Fata cea bună – Mary Kubica (recenzie)

Fata cea bună – Mary Kubica (recenzie)

Astă noapte, târziu am terminat de citit Fata cea bună, romanul scris de autoarea americană Mary Kubica și publicat la noi, în traducerea Cristinei Nemerovschi, la editura Herg Benet.

Nu îmi stă în obicei să citesc până la ore târzii în noapte și de regulă, după oboseala de peste zi adorm odată cu cel mic. Ei bine, aseară nu s-a mai întâmplat așa.

Pur și simplu, după ce a adormit băiețelul meu, eu nu am putut să închid ochii cu gândul la cartea din care mai aveam cateva pagini ca s-o termin. Așa că am revenit la ea și nu am mai putut s-o las din mână până când nu am dat și ultima pagină.

Ah, și să nu uit, am plâns puțin. Recunosc. Și spun asta pentru că aș vrea să poți cumva înțelege cât de mult mi-a plăcut romanul și să te conving să îl citești și tu. Îmi este tare greu să scriu prea multe despre carte. Ar fi păcat să știi ceva despre acțiunea ei citind recenzia.

De fapt nici nu știu dacă o pot numi recenzie ci mai degrabă ”colecție de gânduri scrise după lectura cărții”. La urma urmei citești un blog personal și nu unul literar deci pot scrie doar ce simt și nu să fac analiză literară.

Dacă aș putea vorbi despre subiectul cărții mi-ar fi mai ușor să spun ce m-a impresionat dar nu vreau să povestesc nimic despre acțiune. Încerc cel puțin să nu povestesc mare lucru despre subiect pentru că e păcat să afli de la mine. Așa că mai bine îți dau indicii și îți recomand s-o citești.

Despre ce este vorba în romanul Fata cea bună

Un indiciu, care garantează calitatea cărții, ar fi chiar traducătorul. Dacă ai citit ceva scris de Cristina Nemerovschi atunci cred că îți poți face o idee despre calitatea romanului tradus de ea, de genul acestuia, felul în care a fost scris și tratat subiectul. Dacă nu ai citit încă nimic scris de ea, îți recomand cele două recenzii publicate pe blog: la Rockstar, aici și la Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată, aici.

Romanul este prezentat ca fiind un thriller polițist și așa și este. Avem de-a face cu o răpire. Mia, fata unui celebru judecător este dată dispărută. Aceasta este răpită de către un tânăr, angajat la rândul lui de către un interlop, pentru a se cere o răscumpărare judecătorului. Totul simplu la prima vedere.

Evident că avem de-a face și cu un detectiv care este însărcinat să investigheze cazul dar și cu secrete de familie bine ascunse. Și aș zice, cu un roman psihologic care ne pune față în față cu viața nevăzută a unei familii americane înstărite și celebre, mereu în centrul atenției, mereu perfectă. De departe însă a fi vorba de așa ceva. Fericirea celor 4, care se vede în pozele oficiale nu este altceva decât o aparență.

Mia, fata mai mică a judecătorului James Dennett este oaia neagră a familei, copilul rebel care își sfidează tatăl și refuză să îi calce pe urme preferând să trăiască pe cont propriu, departe de familie, urmându-și idealuri și vocația artistică.

Eve, mama acesteia este soția tăcută care își aprobă mereu soțul indiferent ce face acesta, mama lipsită de curajul de a-și sprijini fata când vine vorba de realizarea idealurilor și găsirea propriului drum în viață.

Grace, sora Miei, copilul preferat al tatălui, cea care îi moștenește caracterul și dorința de putere, cea care îi calcă pe urme așa cum și-a dorit.

Recunoașteți, cred tiparul aceste familii americane și nu numai. Acest tipar există, cred, oriunde în lume, indiferent de țară.

Romanul este scris din mai multe perspective ceea ce la început mi s-a părut deranjant. Mi-a dat impresia că nu e nimic de înțeles și că e fără logică. Pentru că nu numai că de la un capitol la altul se schimbă povestitorul dar se schimbă și timpul poveștii.

Avem acțiunea povestită din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat în trecut după care, la următorul capitol ne trezim în prezent. Știm deja că Mia a fost găsită și să suferă de amnezie, că nu recunoaște nici măcar propriul nume susținând că este Chloe.

Povestitori ne sunt pe rând fie Eve Dennett, mama Miei, fie detectivul Gabe Hoffman, însărcinat cu investigarea răpirii, fie chiar infractorul, Colin Thatcher. Se alterneză prezentul cu trecutul, povestea unuia cu a altuia, Cu toate acestea, deși la început totul pare ciudat și de neînțeles, pe parcurs, când vezi cum totul se leagă, îți dai seamă că de fapt romanul este scris genial. Iar finalul, oh, rămâi fără cuvinte. Doar pentru finalul ăsta și a meritat să stau trează până la 1 în noapte ca să termin cartea de citit.

Sinceră să fiu nu mă așteptam la așa ceva. Îmi doream să termin mai repede cartea mai ales pentru a vedea cum se îmbină toate aceste povești spuse în planuri diferite, să văd totuși de ce și-a pierdut Mia memoria, ce a afectat-o atât de mult și ce s-a întâmplat cu răpitorul acesteia, cu Colin. Acesta încerca să facă rost de pașapoarte false că să fugă împreună cu Mia în afara granițelor țării.

Dar la așa ceva chiar nu m-am așteptat! Finalul o să te surprindă complet, îți garantez!

Părerea mea despre Fata cea bună

Simplu: mi-a plăcut Fata cea bună, chiar foarte mult. Dovadă stau cele 5 steluțe pe care i le-am dat pe Goodreads și recomandarea pe care o fac azi.

Mi-a plăcut stilul autoarei, mi-au plăcut personajele așa, bune, rele cum au fost ele. Mi-a plăcut și întorsătura de situație de la un moment dat dintre cei doi, victimă și răpitor.

”Lumea întreagă era tăcută. Totul este la locul lui. Sunt convins că n-am mai trăit niciodată o noapte la fel de perfectă ca asta. Îmi spune să i se pare imposibil de crezut că undeva, acolo, oamenii merg la război. Că unii mor de foame, că alții abuzează de copii. Suntem rupți de civilizație, ca două figurine într-un glob de zăpadă pe care un copil l-a întors cu susul în jos. Îmi imaginez cum am arăta – doi omuleți, cu zăpada sclipicioasă care cade pe noi, într-un glob perfect închis”

A fost foarte interesant modul în care autoarea a făcut acest lucru și nu cred să fi fost vorba despre sindromul Stockholm ci de ceva mai mult. Ai să hotărăști singur asta când vei citi cartea.

Și, de asemenea mi-a plăcut și mesajele transmise de autoare în carte, temele abordate: singurătatea în viața de cuplu, problemele cu care se confruntă adolescenții și părinții acestora, rivalitatea dintre frați și consecințele preferințelor părinților pentru unul dintre copii etc.

Cum am spus și mai sus finalul m-a surprins. Nu mă așteptam la asa ceva și doar pentru asta i-ar fi dat 5 steluțe dacă nu ar fi fost să îmi placă romanul per total.

M-am atașat de personaje în toată imperfecțiunea lor, cu toate defectele și problemele lor. Și da, am plâns la final, cum îți ziceam mai sus. Puțin…

Așa că îți recomand cartea cu toată încrederea. Sper să-ți placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie. Și după ce o vei citi poate revii pe blog cu un comentariu în care să îmi spui dacă ești de aceeași părere cu mine sau nu.

Romanul de debut al autoarei Mary Kubica, Fata cea bună, poate fi comandat chiar de pe site-ul editurii, unde îl vei găsi de multe ori la preț redus, fie de la marile librării online.

Mulțumesc editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit spre recenzie!

Tu ai citit cartea? Cum ți s-a părut Ce impresie ți-a făcut?