5 motive psihologice pentru care oamenii își aranjează părul
Tuturor, fie că suntem femei sau bărbați, ne place să arătăm bine și de aceea ne îngrijim în fel și chip. Industria produselor cosmetice este una dintre cele mai mari la nivel mondial iar reclamele la produsele de îngrijire personală ocupă poate cele mai mari spații în programele de televiziune și/sau pe internet.
Dintre toate elementele corpului uman, părul este ținta foarte multor produse de îngrijire, dar și a multor activități legate de întreținerea lui. Mă refer aici desigur la meserii care au ca scop clar îngrijirea părului (frizer, coafor, stilist etc.), meserii care au apărut de foarte multă vreme în istoria umanității și care au fost și vor fi mereu căutate.
Dintre toate motivele posibile, pentru articolul de față mi-am pus problema motivelor psihologice legate de dorința oamenilor de a-și îngriji părul. Ne vom referi la toți deopotrivă, chiar dacă femeile în special fac o adevărată obsesie din îngrijirea părului, acordându-i de multe ori o atenție exagerată, irațională chiar.
5 motive psihologice pentru care oamenii își aranjează părul
- Primul motiv pe care-l expun l-am aflat dintr-o emisiune în care a fost prezentată simplu o teorie a antropologilor referitoare la instinctul prezent în tot regnul animal, la oameni inclusiv, de… transmitere a genelor. În preistorie oamenii erau destul de murdari și plini de paraziți și de mirosuri respingătoare și de aceea cele mai mari șanse de a se reproduce o aveau indivizii mai curați. Cu timpul, încet încet, în miile de ani de evoluție, a intrat în subconștientul colectiv ideea că trebuie să fii cât mai curat, cât mai îngrijit, ca să atragi partenerii sexuali, fie că ești bărbat sau femeie. La fel se întâmplă și la animale, fie că ești mascul sau femelă, trebuie să fii cât mai atractiv, după standardele speciei. Astfel oamenii au început să se tundă, să-și spele și să-și aranjeze părul, care putea fi și cuibul multor paraziți. Îngrijirea lui a devenit esențială pentru succes social și nu doar sexual.
- Legată cumva de cele de mai sus a apărut și nevoia eliminării mirosurilor neplăcute, ale corpului și părului, prin utilizarea a ceea ce natura putea să ofere, adică parfumuri extrase din minunatele flori existente peste tot. Iar faptul de a mirosi frumos este fără îndoială unul cu mare încărcătură psihologică, deoarece îți oferea șansa „să ieși în față”, să atragi atenția într-un fel pozitiv.
- Din vechime și până în zilele noastre inclusiv, concurența între indivizi, pentru a cuceri o femeie sau un bărbat, a fost un element psihologic care a pus o presiune enormă pe majoritatea indivizilor speciei noastre. Adevărate războaie psihologice între indivizi și chiar războaie sângeroase între țări s-au dus pentru o victorie reală sau iluzorie în lupta cu pretendenții. Aspectul părului a devenit, pentru femei mai ales, o obsesie, fie că era aranjat pentru un bărbat anume, sau doar pentru un bărbat ipotetic care putea să apară. Părul într-adevăr are o importanță deosebită în imaginea vizuală atrăgătoare a cuiva, dar mai ales a femeilor, iar concurența le face să aloce mult timp îngrijirii în general.
- Chiar fără ideea de a atrage neapărat pe cineva de sex opus, ne place să ne îngrijim și să arătăm bine pentru că asta ne dă încredere în propria persoană. În plus, o anume coafură este ca o semnătură a noastră, un element definitoriu care ne diferențiază de alții.
- Ne place sau nu să recunoaștem, marea majoritate a oamenilor pun mult mai mare accent pe ceea ce se vede, ori părul se vede imediat. De aceea mult mai puține persoane se preocupă de dezvoltarea lor intelectuală în comparație cu persoanele care se preocupă exclusiv de aspectul exterior.
Voi ce importanță acordați îngrijirii părului? Ați adus-o la nivel de obsesie? Dar îngrijirii corpului în general?

Leave a Reply