• Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

SoftBlog

  • Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

22/07/2020 · 2 Comments

3 obiecte vestimentare de care nu trebuie să uiți

Moda· Utile

3 obiecte vestimentare de care nu trebuie să uiți

Fără să încercăm să ne ascundem după deget, nouă oamenilor, femeilor și bărbaților deopotrivă, ne place să ne îmbrăcăm șic. Oricâte haine ne-ar umple dulapurile, tot mai cumpărăm câte ceva, dacă găsim ce ne place sau considerăm că respectivul articol vestimentar ne-ar sta foarte bine și ne-ar avantaja ținuta.

Și cum mai mereu există oferte sau perioade de timp în care toate prețurile se reduc, mai mereu găsim și noi alte și alte articole vestimentare de cumpărat. De multe ori însă uităm de unele obiecte vestimentare, pe care le-am putea cataloga drept accesorii (sau nu), care sunt la fel de importante ca îmbrăcămintea, sau poate chiar mai importante și care, purtate, contribuie la confortul nostru, deși uneori nici măcar nu se văd.

obiecte vestimentare

Unele obiecte vestimentare contribuie însă nu doar la confort, ci chiar și la sănătatea noastră și de aceea trebuie să le acordăm maximă atenție. Eu am găsit 3 dintre ele dar cu siguranță lista e mai lungă și vă invit și pe voi să o completați, în comentarii.

1. Șosetele sau ciorapii, de multe ori aruncați prin casă prin unghere ascunse, ca și cum ar fi o rușine, au importanță deosebită pentru sănătatea picioarelor. O pereche de șosete de calitate ne lasă picioarele să respire și diminuează considerabil mirosurile neplăcute.

Uneori suntem nevoiți să purtăm o pereche de șosete o zi întreagă și drept urmare trebuie să avem grijă ce alegem. Cele din materiale naturale (bumbac, in, lână etc.) vor fi întotdeauna de preferat. Degeaba avem o ținută vestimentară impecabilă dacă picioarele transpirate nu ne vor lăsa să ne simțim bine, provocându-ne disconfort.

Iar dacă fetele sau femeile își mai schimbă între ele câte o bluză sau un sacou cu vreo ocazie, ciorapii sau șosetele sunt strict pentru uz personal, ca de altfel și celelalte piese vestimentare pe care le vom enumera.

2. Lângă ciorapi sau șosete stă desigur încălțămintea, care mai scumpă sau mai ieftină, trebuie să fie comodă și trainică. Pantofii, ghetele sau cizmele din piele naturală nu au rival, deși pentru vară se pot potrivi foarte bine și încălțări din materiale sintetice sau textile. Încălțămintea bine aleasă contribuie la sănătatea picioarelor, dar și a întregului sistem osos, pentru că o postură firească, naturală a corpului nu va provoca tensiuni suplimentare în coloana vertebrală. Desigur că pentru ocazii speciale, femeile mai cu seamă aleg și pantofi cu toc, incomozi, dar de efect, dar secretul este ca aceștia să fie purtați un timp cât mai scurt. În rest, încălțămintea comodă este cea mai potrivită.

3. Lenjeria, mai cu seamă cea intimă, nu se vede (în mod normal), dar noi cu toții o simțim. Aleasă greșit chiar ne provoacă disconfort, chiar dacă pe deasupra purtăm cine știe ce rochie fabuloasă.

Niște banali chiloți care ne strâng de exemplu, fie că suntem femei sau bărbați, ne pot ruina o zi sau o seară, fără ca ceilalți să poată vedea motivul suferinței noastre. Femeile nu trebuie să uite de sutiene, care pot fi și ele foarte comode, frumoase și de efect.

În loc de sutiene femeile mai poartă pe dedesubt și bustiere, ca acestea de aici, obiecte vestimentare de lenjerie care uneori au și rol medical, sprijinind coloana și sânii. Și bărbații pot să poarte bustiere sau brâuri, care să ajute la diminuarea și tratarea durerilor de spate și care de asemenea nu se văd, dar se simt și încă bine. Bunicii noștri purtau pe dedesubt brâu și nu prea se plângeau de dureri de spate.

Așadar, în perioada de reduceri ce urmează, dar și în oricare altă perioadă a anului, nu uitați că pe lângă haine mai avem nevoie și de alte obiecte vestimentare care sunt nu doar pentru purtat, ci și pentru sănătatea noastră!

Share this:

  • Share on Facebook (Opens in new window) Facebook
  • Share on X (Opens in new window) X
  • Share on Pinterest (Opens in new window) Pinterest
  • Share on WhatsApp (Opens in new window) WhatsApp
  • Email a link to a friend (Opens in new window) Email
  • Print (Opens in new window) Print

Like this:

Like Loading...

Related

« 9 lucruri pe care să le elimini din viața ta ca să trăiești mai bine
Vrei să cumperi un aparat de aer condiționat? Iată 5 criterii de care să ții cont! »

Comments

  1. Cristina Dragomir says

    22/07/2020 at 10:11 pm

    Eu sunt fan bustiere. Nu suport sutienele de niciun fel. Mult mai confortabile sunt bustierele, mai ales daca alegi ceva din material bun, cu bretele nici prea late nici prea subtiri.

    Reply
    • Claudia says

      23/07/2020 at 12:12 pm

      Da, ai dreptate, sunt mai lejere 🙂

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Ma gasesti si aici

Ma gasesti si aici

lecturi si arome

Dar si aici

logo Lecturi de mamica

Top Posts & Pages

  • 9 idei pentru decorarea gradinii tale
    9 idei pentru decorarea gradinii tale
  • 12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
    12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
  • Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
    Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
  • 6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie
    6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie

Categorii

Arhiva

Acest site foloseşte module cookie pentru a ne îmbunătăţi serviciile pentru tine.
Prin navigarea pe acest site îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii aici: Politica Cookie

Copyright © 2026 · captivating theme by Restored 316

%d