Cum să meditezi. 6 lucruri de care să ții cont atunci când începi să practici meditația
Meditația a câștigat în ultimul timp din ce în ce mai mulți adepți. Provenită din cultura orientală, mai exact din practica yoga, a ajuns să fie folosită în zilele noastre pentru reducerea stresului și anxietății. pentru relaxare sau o mai bună concentrare, pentru prevenirea sau chiar tratarea unor probleme de sănătate etc.
Beneficiile pe care aceasta o are, atât la nivel fizic cât și psihic sunt nenumărate. Cum spuneam și mai sus, meditând poți reduce efectele stresului, te poate ajuta să controlezi anxietatea și aduce multe benefficii pe plan emoțional, oferind la final o stare de bine.
De asemenea poate spori capacitatea de concentrare, empatia și compasiunea, ne ajută să luăm decizii mai bune sau să ne creștem stima și iubirea de sine.
La nivel fizic poate reduce tensiunea arterială, stimulează activitatea sistemului imunitar prin creșterea secreției de hormoni, precum serotonină, dopamină și oxitocină, favorizează relaxarea musculară și ameliorează durerile articulare, mai ales cele de spate crescând toleranța organismului la durere.
Cum să meditezi. 6 lucruri de care să ții cont atunci când începi să practici meditația
Dacă ești la început în ce privește meditația iată 6 lucruri de care să ții cont atunci când începi să o practici:
1. Folosește o poziție cât mai confortabilă și un loc liniștit
Este foarte important ca în timpul meditației să stai cât mai comod. Acest lucru ajută mintea să intre în starea de meditație nefiind distrasă de eventuale dureri care pot apărea în cazul în care nu stai comod. Îți poate amorți un picior sau te poate durea spatele etc.
Poți folosi, dacă îți e comod, poziția clasică de meditat, cea în care se stă cu picioarele încrucișate pe podea sau, de ce nu, poți sta intins pat. Important e să-ții coloana cât mai dreaptă.
De asemenea, locul în care meditezi trebuie să fie unul liniștit așa încât să nu fii distras de zgomotele din jur.
2. Setează-ți o limită de timp
Dacă abia ai început să faci meditații, până când te obișuiești, cel mai bine este să începi cu un timp scurt. Așadar setează-ți pentru început 5 minute de meditație. În timp poți crește durata la 10 minute sau chiar mai mult.
De tine depinde, de cum te simți în timpul meditației. Dacă observi că îți e greu să stai în stare de meditație 5 minute nu mări timpul. Râmai la acest tip scurt de meditații până când simți că ești pregătit să treci mai departe.
3. Ascultă o melodie
Alege o muzică liniștitoare pe care să o pui pe timpul cât meditezi. Există melodii care sunt potrivite pentru a face meditații și care chiar ajută mintea să se relaxeze. Atenție! Acestea NU trebuie să aibă și versuri pentru că te vor distrage.
Muzica trebuie să fie lăsată cât mai încet așa încât să-ți poți auzi propria respirație și să fie prilej de relaxare.
4. Concentrează-te pe respirație
Cheia unei meditații făcute cu succes este concentrarea pe propria respirație. În acel moment ești cu mintea în prezent. Urmărește cu mintea felul în care respiri, felul în care stomacul se ridică atunci când înspiri și se relaxează atunci când expiri.
5. Observă-ți mintea și nu o judeca
Mintea ne poate fi atât prieten cât și dușman. De cele mai multe ori se duce fie în trecut fie în viitor și țese povești care pot sau nu sa fie adevărate. Ca să reușești să o faci să ”tacă”, să le liniștească, te focusezi pe respirație și, de fiecare dată când observi să începe să o ia de la capăt o readuci în prezent adică o redirecționezi iar spre respirație.
Nu trebuie să faci acest lucru judecând-o. Pur și simplu observi când gândurile și aduci mintea înapoi focusând-o pe respirație.
6. Formează-ți un obicei
Se spune că 95% din timp îl petrecem funcționând pe pilot automat, subconștientul nostru având controlul. De aceea este bine să îl educăm schimbând programările existente prin formarea de noi obiceiuri. Și aici ne ajută repetiția.
Așa că fă un obicei din a medita zilnic și vei vedea că, deși la început ți se va părea greu sau mintea ta va gpsi scuze de genul ”nu am timp pentru asta acum”, după o perioadă vei ajunge să consideri că este atât de normal să faci asta și, dacă nu ai făcut meditația zilnică vei simți că ceva îți lipsește.
Dacă îți e greu să faci singur meditația încearcă o meditație ghidată. E mult mai ușor să începi să meditezi în felul acesta, ghidat de vocea cuiva de care să te îndrume, să te ghideze pentru a putea face asta. Există acum pe Youtube și nu numai, foarte multe meditații ghidate, special create pentru începători. Poți începe prin a medita folosind genul acesta de meditație, alegând-o pe cea care consideri că te-ar ajuta cel mai mult în funcție de ce-ți propui să obții în final
Tu obișnuiești să meditezi? Ce tip de meditație preferi? Cea tradițională sau cea ghidată?
Meditez în fiecare zi. Prefer meditațiile ghidate.
Si eu la fel 🙂