Ce este depresia și cum o putem combate?
În societatea modernă, în mod paradoxal pentru că se trăiește destul de bine, din ce în ce mai mulți oameni ajung să sufere de depresie. Citim mai mereu pe internet și prin tabloide despre cutare sau cutare vedetă care este victimă a depresiei și ne mirăm: cum să fie depresivă când are de toate?
Mai nou, măsurile de carantină instituite în toată țara ne constrâng să petrecem (aproape) tot timpul nostru în spații închise, limitate. Ieșirile, atâtea câte pot fi, făcute cu mare băgare de seamă și mai ales cu frică, sunt și acelea de fapt niște constrângeri. Din aceste cauze psihologii ne atrag atenția că pe lângă boala propriu-zisă, pandemia va conduce și la creșterea cazurilor de depresie.
Dar ce este depresia și cum o putem combate? Depresia este o stare afectivă de moleșeală, lâncezeală, lipsă de poftă de viață, opusă stării active. Este o tulburare psihică, un dezechilibru afectiv.
Nu putem cataloga depresia ca fiind o tulburare psihiatrică, dar trebuie să fim atenți ca să nu evolueze înspre acea direcție. Nu mă voi referi la acea situație în acest articol sau în următoarele, deoarece îmi propun să vă ofer mai multe informații pe această temă, din păcate mereu de actualitate.
Depresia poate să afecteze pe oricine în diferitele momente ale vieții. Dacă este de scurtă durată, persoana în cauză își revine repede și fără nici un tratament. Ca să înțelegem starea de depresie, voi veni aici cu un contraexemplu. Să presupunem că ai muncit mult o perioadă pentru a trece un examen greu sau pentru a termina un proiect important.
Ai reușit și acum nu vrei decât să dormi mult câteva zile, sau să mergi la munte sau la mare și să lâncezești, să nu faci nimic. Asta nu e depresie, e o oboseală plăcută totuși a omului mulțumit că a reușit. Te vei deconecta câteva zile, dar pofta de viață tot o ai.
Deja te gândești să faci și altceva, un nou proiect, după ce te vei odihni bine. Sau dacă ai intrat la facultate, știi că urmează o altă etapă fascinantă (dar grea) din viața ta.
Depresia înseamnă o lipsă de poftă de viață, dar nu și de mulțumire. Depresivul nu este mulțumit de sine, dar nu are chef să facă nimic ca să se schimbe sau să schimbe ceva în rutina vieții lui. Nu este mulțumit nici de ceilalți, nu are chef de nimic.
Sunt multiple cauzele depresiei. Un eveniment neplăcut, cum ar fi decesul unei ființe dragi, poate să inducă depresia. O nereușită la un examen, o despărțire de iubit/iubită, divorțul, un accident rutier soldat cu rănire sunt alte exemple de evenimente care pot conduce la depresii. Un adolescent este foarte sensibil și poate cădea în depresie dacă este neacceptat de un anume grup.
Personalitatea fiecăruia este un alt factor care poate influența depresia. De exemplu persoanele extrovertite, care își exteriorizează trăirile și sentimentele, sunt mai puțin predispuse la depresii în comparație cu persoanele introvertite, închise.
Așa cum am mai spus, de multe ori depresia trece de la sine, persoana afectată va găsi puterea să „se ridice” și să regăsească sensul vieții. Într-un alt articol ne vom referi la celelalte situații, când depresivul are nevoie de suport din partea unui psiholog și de tratament medicamentos. Ne vom referi și la situațiile în care depresia este de lungă durată și vom analiza ce avem de făcut fiecare dintre noi ca să o combatem, să o evităm, să o depășim.

cred ca depresia si starile depresive pe care le experimenteaza multa lume in anumite momente nu trebuie condundate. Una e sa nu ai chef de viata, alta e sa ai ganduri de sinucidere.
Da, ai dreptate 🙂