Coroană de spini și stele – Lina Moacă (recenzie)

Coroană de spini și stele – Lina Moacă, editura Librex

Am promis zilele trecute că mă voi mobiliza și voi povesti puțin pe blog despre cartea scrisă de Lina Moacă, „Coroană de spini și stele”, apărută la editura Librex în primăvara acestui an.

Este penultimul roman scris de Lina Moacă. Între timp a apărut și al doilea volum din seria „Îngeri, oameni și demoni”. Încă nu am citit primul volum așa că va mai dura până să îmi doresc să-l citesc și pe acesta.

Trebuie să știi încă de la început că de fapt Coroană de spini și stele nu este un roman de sine stătător, ci face și el parte dintr-o serie de două volume. Se pare că seriile sunt la mare modă în zilele noastre. Ori am eu inconștient o atracție față de ele. De la începutul anului am citit cred 80% cărți care fac parte din serii mai mici sau mai mari. Cred că de curiozitate, voi face un articol separat cu acest subiect.

Nu știu cum de mi-a scăpat amănuntul acesta, faptul că am de-a face cu primul volum dintr-o serie. Mi-am dorit probabil foarte mult să citesc cartea și așteptam o ofertă bună pentru a mi-o lua. Mintea mea a ascuns se pare, într-un colțișor acest amănunt. Deloc de neglijat totuși.

Așa că atunci când Antoaneta s-a oferit să-mi împrumute cartea Linei Moacă, nu am refuzat-o. Mi-a trimis-o împreună cu ultimul volum al seriei Nemuritor de Oana Arion (pe care am zis ca îl voi citi în septembrie, dar cred că o voi face luna asta totuși) și cartea Iuliei Ioniță, Percepții inconștiente. O să încerc să scriu despre fiecare pe blog, pe măsură ce le voi citi.

Despre ce este vorba în Coroană de spini și stele

Ei bine, subiectul din Coroană de spini și stele la prima vedere poate părea ușor clișeic. Fata săracă se îndrăgostește de băiatul bogat. Sau fata bună se îndrăgostește de băiatul rău. Cu toate astea nici vorbă să fie așa cartea Linei. Ea știe să dea frumusețe și strălucire oricărei povești.

Medeea Pop este eroina principală din Coroană de spini și stele. O fată frumoasă, inimoasă, ce provine dintr-o familie de ciobani din Valea Izei, dar este crescută de o familie mai înstărită de evrei din București.

Daniel Atlasus Gabriel Roth este personajul masculin principal din carte. Mare lord, duce, bancher și multe altele. Putred de bogat. Incredibil de frumos. ”Perfect, inteligent și atrăgător ca păcatul”.  E rece și egoist. Crede că totul i se cuvine și că, ajutat de averea enormă, poate să-și permită orice. Sună a clișeu deja, nu?

”În câteva minute îmi vei cunoaște familia și o să-ți dai seama că simplitatea este armonia mea. Noi doi prin naștere suntem  la poli opuși; tu fiu de bancheri, de Atlași, eu fiică de ciobani. Puterea ta glorioasă stă în bancnote, a mea numai în iubire. Iubire de aproapte, de natură… Iubirea e singura mea glorie glorioasă. S-o dăruiesc necondiționat și s-o primesc în același fel.”

Cei 2 sunt legați pe viață, printr-un concurs de împrejurări și, fără voia lor, de o legătură indestructibilă în timp. Bănuiala mea însă este că totuși întâlnirea dintre ei nu a fost chiar o coincidență. Rămâne de văzut în volumul 2.

Medeea îl cunoaște pe Daniel atât în niște împrejurări nefericite, ceea ce o determină să-l urască, dar și în alt context, de basm aș zice, când aceasta se simte atrasă iremediabil de farmecul lui, neștiind că este totuși vorba despre aceeași persoană care îi făcuse rău cu câteva luni înainte.

Citește AICI și recenzia la ”Valuri de viață”

Între cei doi începe un joc al seducției, al atracției fizice imposibil de controlat. Un joc al puterii din partea lui, al supunerii din partea ei.

Povestea lor este una plină de contraste. Pe de o parte avem inocența, de alta perversitatea. Egoismul este pus față în față cu dăruirea de sine. Suntem în iad pentru ca peste puțin timp să fim în rai. Unul al simțurilor, al trăirii interioare.

Și mai avem ceva. Poate o să pară exagerat, dar eu am văzut și asta printre rânduri. Lina Moacă își iubește mult țara, poporul din care face parte. Îi respectă trecutul, istoria și cred că prin cărțile sale încearcă „să îl reabiliteze” (cum a fost cazul poveștii din ”Pași în trecut”).

La fel cum cred că aici încearcă să resusciteze în noi dragostea față de propriul neam și mândria de a fi român. În Coroană de spini și stele, Medeea e poporul român subjugat de farmecul ispititor al occidentului, reprezentat prin Daniel. Avem inocența, simplitatea, dăruirea, ospitalitatea pusă față în față cu opulența, viciul, pervertirea, dorința de control, putere și dominare pe care ți-o dă banul.

Daniel e Luceafarul din poezia lui Eminescu. Medeea e Cătălina din aceeași poezie. Pare că niciunul dintre ei nu poate intra în lumea celuilalt deși atracția dintre ei este una mistuitoare.

”Mă dor de crudul tău amor
 A pieptului meu coarde,
 Și ochii mari și grei mă dor,
                                                        Privirea ta mă arde. ” – Luceafărul (Mihai Eminescu)

”Privirea lui e întunecată, tenebroasă, însă sclipirile din iriși mă dezorientează. Mă rătăcesc. Mă anesteziază. Mă transfigurează. Să am nevoie de el. Să uit că-l urăsc. Cum e posibil așa ceva? Îmi fierbe sângele în vene. Furia e bună, dar nu e furie. E doriță. Moartea mea cosmică.” – Coroană de spini și stele

Părerea mea despre Coroană de spini și stele

Sinceră să fiu nu știu ce aș putea spune. Rămân fără cuvinte de fiecare dată când citesc o carte scrisă de Lina Moacă și fac eforturi ca să scriu o recenzie pe blog. Nu sunt critic literar și nu mă apuc să fac analiza cărții. Doar îți recomand s-o citești și vei fi cu siguranță sedus de poveste, de stilul autoarei, care e fascinant.

Dacă îți plac poveștile de dragoste atunci citește neapărat și Coroană de spini și stele. E altfel scrisă. Altfel povestită. Dusă la un alt nivel. Scoasă din banal.

Lina scrie în fraze scurte și expresive. Știe să transmită emoție în doar câteva cuvinte. Este foarte expresivă. Cuvintele așternute pe hârtie vibrează pur și simplu. Trăiesc, transmit, seduc. Lina știe să dea banalului strălucire. Și dincolo de cuvinte se simte pasiunea cu care scrie.

”Mă soarbe. Îl sorb. Dintr-o lume în altă lume. Aici focul arde cu lumină cosmică. Doar adevăr. Atât până plăcerea doare. Devine sfâșietoare. Și stelele se conturează înăuntrul nostru, ne minează, apoi explodează adânc în pântece. 

Învăluiți de strălucire, pulbere, plutim dezlănțuiti în haos, până când ajungem din nou pe pământ și ne recompunem din sărut. În același loc. Nemișcați. Unul în fața celuilalt. Încă mai tremur când mă uit în ochii lui. E atâta întuneric și lumină deopotrivă.”

Nota mea este 5 stele din 5. Pentru poveste, pentru stilul autoarei. Aș da însă o notă mică editurii care a publicat cartea. Știu că după ce manuscrisul ajunge la editură, acesta este corectat înainte de a ajunge la tipar. Ei bine, cineva de acolo nu și-a făcut prea bine treaba și am găsit ceva greșeli de scriere. Semne de exclamare în loc de semne de întrebare, litere care nu au ce căuta în unele cuvinte etc.

De obicei eu nu dau mare importanță la astfel de greșeli pentru că știu că și eu greșesc mult când scriu, mai pun virgule în plus sau uit de ele. Problema însă e că în acest caz discutăm despre o editură cu oameni specializați în spate și de faptul că, nu sunt puține erorile de acest gen ci destul de multe, devenind cumva deranjant. Asta m-a și făcut să notez acest aspect aici. În rest, doar cuvinte de laudă în ce privește Coroană de spini și stele. Și o notă maximă din partea mea.

Ce ți-aș recomanda? S-o treci neapărat pe lista „de citit”. Cu o singură mențiune. Să ai tăria să accepți că finalul te va lăsa cu multe întrebări și că e frustrant cum se termină primul volum. Ca sexul fără orgasm, cum ziceam în alt articol. Este de asemenea posibil ca volumul 2 să-ți aducă o altă perspectivă asupra poveștii.

Ideal ar fi, după părerea mea, să citești ambele volume unul după altul. Sunt parte ale aceluiași întreg. Fără al doilea volum simți că ceva lipsește. Vestea bună e că nu mai ai mult de așteptat. Am aflat chiar de la autoare că va încerca să termine de scris al doilea volum până în primăvara anului viitor.

Tu ai citit deja Coroană de spini și stele? Cum ți s-a părut?