Drumul fiecărei picături de apă atunci când îți construiești o casă
Un principiu vechi de când lumea spune că atunci când îți construiești o casă trebuie să te gândești bine unde se va duce fiecare picătură de apă (de la ploaie, de la zăpada topită) care ajunge în toată curtea ta, acoperișul casei fiind inclus desigur.
Acest fapt a fost cunoscut din vechime și putem admira și astăzi modul în care erau organizate vechile cetăți antice sau orașele medievale, astfel încât apa din precipitații să aibă unde să se scurgă. Dar la fel de adevărat este și că în zilele noastre sunt mulți care nu țin cont de acest principiu elementar atunci când își construiesc o casă și nu integrează sistemul casă-curte într-un tot unitar.
Casa cu acoperișul ei nu termină practic acolo unde este limita fizică a zidurilor sau marginile acoperișului cu jgheaburile sale. Apa din burlane trebuie să ajungă de exemplu în rigole, de unde să se poată scurge undeva, fie în afara curții pur și simplu (acolo unde este posibil) sau prin intermediul sistemului de colectare a apelor pluviale, fie într-o grădină al cărei sol are și el nevoie de apă.
Apa poate fi de asemenea colectată în mici bazine, pentru a fi folosită ulterior la udarea plantelor cultivate, așa cum îmi amintesc că văzusem la cineva pe vremea când eram copil. Cum în țara noastră există un deficit de apă cronic, adică nu plouă niciodată pe cât ar trebui, sau plouă intermitent, perioadele ploioase (cu riscuri de inundații) alternând cu perioade secetoase, bazinele de peste un metru cub fiecare îi ofereau proprietarului destulă apă de rezervă și de aceea acesta avea mereu cele mai frumoase legume în propria grădină.
Dar pentru a proiecta cât mai bine o casă, cu întregul sistem de scurgere și cu o curte funcțională, se poate apela la specialiști, se pot găsi informații de tot felul pe internet și se poate cumpăra cam orice din magazinele de profil. De asemenea pe site-urile acestor magazine se pot găsi și idei de amenajare a casei/apartamentului, curții, grădinii etc.
Cu atât mai mult trebuie ținut cont de principiul controlării drumului fiecărei picături de apă atunci când îți amenajezi baia, deoarece în baie este apă, că de aceea este baie, iar acea apă care oricum va ajunge pe pardoseală, trebuie să se poată scurge undeva. Cu siguranță că vei avea nevoie de un sifon pardoseala, pentru că apa din interior nu se poate scurge la canalizare oricum. Sifonul are rolul de „dop de apă” pentru a împiedica mirosurile din canalizare să ajungă în interiorul casei.
Mai sus am pomenit de rigole și trebuie știut că există nu doar rigole pentru exterior, ci și rigole pentru duș, care colectează apa rezultată din procesul de funcționare normală a fiecărui duș. Acestea, deși sunt mai scumpe decât o scurgere obișnuită pentru o cabină de duș, au marele avantaj că preiau un volum mult mai mare de apă, se pot curăța cu ușurință iar dușul nu se va mai înfunda, așa cum se întâmplă adesea la cabinele „normale” de duș.
Aceste obiecte sanitare despre care am pomenit, adică sifonul de pardoseală și rigolele, se utilizează și în alte scopuri, de exemplu în bucătăriile mari ale restaurantelor, care sunt spălate foarte des și care de asemenea trebuie să poată să conducă fiecare picătură de apă undeva la o evacuare. Se înțelege că nu doar proprietarii de case trebuie să aibă în vedere toate lucrurile despre care am scris în acest articol, ci și cei ce proiectează o pensiune, un hotel, un restaurant etc.
Apa este indispensabilă vieții, ne este un aliat credincios, dar trebuie să ajungă doar acolo unde vrem noi, deoarece curtea, locuința, bucătăria și baia trebuie să rămână uscate!
Leave a Reply