5 motive pentru care să ai un animal de companie
Poate că mulți dintre noi ne-am pus vreodată problema deținerii unui animal de companie și poate că unii chiar am și decis să avem unul, sau de ce nu, mai multe. Poate că a fost decizia noastră luată după multă chibzuință, pe considerente raționale, sau poate că am acționat pur emoțional, la insistențele copiilor, soției sau mișcați profund de privirea unui animăluț fără stăpân.
Indiferent de motivele care au condus la deținerea unui animal de companie, marea majoritate a celor care dețin unul, ajung să-l îndrăgească foarte mult și să se atașeze profund de el, chiar dacă inițial erau împotriva primirii în casă a unuia.
Circumspecți inițial, adulții descoperă destul de repede că nu este chiar atât de dificil să fii responsabil și să îngrijești animăluțul. De exemplu hrana pentru pisici nu o să-ți facă gaură în buget, dar sentimentul pe care-l trăiești atunci când pisoiul toarce mulțumit lângă tine te relaxează și îți dă și ție mulțumire sufletească.
Copiii noștri însă, insistenți și entuziaști inițial, cam uită repede că trebuie să fie și ei responsabili și să îngrijească animăluțul pe care și l-au dorit, așa că îngrijirea acestuia rămâne de cele mai multe ori tot în seama adulților părinți.
Dar care ar fi oare efectele benefice ale deținerii unui animal de companie? De ce oamenii ajung să se atașeze emoțional de animăluțul cu care-și împart casa?
- Tocmai am pomenit mai sus despre mulțumirea sufletească. Oamenii sunt așa alcătuiți încât au efectiv nevoie să ofere celorlalți, să ofere dragoste și îngrijire propriilor copii, dar și atenție altora, să aibă grijă de cineva apropiat care este în nevoie. Vorbim aici desigur de oamenii normali, nu de cazurile patologice… Un animal de companie este ca un copil mic pe care-l îngrijim și asta ne mulțumește.
- Chiar dacă îngrijirea unui animal de companie presupune un efort suplimentar din partea noastră, efort de muncă fizică dar și efort financiar, acesta este benefic pentru că ne face să ne mișcăm mai mult, cu folos și cu rezultate care se văd imediat. Atunci când îți speli cătelușul cu un sampon pentru caini faci același efort ca atunci când făceai baie propriului copil, ori asta te mulțumea, îți dădea o stare de bine.
- Prezența unui animal de companie diminuează până la completa anulare efectele devastatoare ale singurătății. Toate statisticile arată că bătrânii care trăiesc singuri, dar dețin un animal de companie, trăiesc mai mult decât cei care sunt complet singuri. Acest fapt se explică nu doar prin complexele mecanisme psihologice care acționează benefic, ci efectiv și prin diminuarea tensiunii arteriale, prin reducerea riscurilor de accident vascular sau prin tonifierea musculară și reducerea sedentarismului.
- Un animal de companie, mai ales dacă este inteligent sau dresat, te poate salva din situații dificile. În presă găsim nenumărate relatări despre câini care și-au salvat stăpânii, dând alarma când aceștia suferiseră o criză din cauza unei boli de exemplu. Și cazuri când pisicile au dat alarma se pot găsi, dar și alte situații când salvarea vieții stăpânului s-a datorat prezenței unui bun prieten necuvântător. Ca să nu mai vorbim de cazurile destul de frecvente, când un câine pune pe fugă sau ține la distanță eventualii hoți și tâlhari.
- Un animal de companie ne va ajuta să ne creștem și proprii copii, deoarece prezența în casa noastră a unei fărâme de natură va fi benefică pentru dezvoltarea lor. Copilul va înțelege că animăluțele sunt vii și nu păpuși inerte. Se va bucura și el să mângâie un cățel sau o pisică și va înțelege că acestea, ca și el, au nevoi.
Voi aveți animale de companie? Noi avem un câine și o pisică, ambii de pripas, ajunși întâmplător la noi și adoptați imediat. Câinele este un paznic de nădejde care latră la orice prezență străină în curte și care se înțelege cu motănelul. Acesta este ghiduș, foc de simpatic și „vorbăreț”, adică miaună mereu când vrea ceva. Băiețelul nostru le adoră.

pe mine catelul meu m-a ajutat foarte mult sa depasesc atacurile de panica si ma face sa ma misc mai mult si sa fiu mai vesela. Acum are 9 ani, nu mai are acelasi chef de joaca ca atunci cand era pui, dat tot mai face el cate o trasnaie.
Da, cand sunt mici sunt asa de jucausi! Dar cu timpul… deh, ca si oamenii… le mai piere cheful.. :p