• Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

SoftBlog

  • Home
  • Lifestyle
    • Calatorii
    • Cosmetica/Machiaj
    • Moda
  • Sfaturi practice
    • Cumparaturi online
    • Organizare
    • Decoraţiuni
    • Idei practice
    • Utile
    • Sanatate
    • Economisire
  • Recenzii carti
  • Retete Video
  • Despre mine
    • Politica de confidentialitate & Cookies

23/07/2021 · 2 Comments

5 tipuri de pahare și deosebirile dintre ele

Bucatarie· Utile

5 tipuri de pahare și deosebirile dintre ele

În fiecare zi folosim pe lângă farfurii și tacâmuri, cu ajutorul cărora mâncăm, o mulțime de alte accesorii așa zise de bucătărie. Avem nevoie pentru cafea și ceai de cănițe și căni, care mai de care mai frumoase, mai „ochioase”, ca să simțim și plăcere estetică privindu-le, nu doar ca să simțim gustul băuturii aromate din interior.

Avem nevoie și de pahare de tot felul și pentru atunci când le cumpărăm ar fi bine să cunoaștem câte ceva și despre deosebirile dintre ele, deoarece există mai multe tipuri de pahare potrivite pentru diversele băuturi pe care vrem să le bem sau să le servim la o masă.tipuri de pahare

Ideea articolului mi-a venit după ce am descoperit recent pe un mare site de vânzări online de la noi, că ei au pe lângă cărți, parfumuri și jucarii bebe despre care știam și o multitudine de alte produse despre care nu știam că le comercializează, (nu că există, să ne înțelegem!).

Așadar, atunci când vorbim despre pahare, prin ce se deosebesc ele? Care pahare  ar fi mai potrivite unei anumite băuturi? Și de ce se folosesc mai multe tipuri de pahare atunci când se servește masa? Că doar în pahare se pun lichide și în principiu orice vas în care se pune un lichid ar putea fi bun la o adică…

1. Paharele de apă sunt de cele mai multe ori cilindrice, adică au formă circulară și înălțimea mult mai mare decât raza cercului ce constituie baza cilindrului și sunt pahare fără picior. Pot exista desigur și alte forme, de prismă hexagonală (rotunjită), adică paharul nu este rotund, ci hexagonal în secțiune.

În orice caz, un pahar de apă trebuie să fie destul de încăpător ca să intre în el 200, 250 sau chiar 300 mililitri de lichid, că doar apa se bea în cantități mai mari. Tot în pahare de apă se servesc și băuturile răcoritoare non-alcoolice. Aceste pahare de apă sunt din sticlă curată, clară, eventual cu incrustații discrete, dar pot fi și colorate, imprimate cu diverse modele de floricele, geometrice sau chiar de Crăciun.

Paharele de apă sunt cele mai folosite în viața de zi cu zi și își au locul lor într-un dulap de bucătărie, de unde să poată fi luate repede. Chiar și o bere rece se poate bea acasă într-un pahar de apă.

2. Dacă treaba cu paharele de apă este relativ simplă, cu totul altfel stă ea în cazul paharelor de vin. Tot rotunde în secțiune, acestea sunt pahare cu picior și pot fi destinate vinului alb, roze sau roșu. De exemplu cele pentru vin roșu au secțiunea mai mare în vreme ce cele pentru vinul alb sunt mai „suple”, adică mai subțiri și mai înalte.

Pe lângă existența piciorului, o altă caracteristică distinctă a paharelor de vin este gura mai îngustă decât mijlocul paharului. S-a ales această variantă „constructivă” nu doar din motive estetice, de frumusețe adică, ci pentru ca aromele subtile ale vinului să rămână mai mult timp în pahar, deoarece într-unul cu gura largă, acestea s-ar evapora mult mai repede.

Și mai există un motiv, anume că mijlocul mai bombat și gura mai îngustă îi permit băutorului cunoscător să agite foarte ușor vinul prin mișcări circulare, ca să elibereze treptat unele arome fine din lichidul atât de prețios. Un pahar de vin trebuie să fie ceva mai mare de 175 mililitri, deoarece o sticlă de 700 mililitri de vin trebuie convențional să fie împărțită la patru persoane.

3. Pahare de coniac, sau pentru alte băuturi tari din această categorie, se aseamănă ca formă cu cele de vin, doar că sunt mult mai mici și cu piciorul scurt. Și ele au fost concepute astfel pentru a păstra aroma băuturii în interior cât mai mult și pentru a permite agitarea ușoară a acesteia. Piciorul are și el un rol important, acela de a nu permite încălzirea băuturii din interior de la căldura mâinii, la fel ca la cele de vin, deoarece astfel de pahare se țin de picior, din zona imediat de sub bulbul paharului.

4. Paharele pentru whisky sunt fără picior și au fost astfel făcute pentru utilizarea în baruri. Treaba cu barmanul care împingea paharele dintr-un capăt în altul al tejghelei, de unde erau prinse de client, nu este doar din filme, ci era chiar o modă printre americani.

5. Paharele pentru cocktail sunt și ele de mai multe forme, dar sunt înalte și încăpătoare.

Mai există desigur multe alte tipuri de pahare, din sticlă, din cristal, cu incrustații și ornamente și chiar cu pereți dubli, mai recente, pentru a menține băutura mai rece o perioadă îndelungată. Ideea este că un pahar nu trebuie văzut doar ca un recipient pentru băutură ci și ca un obiect frumos, de artă uneori, care trebuie admirat pentru a completa bucuria unei mese reușite împreună cu gustul fin al băuturii.

Share this:

  • Click to share on Facebook (Opens in new window) Facebook
  • Click to share on X (Opens in new window) X
  • Click to share on Pinterest (Opens in new window) Pinterest
  • Click to share on WhatsApp (Opens in new window) WhatsApp
  • Click to email a link to a friend (Opens in new window) Email
  • Click to print (Opens in new window) Print

Like this:

Like Loading...

Related

« Cum să-ți răcorești rapid mașina pe timpul verii?
3 articole de birou care pot avea și alte utilizări »

Comments

  1. Eva Anca says

    26/07/2021 at 4:15 pm

    Chiar nu m-am gandit vreodata la tipurile de pahare, pana acum. Stiam, desigur, ca exista mai multe tipuri, dar chiar nu puteam sa iti spun care este diferenta intre ele. Singurele pe care le stiu recunoaste oricand sunt paharele de apa. Ar trebui sa ma uit in camara, cred ca am din fiecare fel cateva.

    Reply
    • Claudia says

      26/07/2021 at 5:27 pm

      Mereu invatam cateceva 😉

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Ma gasesti si aici

Ma gasesti si aici

lecturi si arome

Dar si aici

logo Lecturi de mamica

Top Posts & Pages

  • 9 idei pentru decorarea gradinii tale
    9 idei pentru decorarea gradinii tale
  • 12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
    12 sfaturi practice care să te ajute când faci curățenie în baie
  • Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
    Cum sa amenajezi o baie mica. 5 sfaturi practice
  • 6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie
    6 trucuri prin care poti economisi spatiu in bucatarie

Categorii

Arhiva

Acest site foloseşte module cookie pentru a ne îmbunătăţi serviciile pentru tine.
Prin navigarea pe acest site îţi exprimi acordul pentru folosirea acestora. Vezi mai multe detalii aici: Politica Cookie

Copyright © 2025 · captivating theme by Restored 316

%d