Câte tipuri de vaccinuri cunoaștem?

Câte tipuri de vaccinuri cunoaștem? 

În acest articol vom continua incursiunea noastră în domeniul vaccinurilor pe care am început-o săptămâna trecută (citește AICI articolul) și vom explica foarte pe scurt care sunt tipurile inventate, cunoscute deci și utilizate până în prezent. Am arătat că vaccinurile sunt o categorie aparte de medicamente (sau remedii) care acționează prin „informarea” și stimularea sistemului imunitar.

Această „informare” și stimulare se poate realiza pe mai multe căi. Când pornesc la realizarea unui nou vaccin, cercetătorii nu pot ști de la început care variantă de vaccin va fi cea mai potrivită și de aceea ei se bazează pe toate cunoștințele anterioare din domeniu, dar și din domeniile conexe, cu alte cuvinte se bazează pe experiența deja acumulată. După realizarea unei posibile variante de vaccin se mai fac și foarte multe încercări, deoarece până la urmă teoria trebuie testată în practică.

Crearea unui nou vaccin este întotdeauna și un act de învățare, cercetătorii, medicii și toți cei implicați acumulând noi cunoștințe pe care ei în mod direct, dar și cei ce vor urma le vor folosi în viitoarele cercetări. Fără să exagerăm, pentru a se putea crea noi vaccinuri, se utilizează cunoștințe foarte complexe pe care umanitatea le-a tot adăugat la zestrea științifică vreme de două-trei mii de ani.

Așadar, în funcție de modul în care acționează, există mai multe tipuri de vaccinuri:

• Vaccinuri cu germeni inactivați, adică serul conține virușii „morți” (dacă putem spune așa despre viruși) pentru ca sistemul imunitar să-i recunoască și să producă anticorpii necesari (de exemplu vaccinurile polio, hepatita A, rabia, gripă).
• Vaccinuri cu germeni atenuați, în care serul conține și agenți patogeni activi, dar mai puțin virulenți (febră galbenă, rujeolă, parotidită epidemică, rubeolă). Acest tip de vaccin induce în corp boala la un nivel foarte scăzut, putând să apară mai multe reacții adverse suportabile.
• Vaccinuri pe bază de toxoide, adică substanțe toxice (atenuate). Aceste vaccinuri sunt de regulă folosite mai mult pentru imunizarea la anumite otrăvuri, decât pentru imunizarea la agenți patogeni (de exemplu tetanos, difteria).
• Vaccinuri pe bază de subunități din agentul patogen. În acest caz serul nu conține agenți patogeni, ci „bucățele” din el, care vor fi recunoscute de sistemul imunitar. Acest tip de vaccinuri au apărut mult mai recent, odată cu dezvoltarea ingineriei genetice.
• Vaccinurile conjugate pot preveni boli produse de bacterii, nu doar de viruși. Funcționează doar dacă bacteria respectivă are în componența membranei anumite polizaharide specifice, recognoscibile de către sistemul imunitar. Nu pentru toate bacteriile se poate concepe un astfel de vaccin.
• Vaccinurile heterotipice folosesc agenți patogeni care produc boli la animale, nu și la om, dar care sunt asemănători cu cei ce produc boli la om.
• Vaccinurile pe bază de ARN mesager, cum sunt cele mai noi produse acum pentru imunizarea la COVID19. Ele introduc în celula umană un fragment de ARN „defect” al virusului și provoacă „imunizare celulară”, adică la nivelul celulei. Fragmentul ARN este micro-încapsulat într-o membrană lipidică ce poate penetra celula. Nu pot afecta celula umană deoarece în aceasta codificarea informației este pe bază de ADN. Dar mii de tipuri de ARN-ul mesager se află în mod natural în celula umană. În cazul virusului SARS-CoV2, ARN-ul mesager se referă doar la codificarea proteinei spike, adică a acelor „țepi” ai virusului, în vreme de virusul întreg are în genom zeci de mii de coduri. Prin urmare, acționând doar într-un singur „punct cheie”, virusul nu se va mai putea reproduce în celula umană, stopând boala. Efectele secundare sunt minime, ca la orice vaccin de ultimă generație.

Mai multe despre vaccinuri însă vom discuta în alt articol. În orice caz, de la apariția acestora, speranța medie de viață a crescut foarte mult, multe boli au fost stopate sau limitate ca răspândire pe întreg globul. Fără îndoială că mai sunt multe lucruri de cercetat și de descoperit în domeniul microbiologiei și al elaborării de vaccinuri eficiente pentru multe boli, dar încrederea în știință trebuie să fie un fapt normal acceptat de cei mai mulți membri ai societății.