povesti în alt articol. Acum m-am decis să scriu doar despre februarie, lună al cărei nume își are originea în numele zeului Februs, cel al împărăției subpământene, zeul roman echivalent al lui Hades de la grecii antici, cu care erau atât de apropiați în ceea ce privește mitologia. Dar Februs era nu doar un zeu al morților, ci și al purificării.

Pe 15 februarie romanii sărbătoreau februa, o mare sărbătoare dedicată deci purificării. Chiar marele poet latin Ovidius, cel care a fost exilat la noi în cetatea Tomis (astăzi Constanța), a scris despre marea purificare ce se făcea la sfârșitul anului (februarie era ultima lună a anului în acele vremuri). Romanii considerau că întreaga lună era o perioadă în care se spunea că cei vii puteau intra în legătură cu morții, era o perioadă de purificare și renaștere.

Pe 13 februarie începeau Lupercaliile, care se încheiau pe 15 cu Februa. Lupercal era o peșteră situată pe colina Palatină (una dintre cele șapte coline ale Romei) unde se spune că lupoaica i-a găsit și alăptat pe cei doi copii, Romulus și Remus, fondatorii Romei. Abia în anul 494, Papa Gelasius I a interzis Lupercalia, considerată sărbătoare păgână și a înlocuit-o cu sărbătoare Sfântului Valentin de pe 14 februarie, sărbătoare atât de așteptată de îndrăgostiții de pe tot globul pământesc.

Și în folclorul nostru există multe semnificații ale acestei luni, considerată ultima a iernii. Tocmai de aceea se consideră că februarie este o lună a purificării, o lună de reînnoire și de așteptare a primăverii. În tradiția noastră februarie este Făurar, luna în care se meșteresc și se repară uneltele agricole atât de necesare în lunile care vor urma.

Pe 2 februarie creștinii sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, sărbătoare care este la 40 de zile după Crăciun, deci la 40 de zile după nașterea lui Iisus. Evreii își duceau copiii nou-născuți la templu după 40 de zile de la naștere pentru a fi „prezentați” lui Dumnezeu, pentru a fi deci închinați Lui. Iată deci o altă semnificație spirituală puternic legată de ideea de reînnoire, atât de strâns legată de această lună februarie.