Tu știi care pot fi cauzele depresiei?
În articolul anterior am arătat doar foarte pe scurt care pot fi cauzele depresiei. Astăzi o să intru puțin în delialiile acelei liste și o să vă povestesc câteceva, pe rând despre fiecare dintre posibilele cauze ale depresiei.
Așadar am pus în capul listei un eveniment sau o suită de evenimente neplăcute, cu mare încărcătură psihologică, pe care cineva le-a trăit în viață, recent sau chiar de mult în trecut. Aminteam printre acestea decesul cuiva apropiat, un eșec la un examen, o despărțire urâtă după o relație, divorțul.
Brusc un accident rutier poate schimba viața cuiva. Acestor tipuri de evenimente li se adaugă abuzurile de natură fizică și/sau sexuală petrecute recent sau chiar în copilărie, evenimente urâte care pot conduce la depresii și peste mulți ani. Dezastrele naturale și starea de izolare (inclusiv carantina) sunt alte evenimente neplăcute care pot provoca depresie.
Noi acum suntem în această situație și este clar că „închiderea” noastră în case o perioadă mal lungă va conduce fără discuții și la instalarea la multe persoane a unei stări depresive, care este posibil să treacă de la sine. Oamenii trebuie să își găsească ceva interesant de făcut, ca să evite intrarea în depresie.
Personalitatea unei persoane o poate predispune pe aceasta la depresii, cei introvertiți fiind mai expuși acestui risc, în general. Dar asta nu înseamnă că o persoană veselă, sangvină și sociabilă nu poate fi depresivă în anumite condiții. În carantină chiar, persoanele extrovertite vor suporta mai greu izolarea și vor putea trăi stări depresive poate mai mult decât cei „închiși” (introvertiți) cărora oricum le place să stea mai mult singuri.
Tratamentele medicamentoase pot să producă stări de depresie. Chiar multe dintre medicamente au trecute la efectele secundare pe care le pot avea și posibile stări de depresie. Dintre medicamentele care pot induce depresii amintim: interferonul, beta-blocantele, contraceptivele (!?), anticonvulsivele, medicamentele antimigrenă, agenții hormonali, acidul retinoic (folosit pentru tratarea acneei severe).
Iată că în această listă am găsit niște surprize… Foarte multe femei folosesc contraceptive pentru a-și „securiza” viața sexuală, medicamente care le induc depresie ce le diminuează viața sexuală… Sau un adolescent cu acnee este depresiv, face tratament cu acid retinoic ca să scape de acnee și ca efect secundar devine și mai depresiv… chiar dacă va scăpa cumva de acnee… În orice caz, orice tratament medicamentos trebuie foarte bine gândit de medic și adaptat nevoilor pacientului.
Alcoolul, sedativele și drogurile induc indubitabil stări de depresie, după cum concluzionează nenumărate studii. Toate aceste substanțe îți dau doar efemere stări de euforie, dar în timp ele produc depresii severe, care ies din limita tulburărilor psihice ușoare, putând deveni afecțiuni psihiatrice foarte serioase.
Foarte multe boli cronice dau și stări de depresie. Dintre acestea amintim deficiențele de nutriție, scleroza multiplă, sindromul Parkinson, diabetul, cancerul, hipotiroidismul, boala Lyme. Aceasta este doar o listă foarte scurtă, deoarece în general starea de boală este pentru un pacient un eveniment stresant, neplăcut, care oricum îi afectează tonusul psihic, nu doar cel fizic.
Diverse situații sociale pot conduce la stări de depresie. Este de ajuns să amintim doar câteva. Rasismul de exemplu este un stres continuu în care poate să trăiască o persoană și care să-i producă depresie. La fel se întâmplă și cu cetățenii care ajung să trăiască foarte mult timp într-o altă țară, dacă nu se pot adapta. Bullying-ul fără îndoială conduce la depresii.
Aceasta este starea în care un copil este mereu agresat psihic de către colegii de clasă sau este respins de grup. Și adulții pot fi victima bullying-ului la locul de muncă, dacă șefii sau colegii nu-i tratează corect și îi supun unei presiuni psihice continue.
Despre măsurile de combatere a depresiei vom discuta într-un articol viitor.
Leave a Reply