Ce lucrări în grădină se fac în luna noiembrie
Iată că am ajuns și în prima zi din noiembrie, penultima lună a anului, numită popular și brumar. De ce ”brumar”, poate te întrebi? Motivul este simplu: în diminețile de noiembrie găsi de multe ori totul acoperit de brumă. Dacă în brumărel (octombrie) bruma mai cade uneori doar, în noiembrie aceasta este în elementul ei.
Dar asta nu înseamnă că lucrările în grădină s-au încheiat. Mai sunt încă multe de făcut, ba chiar sunt unele lucrări foarte importante, de calitatea cărora depinde cum va arăta grădina în primăvara și în vara viitoare.
Cu venirea lunii noiembrie, natura se pregătește să intre într-un ”somn de iarnă”, așa că, grădinile noastre necesită atenție și îngrijire specială pentru a supraviețui frigului și a se pregăti pentru primăvara viitoare. Luna noiembrie aduce cu ea temperaturi scăzute și zile tot mai scurte, ceea ce înseamnă că este momentul potrivit să ne concentrăm pe lucrările de grădină specifice acestei perioade.
Unul dintre aspectele cheie în această lună este pregătirea plantelor și solului pentru iarnă. Multe plante perene au nevoie de protecție împotriva gerurilor puternice, așa că acoperirea lor cu un strat de mulci este esențială. Acest lucru ajută la menținerea temperaturii solului și la protejarea rădăcinilor plantelor.
De asemenea, în noiembrie, este timpul să ne asigurăm că grădina este bine curățată. Îndepărtarea frunzelor căzute și a resturilor de plante este importantă, deoarece acestea pot adăposti dăunători și boli în timpul iernii. Lucrări în grădină ar fi multe dar eu am ales pentru articolul de astăzi să enumăr doar câteva dintre ele.
Ce lucrări în grădină se fac în luna noiembrie
- În primul rând în noiembrie se pot finaliza unele lucrări încă nefinalizate în octombrie: se mai pot recolta unele legume care încă nu au fost recoltate, cum ar fi varza de exemplu, sau unii bulbi. Chiar unele soiuri de struguri se recoltează doar după ce a căzut prima brumă.
- Luna noiembrie este luna curățeniei în grădină. Frunzele uscate trebuie strânse, mărunțite și puse în recipientele pentru compost. La rădăcinile pomilor fructiferi este recomandat să se mai lase câteva frunze, dar există și pomi la care se recomandă pat gros de frunze la rădăcină.
- Tot în noiembrie se sapă și grădina, în funcție de destinație terenului. În timpul iernii, brazdele care îngheță bocnă vor fi perfecte pentru a avea în primăvara viitoare un teren afânat, numai bun pentru plantat legume.
- Că tot am spus de legume, unele se pot planta chiar din noiembrie, deoarece frigul iernii nu doar că nu le face rău, dar se vor obține și recolte mai bune în anul următor. Usturoiul și arpagicul se pretează la această plantare foarte timpurie, desigur după ce solul a fost fertilizat în prealabil. De asemenea sparanghelul și rubarba se recomandă a fi plantate tot în noiembrie. Chiar și miceliul pentru ciuperci se poate pregăti și planta acum în mediul lui nutritiv, pentru a avea ciuperci mai devreme primăvara.
- În grădinița de flori se pot planta multe plante cu bulbi, cum ar fi lalelele.
- În noiembrie este timpul curățării pomilor fructiferi, a butașilor de coacăz și a coniferelor mici ornamentale.
- La sere se fac ultimele reparații înainte de venirea iernii: se înlocuiesc geamurile sparte sau crăpate, se izolează bine acolo unde trebuie făcute izolații, se curăță toată sera de resturi de plante. De asemenea există plante care se pot planta în seră chiar în această perioadă a anului, unele rămânând în stare latentă pe timpul iernii, în vreme ce altele vor fi udate și îngrijite. Udarea va fi moderată, deoarece plantele oricum cresc mai lent, iar o cantitate mai mare de apă „răcește” sera, îi modifică echilibrul termic. Pentru unele plante este necesară iluminarea suplimentară cu lămpi potrivite.
- Toate fructele și legumele recoltate în prealabil trebuie verificate bine înainte de a fi puse la păstrare în beci. Fructele și/sau legumele alterate se îndepărtează, ca să nu le strice pe celelalte.
Cum spuneam și la început, în acest articol am prezentat doar câteva idei de lucrări în grădină. Ele sunt mai multe și ar fin nevoie de o carte întreagă pentru a descrie toate lucrările ce trebuie făcute în noiembrie. Desigur că fiecare om va face ceea ce trebuie în funcție de grădina pe care o are iar cei care nu au grădină deloc, vor face doar lucrările de îngrijire specifice a plantelor de pe balcon.
Să ai spor la îngrijit grădina!
Un articol extrem de util pentru cei care au grădină. Mulțumim!
cu mare drag!